Minaur Baia Mare se descurcă excelent în cantonamentul din Ungaria, de la Mezokovesd, și a mai obținut o victorie, a treia din trei meciuri amicale. Vineri seară a întâlnit ETO FC Gyor, formație din liga secundă maghiară, de care a trecut clar, cu scorul de 3-0.
Minaur Baia Mare arată chiar bine în amicale, dar e adevărat că nu a întâlnit echipe puternice până acum. A dat peste Universitatea Cluj în primul test al verii, în fața căreia a cedat cu 1-4, dar atunci avea doar câteva zile de pregătire la activ, pentru că antrenorul Ciprian Danciu a stabilit reunirea pentru pregătirea sezonului de Liga 2 destul de târziu.
Pe lângă acel eșec cu clujenii, Minaur Baia Mare a mai întâlnit două formații din Ungaria, pe FC Hatvan și Bank-Dalnoki, în cantonament, în aceeași zi, pe care le-a învins cu 1-0, respectiv 3-0.
Vineri seară Minaur Baia Mare a trecut și de o formație de tradiție din fotbalul maghiar, ETO FC Gyor, făcând diferența încă din prima repriză, terminând primele 45 de minute în avantaj, scor 1-0. A marcat Sergiu Ciocan, fotbalist care și-a pus destul de mult amprenta pe jocurile nou-promovatei în amicale, iar Minaur Baia Mare a mai punctat de alte două ori după pauză.
Ciprian Stanciu și Florin Chitaş au punctat în partea secundă, iar formația din Baia Mare și-a trecut în cont, astfel, al treilea succes la rând din perioada de pregătire.
Până la 21 iulie va mai sta Minaur Baia Mare în stagiul de pregătire din țara vecină, urmând ca și în zilele următoare să mai joace meciuri amicale, cel puțin două la număr, dar până acum nu au fost comunicate de club.
Din lotul deplasat în Ungaria fac parte și fotbaliștii veniți în această vară la Minaur Baia Mare, cinci la număr. Ciprian Danciu a reușit să îi aducă la echipă până acum pe Florin Chitaș (23 ani, mijlocaș, ex CA Oradea) și Alexandru Mărieș (21 ani, mijlocaș, ex Poli Iași), Alexandru Stoian (18 ani, fundaș, ex / împrumutat de la CFR Cluj U19), Iustin Neacșu (17 ani, fundaș, ex / împrumutat de la ”U” Cluj U19) și Alexandru Costache (22 de ani, portar, ex Concordia Chiajna).
Foto: Minaur Baia Mare
https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-a-inceput-in-forta-cantonamentul-din-ungaria-cu-doua-amicale-intr-o-zi-nou-promovata-in-liga-2-s-a-descurcat-excelent-19237388
https://liga2.prosport.ro/seria-1/10-cluburi-din-liga-2-in-randul-celor-mai-bune-academii-din-romania-fk-miercurea-ciuc-e-pe-locul-2-iar-in-top-10-se-mai-regasesc-doua-echipe-din-divizia-secunda-cate-formatii-din-liga-3-au-prins-i-19237322
https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-a-plecat-in-cantonamentul-din-ungaria-din-lotul-deplasat-de-ciprian-danciu-fac-parte-25-de-jucatori-printre-care-si-cei-cinci-fotbalisti-adusi-recent-19237125
https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-a-inceput-perfect-amicalul-cu-universitatea-cluj-dar-a-pierdut-la-scor-a-marcat-inca-din-minutul-3-insa-formatia-lui-erik-lincar-a-intors-si-a-obtinut-o-victorie-categorica-19236857