:quality(80)/http://liga2.prosport.ro/wp-content/uploads/2021/04/dan-alexa-asu-poli-rapid-Mediafax_Foto-Leczki_Jozsi-14-1024x576.jpg)
Profitând de faptul că primul meci oficial din noul sezon al Ligii 2 îl are programat tocmai marți, 1 septembrie, acasă, cu Farul, Petrolul și-a programat astăzi, 26 august, un meci amical, al patrulea în procesul de pregătire a campionatului care stă să înceapă. Viorel Moldovan și-a testat jucătorii pe arena ”Ilie Oană” contra echipei din Liga 3 CSM Focșani, care nu cu mult timp în urmă o învingea pe SCM Gloria Buzău cu 2-1 și remiza, scor 1-1, cu FK Csikszereda. ”Lupii” n-au stat la discuții cu moldovenii conduși de Alin Chița și i-au învins cu 3-0.
În jocul desfășurat pe stadionul ”Ilie Oană”, scorul a fost deschis chiar înainte de pauză, atunci când Valentin Țicu (44) a marcat cu un șut frumos, expediat de la 25 de metri, în colțul din stânga portarului advers, a notat Petrolul pe site-ul oficial.
În partea a doua, petroliștii s-au desprins cu reușitele lui Alexandru Saim Tudor. Mijlocașul ploieștenilor a înscris mai întâi după o pătrundere pe dreapta și un șut trimis la colțul lung (51), pentru ca, mai apoi, să fructifice, din fața porții, o centrare perfectă primită de la Albert Olaru (65).
În acest amical, Viorel Moldovan a început în formula: Avram – Olaru, Andr. Răuță, Manolache, Țicu – Salifu – Saim Tudor, Ekollo, D. Enache, Roige – Val. Balint. Pe parcursul reprizei a doua au mai evoluat: Ben Levy, Zasavitschi, Nițescu, M. Bratu și Bucur.
În precedentele trei amicale, Petrolul a jucat cu CSO Plopeni (1-3), Astra 2 (2-3) și Mostiștea Ulmu (4-1).
În prima etapă a noului sezon de Liga 2, Petrolul o întâlnește în ultimul joc al rundei, pe teren propriu, marți, de la ora 19:30, pe Farul Constanța.
Foto: Petrolul Ploiești