Politehnica Iași s-a despărțit oficial de Tony da Silva, tehnicianul în vârstă de 44 de ani acceptând rezilierea contractului în urma ședinței de analiză ce a avut loc joi seară.
Președintele Cornel Șfaițer s-a angajat să-i achite lui Tony da Silva și colaboratorilor săi, antrenorul secund Rui Machado și antrenorul de portari Nuno Claro, toate drepturile la zi, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, astfel încât părțile implicate să nu fie în litigiu în momentul despărțirii.
Managerul executiv al grupării ieșene, Florin Briaur, a explicat principalele motive pentru care conducerea Politehnicii a decis să renunțe la Tony da Silva.
”Am reziliat contractul de comun acord cu Tony da Silva. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut aici, la Iași. E un moment greu, tot timpul când vorbim despre schimbarea unui antrenor înseamnă că ceva nu a funcționat bine. Și atunci, era clar că trebuia să ne despărțim. Nu sunt plăcute aceste momente în care trebuie să reziliezi un contract cu un antrenor. Dar fac parte din viața unui club și e normal să încercăm să salvăm lucrurile pe cât se poate.
Nu am avut nici puncte, iar decizia a fost luată de comun acord. Rezultatele, jocul, lipsa punctelor, sunt principalele motive pentru care am decis să ne despărțim. E clar că am considerat că e mai bine pentru toată lumea să ne despărțim acum și să meargă fiecare pe drumul lui”, a declarat Florin Briaur pentru Liga2.ro.
Oficialul din Copou a explicat de ce s-a apelat la Tibor Selymeș, director tehnic în cadrul Academiei clubului și spune că fostul internațional va avea același obiectiv, mai întâi accederea în play-off și mai apoi promovarea în SuperLigă.
”Tibi are licență Pro, era la noi în academie, director tehnic, e un om în care avem mare încredere și îi mulțumesc că a acceptat să ne ajute acum, la greu. Avem încredere că împreună ne vom îndeplini obiectivele, mai întâi calificarea în play-off și mai apoi promovarea. Tibi nu va fi antrenor interimar, ci mergem în continuare pe mâna lui”, a punctat Briaur.
Managerul executiv al Politehnicii admite că sunt probleme financiare, dar a dat asigurări că jucătorii, stafful și ceilalți angajați vor ajunge la zi cu toate drepturile bănești în cel mai scurt timp, după ce vor intra în conturi banii de la municipalitate.
”E clar că sunt și probleme financiare pe care sper să le rezolvăm, să ieșim din acest blocaj. După ce le vom rezolva, trebuie să ne implicăm cu toții mai mult. Fiecare trebuie să dea totul, să lupte pentru fiecare punct. Și la Târgu Mureș aici am păcătuit cel mai mult, nu am câștigat duelurile, nu am fost luptători, nu am fost concentrați pe meci și asta s-a văzut. Nu doar eșecul ne doare, ci maniera în care am pierdut.
Sunt sută la sută convins că problemele se vor rezolva. Suntem permanent în discuții cu Primăria Municipiului Iași, cu departamentul de specialitate care se ocupă de acest lucru și sper ca până la meciul cu Chindia deja să avem problemele rezolvate și băieții să fie cu banii la zi. Sigur, e o problemă când nu poți să le dai salariile, dar sută la sută banii vor veni. Din păcate, punctele nu le mai putem recupera. De aceea fac un apel la jucători să dea totul în următoarea perioadă la antrenamente și la jocuri, pentru că situația se va rezolva”, a conchis Florin Briaur.
Poli Iași are de primit de la municipalitate suma de 6,1 milioane de lei, iar cu acești bani clubul a anunțat că va achita toate datoriile către jucători, staff și ceilalți angajați.
Foto: Dragoș Pășcăneanu (Mediafax Foto) și Narcis Pohoață