Decizia pe care au luat-o deja foarte multe cluburi din lume a fost luată și la Universitatea Cluj. Jucătorii formației de pe Cluj Arena vor primi doar 50 la sută din contracte. Hotărârea Consiliului Director are o perioadă de patru luni, din 1 martie, până pe 30 iunie 2020. Această durată se poate scurta sau prelungi, în funcție de momentul în care va fi permisă reluarea activității sportive în România. Momentan, de aproape o lună de zile, campionatul Liga 2 este suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.
”A fost decizia Consiliului Director. Am încercat să propunem o soluție pentru a nu se suspenda contractele. Jucătorii au înțeles și este normal, pentru că impactul este foarte mare. Cei din administrativ au intrat în șomaj tehnic. Vom face toate eforturile pentru ca în toată perioada asta să le asigurăm confortul necesar”, a spus, pentru Liga2.ro, Daniel Stanciu, directorul general al ”U” Cluj.
Petrolul a fost prima echipă din Liga 2 care a luat măsura de a reduce salariile la jumătate, însă perioada în care va face asta e mai scurtă.Și CSM Reșița și-a dat jucătorii în șomaj tehnic, în timp ce la FRF salariile au fost reduse cu 20 la sută.
Nu toți jucătorii au acceptat reducerea salariilor. Nicolae Pîrvulescu (23 de ani) a refuzat să semneze înțelegerea, dar decizia nu-l avantajează. Contractul său va fi suspendat, iar mijlocașul va primi cei 75 la sută din salariul mediu brut, bani pe care îi oferă Guvernul prin Ordonanța emisă pe perioada de stare de urgență.
În aceeași situație s-ar putea afla și Inacio sau Kay, dacă nu vor accepta înțelegerea cu clubul. Cu aceștia încă se poartă negocieri în acest sens.
În urma declarării stării de urgență în România și a suspendării inclusiv a Ligii 2, ”U” Cluj a rămas fără banii care urmau să vină de la Consiliul Local și cu unele contracte de sponsorizare în stare de suspendare.
Consiliul Local trebuia să aloce 3 milioane de lei pentru ”U” Cluj, în luna aprilie, dar banii către activitățile sportive au fost blocați.
Daniel Stanciu spune că era imposibil ca clubul să aibă rezerve financiare pentru a nu fi afectat de această perioadă. ”Noi suntem asociație. Noi luăm banii pe an calendaristic și îi putem cheltui, cu anumite restricții, până în decembrie. Ce nu cheltuim se întoarce la buget. Sponsorii vin pe un an sau doi și nu poți să-i obligi să-ți dea bani. E foarte greu să faci un buget, mai ales că e un club nou, de 3 ani. Faci un surplus doar din participări în cupe europene sau vânzarea jucătorilor. Noi am luat-o de la zero și cu academia. Am investit foarte mult în academie, dar sunt copii mici, nu pot fi vânduți. E greu să pui bani deoparte. Noi am fost cu banii la zi”, a explicat Daniel Stanciu pentru Liga2.ro.
În campionat, după 24 de etape, ”U” Cluj și-a luat gândul de la promovare și se concentrează la îndeplinirea obiectivului de a se menține în Liga 2. Momentan e pe locul 14, cu 27 de puncte acumulate în 23 de meciuri, la doar trei puncte peste ultima poziție retrogradabilă, ocupată de Concordia Chiajna, care are însă un meci mai puțin disputat.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/nicolae-pirvulescu-a-gasit-cauza-pentru-care-u-cluj-a-dezamagit-in-actualul-sezon-ratarea-barajului-a-lasat-urmari-triste-19129269