Claudiu Niculescu a acceptat să stea de vorbă cu Liga2.ro la puține momente după încheierea ședinței în cadrul căreia și-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Poli Iași, după doar patru luni în care a condus echipa din Liga 2 pe care a lăsat-o pe locul 5, de play-off, la doar un punct de primele două clasate după nouă etape.
Antrenorul a declarat că despărțirea s-a produs de comun acord, după o discuție de câteva ore cu conducerea clubului din Copou.
”A fost o despărțire amiabilă. Jocul suferea, a venit și această înfrângere de la Timișoara (n.r. –1-3 cu Ripensia) și am decis de comun acord să ne despărțim. Asta e viața, mergem mai departe în condiții amiabile. Ne-am despărțit, le-am urat baftă băieților în vestiar, sunt convins că vor promova. Am mare încredere că echipa poate promova în acest sezon. Voi fi cu ochii pe Poli Iași în continuare, pentru că este și munca mea. Să dea Dumnezeu ca echipa să ajungă în Liga 1 și mi-aș dori ca la vară să mă invite și pe mine la petrecerea de promovare. Ne-am despărțit în condiții ok, rămânem prieteni. Nu am avut niciun conflict cu nimeni”, a declarat Claudiu Niculescu pentru Liga2.ro.
Acesta a admis că este frustrant să plece de pe banca unei echipe aflate la un singur punct de lider: ”E puțin frustrant. Nu e confortabil să pleci când știi că ești la un singur punct de lider, dar până la urmă m-am gândit la binele echipei. Am venit cu sufletul deschis la Poli Iași și sunt convins că se poate continua din acest punct. Este important ca echipa să acumuleze puncte și să realizeze în primul rând obiectivul intermediar, play-off-ul. Repet, nu e confortabil, dar sunt obișnuit, asta e viața antrenorului. Când lucrurile scârțâie, cel care plătește e antrenorul. Am avut o discuție de câteva ore cu conducerea clubului, nimănui nu i-a plăcut rezultatul, și jocul echipei a suferit și am decis să ne despărțim astăzi. Meciul de sâmbătă a fost cel care ne-a adus în situația asta. Le mulțumesc suporterilor ieșeni, care au venit în număr mare la stadion și le transmit că echipa are nevoie de încurajările lor în continuare. Din păcate, nu am reușit mai mult la Poli Iași, dar sunt convins că echipa va ajunge în Liga 1, pentru că are valoare și calitate.”
0-0 la SC Oțelul Galați
2-0 cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu
2-1 la Unirea Dej
2-1 cu Concordia Chiajna
1-2 la Steaua
1-0 cu FC Buzău
3-1 cu Știința Miroslava (Liga 3) – în Turul 3 al Cupei României
0-0 la Unirea Slobozia
0-0, 0-0, 7-6 după lovituri de departajare la CSC Dumbrăvița (Liga 2) – în Play-off-ul Cupei României
2-0 cu Minaur Baia Mare
1-3 la Ripensia Timișoara
Claudiu Niculescu a preluat echipa în vară și a lăsat-o pe locul 5 după 9 etape, la un singur punct distanță de liderul Unirea Dej și a doua clasată SC Oțelul Galați.
Poli Iași are 17 puncte și golaveraj 11-7, fiind la egalitate cu Unirea Slobozia și Steaua (are un meci în minus), dar care au golaveraj superior. În etapa a 10-a, echipa din Copou urmează să joace acasă, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 11:00, cu ultima clasată Metaloglobus București (locul 20, 4 puncte).
Foto: Sebastian Tătaru și Leczki Jozsi / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cutremur-la-iasi-poli-s-a-despartit-de-antrenorul-claudiu-niculescu-dupa-umilinta-cu-ripensia-19249000
https://liga2.prosport.ro/seria-1/o-infrangere-deloc-surprinzatoare-poli-iasi-a-fost-umilita-de-ripensia-dar-esecul-era-oarecum-anuntat-suporterii-ieseni-vor-demiterea-lui-claudiu-niculescu-19248981
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-negru-de-suparare-dupa-esecul-cu-ripensia-ne-am-prezentat-execrabil-mi-e-rusine-ca-antrenor-al-acestei-echipei-ar-fi-vrut-sa-schimbe-zece-jucatori-in-timpul-mec-19248777