Primul jucător de la CFC Argeș la care Eugen Neagoe renunță după instalarea sa ca antrenor. A jucat în toate meciurile din acest sezon și era printre puținii rămași din lotul din prima ligă

Marius ANGHEL 27 Oct. 2023, 19:41 Liga 2

Decizie surprinzătoare luată de Campionii FC Argeș: s-a despărțit de unul dintre puținii jucători rămași din lotul pe care l-a avut în sezonul trecut, când retrograda din prima ligă.

Clubul a anunțat vineri, 27 octombrie 2023, că a ajuns la un acord de reziliere a contractului cu fundașul argentinian Facundo Rizzi (26 de ani). Acesta fusese utilizat în acest sezon de Liga 2 în toate cele 10 meciuri, de nouă ori ca titular, doar o dată fiind înlocuit.

Facundo Rizzi, primul jucători care l-a nemulțumit pe Eugen Neagoe și care se desparte de Campionii FC Argeș

Primul jucător la care Eugen Neagoe a renunțat după numirea sa ca antrenor la CFC Argeș, produsă acum două săptămâni și jumătate, este argentinianul Facundo Rizzi, pe care ”principalul” l-a utilizat chiar titular și l-a păstrat pe toată durata meciului cu CSM Slatina (scor 1-1).

Rizzi era unul dintre cei șapte jucători care fuseseră utilizați în toate cele 10 meciuri din Liga 2 din acest sezon, alături de Tofan, Tudose, Turda, Angelov, Buhăcianu și Rusu. Ca minute stânse era al patrulea, cu 788 de minute, după Tudose, Turda (ambii cu 900) și Rusu (869).

Sud-americanul a ajuns la echipa din Pitești în ianuarie 2023 și a evoluat în prima ligă în 16 meciuri, 15 ca titular, iar în Liga 2 are, așa cum spuneam, 10 prezențe. În meciurile de baraj de menținere disputate cu Dinamo nu a jucat, iar în Cupa României a prins un meci în sezonul trecut și unul în cel actual. Per total, a strâns 28 de meciuri pentru CFC Argeș.

”Clubul nostru și fotbalistul Facundo Rizzi au ajuns astăzi la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă. Fundașul stânga argentinian în vârstă de 26 de ani a jucat 28 de meciuri în toate competițiile pentru FC Argeș. Decizia de a pune capăt colaborării dintre club și fotbalist a fost luată de staff-ul tehnic al echipei.
Îi mulțumim și îi dorim mult succes în carieră!”, a comunicat Campionii FC Argeș.

”Nu mă gândesc la o evaluare a jucătorilor în acest moment”, spunea Neagoe în urmă cu patru zile

Clubul a comunicat că stafful tehnic a fost cel care a decis despărțirea de Rizzi! La un club normal, doar stafful tehnic ia astfel de decizii, dacă despărțirea nu vine la propunerea jucătorului!

Altfel, Eugen Neagoe spunea la prezentarea sa ca antrenor la CFC Argeș ce reguli are pentru a avea o bună colaborare cu jucătorii.

”În lotul echipei FC Argeș sunt câțiva jucători care au lucrat cu mine și știu foarte bine regulile mele. Seriozitate, muncă, respect. Respectul trebuie să fie reciproc. În primul rând trebuie să-și respecte meseria, să se respecte pe ei. După aceea, să respecte suporterii, oamenii care i-au adus, au crezut în ei, le-au dat șansa să joace la FC Argeș. Sunt lucruri simple, pe care eu le consider foarte importante. Jucătorii care nu vor face ceea ce stabilim se vor elimina singuri, nu-i voi elimina eu. Asta este viața fotbaliștilor”, declara Neagoe.

Săptămâna trecută, după mini-cantonamentul de la Curtea de Argeș, înainte de primul joc oficial cu Neagoe antrenor al CFC Argeș, acesta vorbea din nou despre reguli, dar spunea că nu face în acest moment evoluări. Tocmai de aceea, despărțirea atât de devreme de Rizzi este surprinzătoare.

”Dacă nu mergem toți în aceeași direcție, ne vom despărți! Aici sunt clare lucrurile, le-am spus jucătorilor că nu avem timp și nu trec cu vederea nici lucrurile mărunte. Nu, aici nu ne putem juca, este un club cu istorie foarte, foarte bogată, FC Argeș e un club cu mare tradiție. Nu putem să ne păcălim, nici noi pe ei, nici ei pe noi. Nici pe suporterii și nimic din ce înseamnă FC Argeș. Lucrurile sunt clare: cine nu merge în aceeași direcție, trebuie să plece.

Nu mă gândesc la o evaluare a jucătorilor în acest moment, pe mulți îi cunosc. Sunt mulți jucători care au evoluat în prima ligă și asta trebuie să se vadă. Vrem să câștigăm meciurile rămase, iar jucătorii trebuie să facă acest lucru. Acum, dacă nu vom reuși, trebuie să facem anumite schimbări.

Eu nu vreau asta, nu am venit să dau jucători afară. Dacă ei au înțeles foarte bine ce îmi doresc de la ei… îmi doresc să câștigăm meciurile, să urcăm în clasament, să ajungem acolo unde este locul echipei FC Argeș. Dacă nu vom reuși, dacă jucătorii nu vor înțelege, ne vom strânge mâna și vom merge pe drumuri diferite”, spunea Eugen Neagoe.

Faptul că Rizzi a fost utilizat ca titular în meciul cu CSM Slatina înseamnă că Neagoe nu avea nemulțumiri față de acesta după mini-cantonament.

În lotul echipei Campionii FC Argeș sunt câțiva jucători cu mare experiență care până acum mai mult au șomat în acest sezon. De exemplu, Ionuț Balaur (34 ani), nu a fost utilizat în nici măcar un meci în primele zece din acest sezon. Adrian Scarlatache (36 de ani) a prins doar 12 minute într-un meci, iar Robert Boboc (28 de ani) a evoluat 90 de minute într-un joc.

Foto: Gabriel Neașcu / Campionii FC Argeș și Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-gentea-voia-ca-nicolae-dobrin-sa-fie-parte-din-cfc-arges-19290073

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cfc-arges-retrage-numarul-10-din-respect-pentru-nicolae-dobrin-19290058

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cfc-arges-remiza-cu-slatina-la-debutul-cu-eugen-neagoe-antrenor-19289953

Marius ANGHEL 27 Oct. 2023, 19:41 Liga 2
Pe aceeași temă