Viorel Moldovan continuă să testeze, Petrolul pierde și amicalul cu Astra II | FOTO

Marius ANGHEL 20 Aug. 2020, 10:08 Liga 2

Viorel Moldovan și-a testat din nou tinerii jucători pe care îi are la dispoziție în acest moment la antrenamentele echipei Petrolul. După ce în weekendul trecut i-a urmărit în amicalul cu CSO Plopeni, când s-a pierdut cu 3-1, miercuri, adversară a fost Astra 2. Și de această dată, cei care au îmbrăcat tricoul ”lupilor” au cedat, acum cu 3-2 în fața trupei din Liga 3.

2-0, 2-2, 3-2, evoluția scorului în amicalul dintre Astra II și Petrolul

În prima repriză a amicalului desfășurat pe stadionul Astra din cartierul „9 Mai”, în care Viorel Moldovan ”a utilizat mulți jucători tineri pentru a putea evalua potențialul acestora”, după cum a anunțat site-ul oficial al Petrolului, s-au marcat nu mai puțin de patru goluri.

Astra II a condus cu 2-0, după reușitele lui Pahonțu (26 – șut imparabil, de la 20 de metri, în stânga lui Lungu) și Gheorghe (32 – șut de la 8 metri, lateral stânga, la colțul lung), dar petroliștii au egalat până în pauză, înscriind de două ori în decurs de doar 120 de secunde. Vajushi (38) a redus din handicap după ce a transformat o lovitură de pedeapsă, pentru ca, la scurt timp, Constantinescu (39) să restabilească echilibrul, cu o execuție superbă, o „torpilă” expediată de la 25 de metri, în vinclul din stânga portarului Mihai Popa, revenit după împrumutul la Rapid.

Echipa secundă a Astrei a revenit în avantaj la scurt timp de la pauză. Același Gheorghe (48) a profitat de o neînțelegere în defensiva petrolistă și a înscris golul ce avea, de altfel, să stabilească și scorul final al întâlnirii.

Echipa utilizată de Petrolul

Viorel Moldovan a început amicalul cu Astra II în următoarea formulă: Lungu – Olaru, Ad. Nicolae, Andr. Răuță, Țicu – Manolache – Constantinescu, M. Bratu, D. Enache, Vajushi – Saim Tudor. Prima modificare a survenit din startul părții secunde, atunci când Avram a intrat în poartă, apoi, din minutul 60, au intrat Alex Chiriță, Mihai Nițescu și Mihai Chiriac (atacant aflat în teste, născut 2001, ultima dată la Dinamo U19), pentru ca, până la final, să mai fie folosiți juniorii Daniel Moroșanu, Leonard Iovu, Aris Oprea, Cristian Licsandru și Alin Boțogan.

În precedentul amical, Petrolul a pierdut cu 1-3, pe ”Ilie Oană”, jocul cu CSO Plopeni.

Noul sezon al Ligii 2 începe în data de 29 august cu un format nemaiîntâlnit până acum.

Foto: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-semnat-cu-un-atacant-crescut-de-dinamo-si-trecut-si-pe-la-rapid-valentin-balint-a-devenit-lup-19144524

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-editia-2020-2021-de-liga-2-are-loc-intr-o-varianta-inedita-doar-cu-o-mansa-in-sezonul-regular-apoi-cu-o-grupa-de-play-off-si-doua-de-play-out-campionatul-incepe-la-29-august-momentan-far-19144643

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-suferit-un-esec-usturator-in-primul-amical-al-verii-a-pierdut-in-fata-unei-echipe-care-a-jucat-barajul-in-liga-4-foto-19144239

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-a-modificat-roaf-in-privinta-principiilor-de-promovare-din-liga-2-in-liga-1-in-cazul-in-care-o-echipa-de-pe-loc-promovabil-direct-sau-de-baraj-nu-primeste-licenta-se-poate-ajunge-si-pana-la-club-19144659

https://liga2.prosport.ro/seria-1/frf-adopta-modelul-uefa-privind-principiile-de-desfasurare-a-competitiilor-interne-un-meci-nu-se-va-mai-amana-automat-daca-una-dintre-echipe-are-caz-de-covid-19-jocul-se-poate-reprograma-o-singura-d-19144663

Marius ANGHEL 20 Aug. 2020, 10:08 Liga 2
Pe aceeași temă