Corvinul Hunedoara își păstrează linia invincibilă și în meciurile amicale. Celor 13 victorii și trei remize din campionatul Ligii 2, „corbii” au adăugat două succese și în testele toamnei, ambele decise de același jucător. Nicolae Pîrvulescu a marcat singurul gol al amicalului de la Sântămăria Orlea, din luna octombrie, cu CSC Șelimbăr, iar sâmbătă a recidivat la Arad, în compania celor de la UTA.
Echipa lui Adrian Mihalcea ocupă locul 8 în SuperLigă, dar s-a văzut întrecută cu 2-1, chiar pe arena „Francisc Neuman” de liderul ligii secunde.
Partida a fost specială pentru galeriile celor două formații, care sunt înfrățite și care cu acest prilej au făcut show în peluza „Iosif Petschovschi”. Fanii „roș-albi” și alb-albaștri” au cântat și au scandat cot la cot, au aprins torțe și fumigene, iar la final și-au chemat favoriții la salut în fața aceleiași peluze. Hunedorenii erau mai cu chef, după ce au bătut o formație de SuperLigă, ceea ce-și doresc și ei să devină din vară încolo.
Meciul a fost deschis, cu destule ocazii, prima de partea oaspeților, după doar 9 minute. Atunci Neacșa a tras de la distanță, Gorcea a respins în față, dar Hayatu a reluat peste, incomodat de Stolnik. Arădenii au replicat prin „capul” lui Odada, ce s-a dus de puțin peste, după cornerul bătut de Roman. După exact o jumătate de oră, liderul ligii secunde a avut o dublă ocazie mare. După o lovitură de colț, Fl. Ilie a finalizat în blocaj, după care mingea a ajuns la Cărăruș, care a tras puternic din 6 metri, dar Stolnik a alunecat la sacrificiu și a respins. Din nou, gazdele au fost în postura de a replica și au făcut-o prin Coman. Fostul corvinist a primit o minge de la Roman în 16 metri, dar a plasat-o cu piciorul stâng de puțin pe lângă bara din dreapta lui Blaga.
Așadar, în ciuda șanselor importante de-o parte și de alta, scorul pauzei a fost alb. Golurile au fost amânate pentru actul secund, iar Corvinul a trecut în avantaj, după ocaziile semnate Lică („cap” peste) și mai ales Okoro (care a reluat pe lângă din gura porții după pasa lui Pîrvulescu). Din minutul 58, scorul a devenit 0-1. Același Pîrvulescu a pătruns pe stânga, a pasat excelent în centrul careului, de unde Sergio Ribeiro a trimis puternic, cu latul, în plasă.
Doar 3 minute au fost „corbii” în avantaj, căci Zsori a recuperat un balon, i l-a așezat lui Denis Țăroi, iar puștiul lui Mihalcea a trimis elegant pe lângă Blaga din 11 metri. După alte 6 minute, Țăroi putea realiza „dubla” după amnezia lui Lică. Fundașul Corvinului chiar i-a pasat liderului campioanei naționale în Liga Elitelor U17, care de această dată a tras slab, exact în portar.
După sarabanda schimbărilor, cu UTA având pe teren cinci juniori de 17 ani și unul de 18, Corvinul a avut mai mult inițiativa și, până la urmă, a și marcat golul victoriei. În minutul 90, Blaga a intervenit decisiv la picioarele lui Zsori, după care i-a pasat rapid lui Pădurariu. Acesta a dezvoltat rapid faza pe stânga, pentru Nicolae Pîrvulescu, care a pătruns până în colțul careului de 16 metri, l-a driblat și pe potarul Roșu și a trimis în poarta goală.
UTA nu se simte prea bine în amicalele disputate împotriva divizionarelor secunde, chiar pe arena „Francisc Neuman”. După un 0-0 cu CSC Dumbrăvița, în luna septembrie, a urmat un eșec cu Corvinul Hunedoara, 1-2.
Adrian Mihalcea a rămas cu 90 de minute în care a văzut la lucru mulți dintre jucătorii care au primit mai puține minute, dar evident nu-i convine scorul. Până la urmă, Corvinul a avut un plus la capitolul ocazii, dar asta și pentru că a contat pe mai mulți fotbaliști care pot oricând intra să facă diferența. UTA-ei i-au lipsit cei șase internaționali, Iliev, Tzionis, Poulolo, Abdallah, Țuțu și Barbu, așa că arădenii au terminat jocul cu cinci juniori născuți în anul 2008 și unul în 2007.
”Contează de fiecare dată și rezultatul, dar îl consider un test util, un antrenament bun. Îmi pare bine că nu s-a accidentat nimeni și am avut posibilitatea de a da minute unor jucători care vin după accidentări și unora care în ultima perioadă au jucat mai puțin. Toate meciurile amicale sunt utile, am dorit să rămânem și într-o formă fizică și sportivă bună, pentru că săptămâna viitoare ne așteaptă un meci foarte greu. Corvinul este principala favorită la promovare, domină Liga 2, e o echipă care an de an a avut pretenții acolo sus, acum nu cred că mai au cum să nu promoveze. Îl felicit pe Maxim pentru ceea ce face, noi ne-am și luptat în anii trecuți și știu ce fotbal propune. Fotbalul românesc are nevoie de echipe cu istorie și cu nume”, a declarat la finalul disputei de azi antrenorul „roș-albilor”.
Întrebat dacă antrenorul Adi Mihalcea ar vota pro sau contra unei coabitări cu Corvinul, pe arena „Francisc Neuman”, dacă hunedorenii promovează, acesta a spus: „Lucrurile acestea aparțin clubului, ei vor decide. Din punctul meu de vedere nu este niciun fel de problemă”.
UTA intră de luni în ciclu săptămânal normal de pregătire pentru disputa de sâmbătă, de la ora 15, de la Arad, cu U Cluj.
Așadar, Corvinul confirmă forma bună din acest sezon cu un rezultat de prestigiu. Până la urmă, cu excepția internaționalului U20, Codruț Sandu, Corvinul a venit cu tot ceea ce a avut mai bun la Arad, făcând un mix între titulari și rezerve în cele două reprize și a marcat golul decisiv când adversarul era cu mulți juniori pe teren.
”Nu putem fi ipocriți să spunem că nu ne dorim să câștigăm mereu, dar astăzi chiar am urmărit altceva. Jucătorii care au primit minute mai puține au avut prilejul să arate că poate la unele meciuri m-am înșelat. Au dat dovadă de personalitate, au jucat cu încredere. Nici nu e foarte greu pe un astfel de stadion, cu oamenii din tribună care ne-au fost alături. Au făcut un joc bun băieții. Cât despre adversarul pe care l-am întâlnit azi, au făcut și ei numeroase schimbări în primul 11, au terminat jocul cu o grămadă de juniori, eu cred că și ei au dorit să dea minute tuturor. Faptul că am câștigat împotriva unei echipe de Liga 1 poate doar să ne bucure și mergem mai departe. Au trecut doar 13 etape în Liga 2-a, mai avem un drum foarte lung până la Superligă. Eu asta îmi doresc, până acum rezultatele asta spun, dar fiecare meci are istoricul lui și trebuie gestionat bine”, a declarat Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul.
În etapa a 14-a din Liga 2-a, Corvinul se deplasează sâmbătă, 22 noiembrie, la Slatina, într-un meci televizat ce începe la ora 12,30. Apoi, pe micile ecrane va urma disputa dintre UTA și U. Cluj.
Pentru Flavius Iacob a fost un meci cu totul și cu totul special. Fundașul dreapta aparține de Corvinul, dar este împrumutat la UTA, care are opțiune de a-l cumpăra pentru 150 de mii de euro. Probabil, cel poreclit „China” va juca în SuperLigă și din vară, indiferent în culorile cărei echipe.
”E o înfrângere, nu ne pică bine, dar e un meci amical. În prima repriză am jucat bine, în a doua poate ne-am relaxat puțin, dar săptămâna viitoare o să reglăm toate problemele pe care le avem. Dacă avem, Mister sunt sigur că ne va spune ce am greșit și ce am făcut bine. Până la urmă, a fost un joc bun pentru ambele echipe. Știam că au o echipă bună care pasează, am avut și noi fazele noastre, dar așa e în fotbal, ocaziile se răzbună. Corvinul mi-au lăsat o impresie bună, îi urmăresc la fiecare meci, îl știu pe Max cum lucrează și stafful său, de asemenea și ne așteptam să fie un meci frumos. Au față de SuperLigă, știu ritmul pe care-l vrea Max în meciuri și au 100 la sută echipă bună, acum sper să promoveze. A fost ceva special pentrui mine, pentru că am trăit momente frumoase alături de ei. Corvinul rămâne echipa mea de suflet, ca să zic așa, asta nu o va schimba nimeni. Mi se face pielea de găină și acum, a fost o bucurie să joc împotriva lor. Mai departe vedem la anul, cu cine o să joc în SuperLigă. Eu mă simt bine și la Hunedoara, dar și la UTA, o să vedem. Pe fani i-am mai auzit cântând împreună și la meciurile din cupă veneau cei de la UTA la Hunedoara, dar și la Supercupă și meciurile de baraj, când am promovat în Liga 2-a”, a declarat Flavius Iacob, după testul dintre actuala și fosta sa echipă.
Foto: Sport Arad