CS Tunari a coborât în Liga 3 la finalul sezonului trecut de Liga 2, iar întrecerea următoare va fi abordată cu alt antrenor principal, cu Călin Cojocaru (47 de ani).
Acordul dintre ilfoveni și ”tehnician” a fost oficializată de către club, marți, 30 iunie.
Era cunoscut faptul că Paul Pîrvulescu nu va rămâne la CS Tunari și pentru ediția 2026-2027. Chiar dacă la finalul întrecerii trecute de Liga 2 echipa din Ilfov afirma că îl va păstra în poziția de ”principal”, părțile nu s-au mai înțeles în cele din urmă.
După ce s-a aflat în discuții cu CSM Olimpia Satu Mare, apoi Paul Pîrvulescu a fost dat sigur, de către presa locală, ca următorul antrenor al Minaur Baia Mare.
Referitor la formarea lotului celor de la CS Tunari, clubul din județul Ilfov a confirmat pe finalul sezonului trecut de Liga 2 că va încerca să rămână, în mare parte, cu jucătorii alături de care a evoluat în stagiunea 2025-2026, indiferent de divizia în care va fi repartizată, indiferent că va fi vorba de Liga 2 sau de Liga 3.
În teorie, dacă nu va primi invitație pentru participarea în eșalonul secund, va evolua în Liga 3, pentru că a terminat pe loc retrogradabil.
Referitor la antrenorul Paul Pîrvulescu, la nivelul declarațiilor oficiale se părea că lucrurile erau clare și acesta urma să fie în continuare șeful băncii tehnice al echipei din Tunari.
Însă, în cele din urmă s-a produs despărțirea de Pîrvulescu, iar în planurile Tunariului s-a aflat și Mihai Pintilii. Discuțiile cu acesta au fost confirmate, dar până la urmă s-a bătut palma cu antrenorul Călin Cojocaru.
”Bine ai venit, Călin Cojocaru!
Clubul Arsenal Tunari are deosebita plăcere de a anunța numirea lui Călin Cojocaru în funcția de antrenor principal al echipei.
În vârstă de 47 de ani, deținător al Licenței UEFA A, Călin Cojocaru vine la Arsenal Tunari cu experiență acumulată în fotbalul românesc, după ce a pregătit echipe precum Millenium Giarmata, Național Sebiș, ACS Poli Timișoara, CSM Lugoj, Pandurii Târgu Jiu, Viitorul Dăești, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Este un antrenor care preferă sistemul de joc 4-2-3-1, fiind recunoscut pentru disciplină, organizare și profesionalism.
Prin această numire, clubul începe un nou capitol, având un obiectiv clar și ambițios: readucerea echipei Arsenal Tunari în Liga a II-a, acolo unde îi este locul. Suntem convinși că experiența, determinarea și filosofia de joc a noului nostru antrenor vor contribui decisiv la îndeplinirea acestui obiectiv.
Îi urăm bun venit în familia Arsenal Tunari și îi dorim mult succes pe banca tehnică! Suntem convinși că, împreună cu jucătorii, staff-ul și suporterii noștri, vom construi o echipă puternică, unită și capabilă să lupte pentru promovare.
Împreună pentru un singur obiectiv: promovarea în Liga a II-a!”, a transmis CS Tunari pe Facebook.

Ultima dată, Călin Cojocaru a condus, așadar, o echipă din Liga 3, pe CSC Ghiroda și Giarmata Vii (ianuarie 2025 – noiembrie 2025). Cu timișoreanul Cojocaru, Ghiroda a avut un parcurs sub așteptări, continuând forma slabă arătată și în sezonul 2024-2025.
La finalul anului 2025, echipa era pe locul 6 în Seria 7 din Liga 3, cu 23 de puncte acumulate în 13 etape. Unele rezultate au fost și surprize pozitive, dar și negative, iar ultima a pus, aparent, capac!
Anterior, Cojocaru le-a mai pregătit pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Viitorul Dăești, Pandurii Târgu Jiu.
El este cunoscut pentru aventura de la Viitorul Pandurii, între timp desființată, la care a petrecut aproape doi ani, ianuarie 2023 – octombrie 2024, pregătind echipa inclusiv în Liga 2.
Foto: Leczki Jozsi (Mediafax Foto) și CS Tunari