Noi vise năstrușnice ale politicienilor ar putea distruge încă un stadion de fotbal la Timișoara! CFR, casa ”leoparzilor”, în pericol

Anda DELIU 23 Apr. 2021, 11:49 Diverse

Ideile politicienilor din Timișoara par să fie din ce în ce mai paralele cu istoria sportivă a orașului, dar și cu posibilitățile legislative și realiste de a construi baze sportive în anumite locații din municipiu. La ultima ședință de consiliu local, un consilier timișorean a propus nici mai mult nici mai puțin decât ridicarea unui complex sportiv indoor de atletism, pentru competițiile europene, pe stadionul CFR.

Președintele clubului CFR Timișoara, Constantin Nedela, spune că, legal, este imposibil să se scoată fotbalul de acolo, după ce de pe teren va dispărea spitalul militar de campanei construit pentru pandemia de COVID-19.

Pe scurt, la Gara Mare, în Timișoara, mereu s-a respirat fotbal, chiar dacă în armonie au trăit și alte sporturi pe stadionul feroviar. Pe strada Nera s-a construit arena Banatul, inaugurată în 1913. Cochetul stadion cu tribune de lemne i-a găzduit pe cei de la Chinezul și a fost, realmente, prima arenă de fotbal în adevăratul sens al cuvântul din oraș. În Al Doilea Război Mondial, arena a fost distrusă de bombardamentele americanilor, care au distrus și Gara Domnița Elena.

Așa arată acum stadionul CFR din Timișoara, cu spitalul militar pe el. Foto: News

Iolanda Balaș a concurat pe stadionul CFR

În octombrie 1949, cu munca și sudoare angajaților de la Căi Ferate, pe actuala stradă Neră a apărut un nou stadion, cel de astăzi. Aici a făcut atletism și marea Iolanda Balaș, iar până în 1964, în deschiderea jocurilor de fotbal, s-a jucat și rugby.

Iar fotbal s-a jucat neîntrerupt, până în anul 2020, când autoritățile au construit aici secția de Boli Infecțioase a Spitalului Militar din Timișoara, destinat exclusiv tratării bolnavilor de covid-19. Pe terenul unu s-a turnat beton, dar cei de la clubul CFR, fondat în 1933, speră ca într-o bună zi să poată reveni, în sfârșit, acasă.

Din punct de vedere legal, terenul e al primăriei, dar construcțiile ale Companiei CFR SA, iar contractul spune că clubul CFR poate funcționa acolo cât timp construcțiile vor fi în picioare!

Atletismul, noua ”obsesie” a unuia dintre partidele la putere în Timișoara

În ultima ședință de consiliu local din Timișoara, din 22 aprilie, consilierul local PNL Lucian Căldăraru, fost revoluționar, a venit cu ideea controversată ca primăria să ceară construcțiile de la compania CFR, printr-o discuție cu Regionala, iar în zonă să se facă o sală de atletism pentru competiții europene.

Ideea cu atletismul și competițiile europene pare să fie o micuță obsesie pentru membrii PNL, deoarece și președintele Consiliului Județean Timiș avea vise să modifice proiect de stadion mare cu o pistă de atletism, până când toată Timișoara fotbalistică nu l-a criticat vehement.

”Să facem un complex indoor omologat internațional”, a spus Căldăraru în ședința de consiliu local.

Stadionul CFR din Timișoara avea un teren de joc bun înainte ca statul să facă pe el un spital pentru COVID-19.

 

În română și engleză, consilierul și primarul au vorbit despre chestiuni diferite. Unul vrea sală, celălalt stadion

Amuzant în nota tragicomică este că primarul Dominic Fritz (USR-PLUS) i-a dat dreptate lui Căldăraru, fără să înțeleagă că fostul revoluționar voia o sală de atletism, nu un stadion de atletism!

”Este o idee bună. Să vedem când vom mai avea bani pentru încă un stadion la Timișoara”, a spus Fritz, într-o notă ridicolă, cu un neamț și un român într-o conversație purtată în limba română, dar cu termenul englez ”indoor”.

Teoretic, primarul Timișoarei știe engleză foarte bine, dar carențele sale reale sunt cele din zona sportivă. Anul trecut, în context electoral, vechiul primar Nicolae Robu, tot liberal, a propus ridicarea unui stadion de atletism în zona Pădurii Verzi, așadar, fără a strica vreun teren de fotbal.

Fără aprobarea CFR nu se poate face nimic!

ProSport a discutat și cu președintele clubului CFR Timișoara, Constantin Nedela, cel care este și președintele Sindicatului CFR Timișoara. El a subliniat foarte clar că fotbalul nu poate fi scos din zonă, decât dacă construcțiile în sine ar dispărea și primăria ar putea face ce vrea cu terenul, fără să-i schimbe destinația pentru sport!

”Noi suntem deschiși să lăsăm și alte sporturi acolo. Am lăsat multe echipe de fotbal să se pregătească, am vrut să facem proiectul cu cei de la rugby. Dar să nu ne scoată din casa noastră! Suntem dispuși să cedăm unul dintre cele două terenuri, cu condiția să ni se dea un alt teren de antrenament în altă parte a orașului. Legal, noi putem sta acolo cât timp pe terenul primăriei există construcțiile. Contractul este pe termen nelimitat, pentru că actualul stadion a fost ridicat de angajații de la Căi Ferate”, a declarat Constantin Nedela pentru ProSport.

De altfel, un alt consilier local, Radu Țoancă, de la PSD, a tras atenția că visul lui Căldăraru este utopic, pentru că CFR-ul nu va ceda clădirile primăriei, așa cum nu s-a întâmplat nici acum 7 ani, când echipa de rugby voia să investească și să facă acolo un teren de rugby, iar celălalt să rămână pentru fotbal.

Constantin Nedela nu e de acord ca de pe stadionul CFR să fie scos afară fotbalul, pentru o sală de atletism!

Clubul CFR spune că are bani să facă acolo un stadion modern de fotbal

Deocamdată, stadionul CFR este în paragină, iar terenul unu are pe el turnată o pistă de beton, pentru spitalul de campanie. El ar trebui refăcut din temelii.

”Noi acum nu mai avem activitate la fotbal nu neapărat din cauza situației cu stadionul, deoarece avem terenul doi, ci pentru că AJF-ul nu a reluat Liga a 6-a și Liga a 5-a și competițiile de juniori.

La predarea stadionului, s-a semnat un contract între Ministerul Transporturilor, prin CFR, și Ministerul Apărării Naționale, prin Spitalul Militar. Scrie negru pe alb că terenul trebuie readus la starea inițială. Eu aș vrea să ni-l dea nouă, fie pe club, fie pe sindicat. Am și deschis o acțiune în instanță. Sunt mai multe variante, dar avem nevoie de un contract de comodat pe o perioadă mai lungă, pentru că acum, el e valabil doar pe durata Contractului Colectiv de Muncă, iar pe perioada așa scurte nu vin investitorii. Dacă îl primim pe o perioadă mai lungă, eu am investitor și pot face un teren cu încălzire, nocturnă, tot ce trebuie”, a mai declarat Nedela.

Veche arenă UMT, pusă și ea la pământ!

Dispariția stadionului CFR, continuatorul istoric al stadionului Banatul, pe care a evoluat Chinezul Timișoara, tot o echipă feroviară, ar fi o ”lovitură” pentru istoria fotbalistică interbelică a Timișoarei. Terenul pe care a jucat Ripensia interbelică este și astăzi în paragină. Acolo a jucat și UMT, dar stadionul cu tribune de lemn a fost demolat, deoarece proprietarul privat dorește să ridice un Spa în zonă.

Legislația care nu permite schimbarea destinației unui teren pentru baze sportive oprește investiția, dar nu a putut opri și distrugerea!

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/presedintele-consiliului-judetean-timis-a-intors-o-ca-la-ploiesti-pentru-noul-stadion-al-timisoarei-asaltat-de-critici-alin-nica-face-pe-eroul-si-spune-ca-va-elimina-pista-de-atletism-propusa-tot-d-19179120

https://liga2.prosport.ro/seria-1/veste-foarte-proasta-pentru-fotbalul-timisorean-presedintele-de-consiliu-judetean-spune-ca-viitorul-stadion-construit-in-locul-actualului-dan-paltinisanu-va-avea-pista-de-atletism-19177174

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/galerie-foto-spitalul-de-campanie-de-la-stadionul-cfr-din-timisoara-este-aproape-gata-sa-primeasca-pacienti-micile-detalii-care-mai-trebuie-puse-la-punct-19130904

https://liga2.prosport.ro/special/tab-urile-au-intrat-pe-stadionul-cfr-pentru-a-ridica-spitalul-de-campanie-din-timisoara-terenul-principal-va-fi-distrus-nu-va-mai-putea-fi-remediat-niciodata-foto-19130538

Anda DELIU 23 Apr. 2021, 11:49 Diverse
Pe aceeași temă