Eșec drastic în primul amical din Turcia pentru Viitorul Pandurii. Gorjenii lui Eugen Trică au fost surclasați de o echipă din liga a 4-a a Germaniei

Mircea OGLINDOIU 07 Feb. 2022, 15:04 Liga 2

Aflată, de duminica trecută, în cantonament în Antalya, Viitorul Pandurii Târgu Jiu a disputat ieri, 6 februarie, primul amical în Turcia, la Belek. Rezultatul a fost unul dezamăgitor pentru antrenorul Eugen Trică, a cărui echipă a fost învinsă cu scorul de 4-0 de TVS Steinbach Haiger, ocupanta locului 5 în Regionalliga, Seria Sud-Vest, liga a patra din Germania. Nemții au condus cu 3-0 la pauză.

Exemplu de comunicare la ”amatorii” de la TVS Steinbach, dar și la Deva, precedentul adversar al gorjenilor

Dacă pe pagina oficială de Facebook a clubului gorjean nu se amintește nimic despre acest joc, iar pe cea neoficială, administrată tot de oficiali din cadrul clubului, apare doar scorul amicalului cu nemții, fără a fi prezentată echipa utilizată de antrenorul Eugen Trică sau programul amicalor următoare, nemții prezintă pe larg detalii despre partida de duminică.

Marcatori au fost Dino Bisanovici (7), Daniele Gabrielle (11 – penalty), Paul Stock (34) și Tim Kircher (74), iar TVS Steinbach a jucat, în prima repriză, în formula: Scholz – Kircher, Al-Azzawe, Mihaljevic, Strujic – März, Bisanovic – Chessa, Gabriele, Singer – Stock, iar în partea secundă a mizat pe: Ibrahim – Bradara, Weigelt, Bandowski, Olizzo – Bisanovic, Stock – Ilhan (Kircher 62), Lahn, Sobotta – Wulff.

De altfel, Viitorul Pandurii nici n-a anunțat lotul cu care a făcut deplasarea în Turcia, noile achiziții sau plecările de la echipă. Din alte surse, Liga2.ro a aflat că echipa gorjeană a reziliat contractele cu portarii Bogdan Moga, care a și semnat între timp cu FK Miercurea Ciuc, și Nicușor Grecu, cu mijlocașul francez Madikaba Doumbia sau fundașul stânga Mădălin Ruican (Viitorul Șimian).

”Al doilea meci-test în cantonamentul de pregătire, a doua victorie pentru TSV Steinbach Haiger, împotriva echipei române de liga secundă Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Duminică după-amiază, la Belek, am învins cu 4:0 (3:0).
Românii nu au avut nicio forță reală, în atac. Jucătorii de la Steinbach au avut o mulțime de ocazii, posesie superioară, și au marcat două goluri deja în primul sfert de oră. După șapte minute, Dino Bisanovic a înscris de la mică distanță, după o combinație frumoasă. Patru minute mai târziu, Daniele Gabriele a marcat 2:0, din 11 m, Dennis Chessa fiind faultat în suprafața de pedeapsă. Paul Stock a marcat apoi pentru 3:0, iar echipa câștigătoare se știa deja. Jonas Singer (21) și din nou Stock (44) au avut alte ocazii bune.
Înainte de începerea celei de-a doua reprize, ambii antrenori au efectuat schimbări. Doar Stock și Bisanovic au rămas pe teren la TSV. Statisticile jocului s-au schimbat puțin. Jucătorii de la Pandurii au devenit mai îndrăzneți și au avut primele ocazii. După 59 de minute, portarul lui Steinbach Kevin Ibrahim a respins o lovitură puternică a românilor, dar apoi Tim Kircher a marcat cel mai frumos gol al zilei. Înlocuit de fapt la pauză, Kircker a revenit pe teren peste un sfert de oră pe teren și a marcat în mintul 73, pentru marcat 4:0, după o pasă de la Marcell Sobotta.
TSV va avea o ultimă sesiune de antrenament în Belek luni dimineața și apoi se va întoarce la Haiger, după-amiaza. Primul meci de campionat va avea loc sâmbăta viitoare (14:00) la Haarwasen, împotriva FK Pirmasens”, se arată în cronica meciului, postată pe pagina de Facebook, dar și de pe site-ul oficial al TVS Steinbach Haiger.

Din partea Viitorului Pandurii, doar rezultatul! Surprinzător că și acesta a fost postat!

Au mai jucat un amical, ”în secret”, în România. Adversarul i-a deconspirat

În țară, Viitorul Pandurii a disputat un singur amical, la Deva, pe 26 ianuarie, despre care Viitorul Pandurii nu a scris nimic, la vremea respectivă, pe pagina de Facebook, fiindcă site-ul oficial nu e funcțional.

Doar la plecarea în stagiul din Turcia a fost amintit scorul jocului respectiv, fără a prezenta detalii despre cantonamentul di Antalya. De altfel, chiar și Eugen Trică a fost anunțat drept noul, și vechiul antrenor, al echipei gorjene, chiar la plecarea Viitorului Pandurii în Turcia, după ce tehnicianul a acordat un interviu, în aeroport, pentru DigiSport, în care vorbea de fapt despre fosta sa echipă la care a evoluat ca mijlocaș, FCSB, înaintea derby-ul cu Dinamo.

Altfel, conform paginii de Facebook a CSM Deva, marcatori amicalului din 26 ianuarie, câștigat de Viitorul Pandurii cu 3-1, au fost Ricardas Sveikauskas (23), Robert Vulpe (52) și Paul Copaci (70), respectiv Mahadi kayondo (40 – penalty).

Lipsa de informații despre echipă e un afront adus, în primul rând, propriilor fani, fie ei și puțini, după ce la meciurile oficiale asistă vreo 100 de spectatori, însă acest lucru nu pare deloc să-l afecteze pe Nicolae Sarcină, finanțatorul clubului. Noroc că Liga2.ro, în ciuda lipsei de comunicare a reprezentanților clubului, îi mai ține la curent cu evenimentele din cadrul echipei aflate pe locul 15 în Ligii 2, cu 20 de puncte după 16 etape. În sezonul regular, care începe pe 26 februarie, Viitorul Pandurii mai are de jucat cu Ripensia, pe teren propriu, cu Unirea Dej, în deplasare, și cu CS Comunal Șelimbăr, pe teren propriu.

La revenirea din Turcia, Viitorul Pandurii va mai disputa două amicale, cu CSM Slatina, pe 16, respectiv 19 februarie.

Foto: fupa.net

https://liga2.prosport.ro/seria-1/trei-dintr-o-lovitura-sebastian-moroz-vedran-vrhovac-si-marius-cioiu-au-semnat-cu-petrolul-si-echipa-ploiesteana-a-ajuns-la-cinci-achizitii-in-aceasta-iarna-19218767

https://liga2.prosport.ro/liga-3/primele-achizitii-la-viitorul-simian-nou-promovata-din-mehedinti-adus-doi-jucatori-din-liga-2-si-un-fundas-de-la-liderul-csm-resita-a-trimis-in-schimb-un-mijlocas-la-zimbru-chisinau-19218548

https://liga2.prosport.ro/seria-1/surpriza-mare-la-viitorul-pandurii-eugen-trica-e-vechiul-si-noul-principal-al-gorjenilor-desi-negocierile-esuasera-in-prima-faza-19218089

 

Mircea OGLINDOIU 07 Feb. 2022, 15:04 Liga 2
Pe aceeași temă