Motive de îngrijorare la Buzău. După înfrângerea cu Concordia, SCM Gloria a pierdut și amicalul cu CSM Focșani | FOTO și VIDEO

Marius ANGHEL 12 Aug. 2020, 16:06 Liga 2

SCM Gloria Buzău scârțâie în jocurile amicale. După victoria cu modesta CSM Râmnicu Sărat (scor 5-0), echipă din Liga a 4-a, trupa lui Ilie Stan a cedat următoarele două meciuri de pregătire. Cu Concordia Chiajna a pierdut la Strejnic cu 2-0, iar pe terenul echipei de Liga 3 CSM Focșani a înregistrat o nouă înfrângere, la scorul de 1-2.

Jocul desfășurat marți, pe stadionul Milcovul din Focșani, a fost adjudecat de echipa din Liga 3 CSM, care a condus la pauză la limită, apoi și-a mărit avantajul, iar pe final buzoienii au înscris și ei golul de onoare.

Meci cu două goluri din penalty. CSM Focșani a avut 2-0

CSM Focșani a deschis scorul în minutul 23 prin Valentin Ghenovici, tehnicul mijlocaș adus în această vară de la Metaloglobus. Sergiu Jurj obținuse lovitura de pedeapsă după ce a scăpat singur cu Relu Stoian. Ulterior, în partea secundă, același Sergiu Jurj a înscris și el, în minutul 54. Atacantul trecut pe la CS U Craiova sau Rapid a interceptat mingea, a avut un sprint scurt și de la 15 metri a înscris cu un șut imparabil, pe jos.

Golul Gloriei a venit pe final, în minutul 80, dintr-un penalty transformat de Constantin Stoica.

CSM Focșani: Geantă – Juncănaru, Munteanu, Panaite, Ilie – Taciuc, Stancu, Preoteasa, Ghenovici – Jurj, Gorovei
După pauză au mai intrat: Horvat – Pădineanu, Manu, Săpunaru, Paizan, Vochin, Maftei, Bratu, Salaoru, Oprea, Negoiță
Antrenor: Alin Chița

SCM Gloria Buzău: Relu Stoian – Gabriel Nedelea, Sebastian Ghinga, Ciprian Perju, Călin Toma, Mihai Savin, Ciprian Petre, Cosmin Tucaliuc, Adrian Chică-Roşă, Andrei Ignat, Dragoş Huiban
După pauză au mai intrat: Alexandru Barna – Dragoş Ceauşel, Robert Candrea, Constantinescu Matei, Constantin Stoica, David Stăiculescu, Dragoş Lazăr, Călin Tudose, Adelin Pârcălabu, Sergiu Pârvulescu, Marius Ioniţă
Antrenor: Ilie Stan

Rezumatul amicalului dintre CSM Focșani și SCM Gloria Buzău:

https://www.youtube.com/watch?v=9Jh1_NiVeGA

Urmează amicale cu Csikszereda, pentru Focșani, și Afumați, pentru SCM Gloria Buzău

În primul amical desfășurat în această vară de CSM Focșani, echipa moldoveană a câștigat cu 4-2 (3-1), pe stadionul Milcovul, împotriva celor de la FC Voluntari 2. Au marcat Preoteasa, Artiom, Manu și Paizan, respectiv Leasă și Omar. Vineri, aceasta urmează să joace la Miercurea Ciuc, cu altă divizionară secundă, FK Csikszereda.

Pentru SCM Gloria Buzău, partida cu CSM Focșani a fost a treia amicală din această vară, iar în perioada următoare are teste programate și cu CS Afumați și U Craiova 1948 SA.

Foto: Monitorul de Vrancea
Foto și video: SCM Gloria Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-victorioasa-in-amicalul-de-langa-ploiesti-cu-scm-gloria-buzau-doi-francezi-au-decis-partida-in-primul-test-al-verii-trupa-lui-ilie-stan-castigase-cu-5-0-19143180

Marius ANGHEL 12 Aug. 2020, 16:06 Liga 2
Pe aceeași temă