Minaur Baia Mare a început perfect amicalul cu Universitatea Cluj, dar a pierdut la scor. A marcat încă din minutul 3, însă formația lui Erik Lincar a întors și a obținut o victorie categorică

Răzvan STÎNGĂ 09 Jul. 2022, 16:44 Liga 2

Minaur Baia Mare a avut, azi, sâmbătă, 9 iulie, prima partidă amicală a verii, după promovarea în Liga 2 și după începerea pregătirilor. Nou-promovata a disputat un test în compania Universității Cluj, în fața căreia a cedat cu scorul de 1-4. Echipa din Baia Mare a deschis însă scorul, în minutul 3.

Minaur Baia Mare, eșec cu Universitatea Cluj, scor 1-4 

Partida disputată la Cluj, pe unul din terenurile de antrenament ale Universității Cluj, a fost începută foarte bine de Minaur Baia Mare. A punctat repede, din minutul 3, prin Sergiu Ciocan. Însă, Universitatea Cluj a revenit până la pauză și a întors scorul.

”Studenții”, nou-promovați în Liga 1 la finalul sezonului precedent de Liga 2, au întors rezultatul prin doi jucători sosiți în această pauză competițională, Adrian Bălan și Alexandru Chipciu. A fost 2-1 pentru ”U” Cluj după primele 45 de minute.

Minaur Baia Mare a încasat câte două goluri pe repriză de la Universitatea Cluj

Jocul formației din Baia Mare a suferit și în repriza a doua, dar era normal ținând cont de faptul că nu a început pregătirile de foarte mult timp și, mai mult, Universitatea Cluj se află mult în față la capitolul condiție fizică.

Alexandru Chipciu a dus scorul la 3-1 cu o execuție din lovitură liberă, iar Andrei Pițian a marcat cu capul în urma unui corner.

Universitatea Cluj în prima repriză: Gorcea – Romeo, Ispas, Ilie, Briceag, Pires, Filip, Remacle, Tescan, Chipciu, Bălan;
Universitatea Cluj în partea a doua: Gorcea – Baravykas, Ilie, Ispas, Briceag, Pires, Bic, Remacle, Chipciu, Tescan, Ely;

Minaur Baia Mare a început în formula: Băilă – Potcoavă, Lazăr, Mondragon, Neacșu, Donca, Gneba, Ciocan, Chinde, Stănescu, Stanciu;

Pentru Minaur Baia Mare urmează cantonamentul, în Ungaria

După ce a jucat meciul amical cu Universitatea Cluj, Minaur Baia Mare va organiza cantonamentul programat pentru această vară. Stagiul de pregătire va avea loc în Ungaria, în perioada 11-21 iulie, unde, mai mult ca sigur, nou-promovata în Liga 2 va disputa câteva partide de verificare cu formații maghiare.

Eu sper să arătăm bine în Liga 2. Consider că jocul nostru a mulțumit multă lume. E loc de mai bine și încercăm să creăm, să facem și spectacol, să menținem și un ritm de joc ridicat. Cred că vom îmbunătăți aceste lucruri, pentru că fiind la Liga 2 adversarii vor fi alții și va trebui să ne îmbunătățim și noi ritmul de joc, calitatea la finalizare.

Avem o lună și o săptămână la dispoziție și nu îmi fac probleme că jucătorii nu se vor adapta cerințelor. Avem amicale și cred că vom fi la ora primului meci din sezon bine. Aștept să demonstrăm că echipa nu va fi una de pluton. Și nu o să fim de pluton!”, spunea Ciprian Danciu la reunirea Minaurului Baia Mare.

Minaur Baia Mare speră să obțină bani de la privați

Minaur Baia Mare a avut ceva probleme cu banii sezonul trecut de Liga 3, dar acum, odată cu promovarea, Ciprian Danciu speră ca investitorii privați din oraș să vină în sprijinul echipei și să ajute cât pot. În divizia a treia, Minaur Baia Mare a mizat foarte mult pe finanțele din partea autorităților locale.

Foto: Minaur Baia Mare

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ministerul-sportului-a-introdus-obligativitatea-utilizarii-sportivilor-romani-in-procent-de-40-la-suta-iar-cluburile-incep-sa-isi-spuna-nemultumirile-legea-sanctionata-pe-principiul-discriminarii-19236840

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-cele-cinci-nou-promovate-au-primit-certificarea-pentru-liga-2-corvinul-hunedoara-si-csm-resita-raman-sa-astepte-minuni-cele-20-de-echipe-care-vor-evolua-in-sezonul-2022-2023-de-esalon-secu-19236838

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-a-ajuns-la-cinci-achizitii-pentru-liga-2-ultimele-noutati-sunt-portarul-alexandru-costache-si-doi-fundasi-de-la-cfr-cluj-si-u-cluj-19236811

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/exclusiv-cuantumul-premiilor-in-bani-pentru-noul-format-al-cupei-romaniei-in-sezonul-2022-2023-o-echipa-poate-ajunge-sa-castige-354-000-de-euro-diferenta-mare-de-premiere-intre-invinsa-si-castiga-19236648

https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-abordeaza-cu-incredere-sezonul-de-liga-2-dar-cere-ajutor-financiar-ciprian-danciu-mesaj-puternic-e-echipa-orasului-nu-ii-finanteaza-pe-miriuta-pe-danciu-pe-donca-19236425

 

 

 

 

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 09 Jul. 2022, 16:44 Liga 2
Pe aceeași temă