Amidu Salifu (27 de ani) este cea mai nouă achiziție a echipei Petrolul. Mijlocașul central originar din Ghana a semnat un contract valabil până la finalul campionatului care stă să înceapă, dar cu o clauză care prevede prelungirea în caz de promovare în Liga 1.
Salifu are un trecut interesant, în al cărui C.V. se regăsesc echipe importante din Italia, precum Fiorentina, Brescia, Perugia sau Catania.
Africanul a fost coleg cu fostul atacant al naționalei României Adrian Mutu, la Fiorentina, unde a prins 16 partide. În Serie A, Amidu Salifu are 25 de meciuri, iar cel mai mult a jucat în Serie B și Serie C, unde a adunat 78, respectiv 46 de apariții. Chiar dacă nu a apucat să debuteze pentru naționala mare a țării natale, are două prezențe pentru Ghana U20.
”Fotbalistul ghanez Amidu Salifu (27 ani) este ultimul venit în tabăra galben-albastră, acesta semnând, astăzi, cu FC Petrolul Ploiești, un angajament valabil până la finalul acestei stagiuni, cu drept de prelungire în cazul promovării.
Mijlocaș central, Salifu are experiența primelor două eșaloane din Italia, el aflându-se, în ultimii zece ani, sub contract cu AC Fiorentina. Pentru formația viola a debutat în Serie A pe 23 aprilie 2011, atunci când, într-un meci cu Cagliari, l-a înlocuit pe Adrian Mutu, bifând, în total, 25 de prezențe în elita fotbalului italian, pentru Fiorentina și, mai apoi, Catania.
Împrumutat de către Fiorentina, de-a lungul ultimilor ani, la Modena, Perugia, Brescia, Mantova, Vicenza, Arezzo și, ultima dată, în Kuweit, la Al-Salmiya, Salifu a strâns 78 de apariții în Serie B și alte peste 50 în Serie C.
Bun venit, Amidu Salifu!”, precizează Petrolul într-un comunicat.
Sâmbătă, ziua în care mijlocașul central a și fost prezentat oficial, a fost și momentul în care s-a antrenat pentru prima dată sub comanda lui Viorel Moldovan, dar nu a fost singura noutate de la ședința de pregătire a Petrolului.
Eugen Zasavițchi (mijlocaș central, 27 de ani, ex Minaur Baia Mare) și Alexandru Dobre (fundaș central, 21 de ani, ex Înainte Modelu) vor fi testați de Moldovan în următoarele zile, după care va decide dacă le va propune un contract și vor face parte din lotul ploieștenilor în sezonul următor.
”Jucători noi la antrenamentele «lupilor»
Salifu a efectuat astăzi un prim antrenament, sub comanda preparatorului fizic Stelian Isac. Alături de mijlocașul ghanez s-au mai aflat jucătorul israelian Ben Levy, cel care, după cum se știe, a ajuns la un acord cu «lupii galbeni», dar și Eugen Zasavițchi (27, mijlocaș central, Republica Moldova) și Alexandru Dobre (21 ani, fundaș central, ultima dată la Înainte Modelu), ultimii doi urmând să fie văzuți de către Viorel Moldovan la următoarele ședințe de pregătire.
Zasavitchi a jucat ultima dată la Minaur Baia Mare, după ce, în cariera sa, a mai evoluat pentru FC Veris, Trakai (Lituania), GKS Tychy (Polonia), Jonava (Lituania), Dacia Chișinău, Zimbru Chișinău, FC Kaliu (Estonia) și Dnyapro Mogilev (Belarus), având 22 de prezențe în reprezentativa U21 și o apariție în naționala de seniori a Republicii Moldova, într-un meci disputat contra Irlandei, în preliminariile Campionatului Mondial din 2016”, mai precizează Petrolul.
Sâmbătă dimineață, Petrolul a disputat și un meci amical, cu Mostiștea Ulmu (formație care a jucat barajul de promovare pentru Liga 2, dar pe care l-a pierdut în fața celor de la Unirea Slobozia). Partida s-a jucat la Strejnic, iar ploieștenii au câștigat cu 4-1.
Potrivit FC Petrolul, era 3-0 la pauză, după reușitele lui Pol Roige (minutul 4), Valentin Balint (minutul 19) și Armando Vajushi (minutul 32).
Gazdele au redus din diferență prin Marian Obedeanu (minutul 65), dar diferența de trei goluri s-a refăcut 13 minute mai târziu, după reușita lui Mihai Nițescu.
https://www.facebook.com/official.fcpetrolul/posts/4285998214774530
Echipa de start utilizată de Viorel Moldovan: Avram – Chiriță, Răuță, Manolache, Țicu – Enache – Constantinescu, Ekollo, Roige, Vajushi – Balint
Pe parcursul meciului au mai intrat: Lungu – Nicolae, Olaru, Bratu, Saim Tudor, Bucur, Nițescu, Licsandru, Oprea, Boțogan și Moroșanu.
Foto: FC Petrolul Ploiești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viorel-moldovan-continua-sa-testeze-petrolul-pierde-si-amicalul-cu-astra-ii-foto-19144825
https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-adopta-modelul-uefa-privind-principiile-de-desfasurare-a-competitiilor-interne-un-meci-nu-se-va-mai-amana-automat-daca-una-dintre-echipe-are-caz-de-covid-19-jocul-se-poate-reprograma-o-singura-d-19144663
https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-modificat-roaf-in-privinta-principiilor-de-promovare-din-liga-2-in-liga-1-in-cazul-in-care-o-echipa-de-pe-loc-promovabil-direct-sau-de-baraj-nu-primeste-licenta-se-poate-ajunge-si-pana-la-club-19144659
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-editia-2020-2021-de-liga-2-are-loc-intr-o-varianta-inedita-doar-cu-o-mansa-in-sezonul-regular-apoi-cu-o-grupa-de-play-off-si-doua-de-play-out-campionatul-incepe-la-29-august-momentan-far-19144643