Ripensia s-a reunit cu o sumedenie de copii, o achiziție și un jucător ”suflat” Politehnicii Timișoara. Iulian Muntean: ”Era foarte important ca jucătorii pe care îi avem aici să se adapteze proiectului pe care îl avem”

Anda DELIU 16 Jan. 2023, 20:16 Liga 2

Ripensia Timișoara a sunat luni după-masă, 16 ianuarie 2023, adunarea la stadionul Electrica, într-un efectiv numeros, cu mulți juniori ai clubului.

Numărul de plecări va ajunge mai mare decât cele opt anunțate până acum, iar preparatorul sportiv-antrenor Iulian Muntean spune că nu se dorește retrogradarea.

Au rămas jucătorii care sunt cu sufletul la echipă

Muntean spune că obiectivul rămâne salvarea de la retrogradare.

”Noi la reunire suntem tot timpul cu același gând: să ne îndeplinim obiectivele, să creștem, să muncim. După o vacanță așa de lungă suntem dornici de muncă, deși poate unii dintre băieți și-ar fi dorit o altă vacanță. Ne-am reunit, pregătiți de lucru, să vedem ce se poate face sezonul acesta, obiectivele, câte putem să îndeplinim din ele. Foarte mulți jucători și-au dorit să primească o nouă provocare și, în momentul acela clubul nu le-a pus niciun fel de bețe în roate. Dacă au vrut să plece și nu au vrut să rămână alături de Ripensia pentru sezonul următor, nu am ținut morțiș să rămână aici. Dovada cea mai clară e că cei mai buni jucători ai noștri au ales să plece. Poate au avut și un alt nivel acolo unde au mers. Dar pentru noi era foarte important ca jucătorii pe care îi avem aici să se adapteze proiectului pe care îl avem și să rămână cu sufletul.

(n.r. – dacă plecările nu îngreunează obiectivul) În mod normal, da, ni-l îngreunează. Ar fi culmea să spunem că au plecat opt jucători și nu… Dar suntem convinși că jucătorii care vor veni vor fi la același nivel, ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Toți jucătorii care sunt sub contract cu noi, i-am adus la prima echipă. Vrem să le facem o evaluare”, a spus preparatorul sportiv cu putere de antrenor principal.

Iulian Muntean: ”La noi obiectivul este cât se poate de clar: salvarea de la retrogradare”

Întrebat despre zvonul cum că clubul ar agrea, momentan o retrogradare, vehiculat intens în fotbalul timișorean, Muntean spune că nu este adevărat. De remarcat că el vorbește ca și cum ar fi start de sezon, nu mijlocul unul sezon în curs.

”Cum aș putea eu să le spun la băieți, când intră în vestiar în teren să retrogradăm. Sau patronul? «Intrați în teren, vă rog frumos, că noi vrem să retrogradăm». La noi obiectivul este cât se poate de clar: salvarea de la retrogradare. Vom face tot ce este posibil ca să ne salvăm cu jucătorii pe care îi avem la dispoziție. Nici nu știu dacă există obiectivul asta, retrogradarea în Liga 3. Nu prea își are rost întrebarea, sincer. Credeți că noi venim la teren doar ca să venim și știm că o să pierdem? Strategia pe care a trasat-o clubul este dezvoltarea de jucători noi. Este un sport, se poate întâmpla să retrogradezi. Dar nu asta e dorința noastră”, a mai spus Iulian Muntean.

Puține noutăți la reunirea Ripensiei

Altfel, unul dintre numele noi prezente la reunire este cel al lui Patrick Pașcalău, care, deși se antrena cu Poli Timișoara după ce CSC Dumbrăvița a renunțat la el, iată, a ajuns la concitadină.

De la Dumbrăvița a revenit din împrumut și Adrian Bain, iar Caius Lungu, prima achiziție, e decanul de vârstă. A venit la club și tânărul David Bălace, fiul lui Silviu, de la Pobeda Star Pisnov.

Iată lotul de la reunire (jucători semnați), cu mențiunea că a lipsit sârbul Nenad Lalic, accidentat, iar Cristian Gavra, cel mai probabil, va pleca:

portari: Paul Toroc, Marian Brașoveanu, Alessandro Lăpădat, David Flonta, Raul Haiduc,
fundași: Claudiu Zamfirescu, Lucas Baeram, Denis Țieranu, Rareș Butnărașu, Timotei Candreanu, Cosmin Gladun, Caius Lungu, Radu Ciurel,
mijlocași: Gabriel Stoi, Alexandru Micșa, Răzvan Morariu, Raul Vidrăsan, Denis Zaharia, Valentin Ardeiu, Ianis Mihart, Robert Stoica, David Ciurel, Nicolae Sofran, Remus Bobocea, Denis Huciu, Răzvan Siuiu,
atacanți: Cristian Gavra, Ovidiu Agapie, Cristian Zetu.

De la Ripensia au plecat iarna aceasta Andrei Macrițchii, Ștefan Dobre, Tudor Călin, Mihai Ene, Alexandru Mogoș, Samuel Zimța, Harald Fridrich și Alexandru Piftor. Pe picior de plecare este și Cristian Gavra, iar singura achiziție de până acum este readucerea lui Caius Lungu.

Foto și video: Ripensia Timișoara

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mare-amatoare-de-jucatori-tineri-ripensia-incepe-campania-de-achizitii-din-2023-cu-un-pensionar-19257862

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-csc-dumbravita-profita-de-slabiciunile-echipelor-timisorene-poli-si-ripensia-si-aconteaza-jucatori-de-la-acestea-19257736

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-va-disputa-sase-amicale-iarna-aceasta-in-principal-cu-adversari-de-ligi-inferioare-19257561

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-craciun-a-reinceput-hemoragia-la-ripensia-a-opta-plecare-de-la-echipa-timisoreana-19256978

Anda DELIU 16 Jan. 2023, 20:16 Liga 2
Pe aceeași temă