Au mers să joace fotbal, dar s-au simțit ca la tenis! Tricolorii sub 20 de ani au fost umiliți de Germania cu ”set” la zero

Andrei PASCU 15 Nov. 2025, 12:15 Liga 2
Au mers să joace fotbal, dar s-au simțit ca la tenis! Tricolorii sub 20 de ani au fost umiliți de Germania cu ”set” la zero

Naționala U20 a României a fost învinsă fără drept de apel de reprezentativa U20 a Germaniei, scor 0-6, în cadrul Elite League. Competiția are scopul de a promova tinerii jucători, oferindu-le un turneu competitiv la care să participe de la o vârstă fragedă la nivel internațional.

Selecționata condusă de Adrian Iencsi continuă forma sub așteptări din cadrul Elite League. După primele două meciuri cu Cehia U20, România U20 înregistrase un egal, scor 2-2, și un eșec, scor 1-5.

România U20, umilită de Germania U20

Iată că meciul cu Germania nu a schimbat perspectiva micilor tricolori, ba dimpotrivă. Nemții au predat o adevărată lecție de fotbal, iar jucătorii României U20 nu au reușit să se ridice la același nivel.

Bulut și Brunner, printr-un hat-trick, au rezolvat repede meciul pentru naționala Germaniei. Cei doi jucători evoluează pentru Beșiktaș, respectiv pentru AS Monaco, aflându-se deja la un nivel foarte ridicat, în ciuda faptului că au numai 19 ani.

Ulterior, pe final de meci, Moerstedt și Darvich, jucător la Barcelona, au închis tabela cu un neverosimil 6-0. Pentru naționala condusă de Adrian Iencsi urmează un alt meci foarte complicat, împotriva naționalei U20 a Portugaliei.

Rămâne de văzut dacă tricolorii mici vor reuși să obțină un rezultat pozitiv cu Portugalia și să uite acest eșec cu Germania.

Cinci jucători din Liga 2, pe teren în rușinea din Spania

Jucătorii din Liga 2 convocați de selecționerul Adrian Iencsi sunt: portarul Codruț Sandu (Corvinul Hunedoara), fundașii Adrian Iancu (Concordia Chiajna) Mario Bărăitaru (CSM Slatina), mijlocașii David Păcuraru (Concordia Chiajna), Eric Vînău (ASA Tg. Mureș), Remus Guțea (FC Voluntari).

Dintre ei, pe teren, în umilința cu Germania U20, s-au aflat Sandu (integralist), Bărăitaru (introdus imediat după pauză), Păcuraru (pe teren din minutul 58), Vînău (pe teren din minutul 83), Guțea (pe teren până în minutul 58).

  • România U20: 1. Codruț Sandu – 2. Ionuț Cercel (16. Alin Chinteș 45′), 3. Darius Fălcușan (cpt.), 5. Emanuel Marincău, 15. Raul Marița (14. Filip Oprea 68′) – 7. Adrian Caragea (11. David Păcuraru 58′), 8. Luca Banu, 22. Tudor Neamțiu (21. Eric Vînău 83′), 19. Remus Guțea (10. Luca Băsceanu 58′) – 13. Jason Kodor (17. Raul Rotund 68′), 9. David Barbu (6. Mario Bărăitaru 45′);
  • Rezerve neutilizate: 12. Iustin Chirilă, 23. Máté Simon –  4. Adrian Iancu, 18. David Paraschiv

Cu numai un punct adunat în trei meciuri jucate în competiția amicală Elite League U20, reprezentativa noastră se află pe penultimul loc, 7:

  1. Portugalia U20 – 15 puncte (cinci meciuri)
  2. Germania U20 – 9 puncte (cinci meciuri)
  3. Polonia U20 – 6 puncte (trei meciuri)
  4. Cehia U20 – 4 puncte (cinci meciuri)
  5. Elveția U20 – 3 puncte (trei meciuri)
  6. ROMÂNIA U20 – 1 punct (trei meciuri)
  7. Italia U20 – 0 puncte (două meciuri)

Foto: FRF

Andrei PASCU 15 Nov. 2025, 12:15 Liga 2
Pe aceeași temă