Steaua a întâlnit, sâmbătă (15 noiembrie), pe stadionul propriu, din Ghencea, Petrolul Ploiești, într-un duel de verificare. Confruntarea s-a terminat la egalitate, 2-2, după ce la pauză scorul a fost tot egal, dar 1-1.
Formația lui Daniel Oprița a condus de două ori, cu 1-0 și 2-1, dar până la urmă s-a văzut egalată de gruparea din SuperLiga României. Reușita care a stabilit scorul final a picat în minutul 89!
Steaua a terminat runda a 13-a în top 6, acum fiind pe poziția a 4-a, cu 26 de puncte după 13 meciuri, cu opt victorii, două remize și trei eșecuri, cu 24 de goluri marcate și 17 primite. Este la egalitate de puncte cu locurile 2, 3 și 5, AFC ASA Târgu Mureș, FC Bihor Oradea și Sepsi OSK.
În etapa a 14-a din Liga 2, Steaua va întâlni, în deplasare, Metalul Buzău. Până atunci, a disputat un meci amical contra celor de la Petrolul Ploiești, sâmbătă, contra cărora a remizat.

Ruben Lopez a deschis scorul pentru Steaua după un sfert de oră din meci, el punctând cu o execuție din careu, din prima, după o pasă a lui Drăghici, deși ploieștenii erau la controlul jocului.
Formația din prima divizie, spre marea nemulțumire a lui Daniel Oprița, a restabilit imediat egalitatea, în minutul 16, după ce balonul a fost repus în joc, în urma reușitei ”militarilor”. Rafinha a marcat spectaculos, cu un șut de la aproximativ 14 metri, aproape de vinclu.
Acesta avea să fie scorul la pauză, deși și Steaua putea marca cel puțin un gol până la finalul primei părți, prin Pacionel, Drăghici sau Roman.
Egalitatea s-a menținut pentru o bună parte din repriza a doua, reușita lui Pacionel venind în minutul 64, dar Steaua a avut nevoie de mai multe șuturi, la aceeași fază, pentru a putea marca. Prima dată a șutat Adrian Popa, din apropierea punctului de la 11 metri, cu dreptul, din prima, în urma unei pase din partea dreaptă, dar portarul a respins în față.
Balonul a ricoșat la Pacionel, care a tras din prima din careul mic, portarul a parat dim nou, dar fotbalistul Stelei a avut noroc, balonul a sărit tot la el, iar de această dată nu a mai ratat ținta.

S-a terminat 2-2, deși Steaua părea că poate câștiga. În plus, în minutul 89 au marcat ploieștenii, prin același Rafinha, care a șutat din afara careului, de la 17-18 metri, dar reușita sa a a fost una norocoasă, deviată cu capul de Nedelea în poartă.
Foto și video: Steaua