Din luna mai a anului 2020, stadionul CFR din Timișoara a devenit spital modular de campanie pentru bolnavii de Covid-19. Asta până în septembrie 2022, când au încetat și detașările personalului medical și pe fostul teren al ”leoparzilor” au rămas doar containere și corturi goale.
Acum, la mai bine de un an distanță, la final de septembrie 2023, Armata ridică containerele modulare, însă problema sunt țevile și asfaltul turnat pe terenul principal de joc, unul care înainte de pandemie arată destul de bine în comparație cu tribunele ruinate ale arenei alb-vișinii.
Nu este foarte clar cine va reface gazonul, pentru ca pe arena CFR să se joace din nou fotbal!
Dacă alte spitale similare au dispărut în România după ce s-a ridicat Starea de alertă, la 9 martie 2022, cel de la Timișoara a fost menținut pentru ”orice eventualitate”, în situația în care noul virus ce a schimbat fața planetei începea din nou să fie mai periculos.
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat astăzi, 29 septembrie, locația și spune că la 15 octombrie niciun container nu va mai fi pe stadion.
”Vedem stadiul în care Armata elibereză acest teren, pentru că a fost folosit pentru amplasarea unei facilități, care și-a dovedit eficiența. Din discuțiile pe care le-am avut cu autoritățile locale, am înțeles că s-au întâmplat lucruri care au venit în sprijinul populației. O să eliberăm, așa cum am convenit, acest teren de cele peste 100 de containere care au fot aici. O să le amplasăm în alte locuri în care este nevoie de ele. Sperăm ca într-un interval de timp rezonabil, acest teren să-și recapete scopul inițial, care să satisfacă nevoile pe care cetățeni Timișoarei le au”, a spus ministrul, care nu era în funcție în primăvara lui 2020, căci de atunci, în fotoliul său au fost Nicolae Ciucă și Vasile Dîncu.
Conform legii, obiectivul a fost predat de Ministerul Transporturilor, care deține mijloacele fixe, celui al Apărării. Tot legea spune că cei de la Apărare ar trebui să-l readucă la stadiul inițial.
Situația arenei CFR este una complexă juridic, deoarece terenul e al Primăriei Timișoara, iar construcțiile sunt ale CFR-ului. Există un act care spune că pe acel teren poate exista baza sportivă, cu utilizarea gratuită a terenului, atâta timp cât clubul CFR are activitate.
Ministrul Tîlvăr nu a știut să precizeze exact cine va reface terenul, practic, cel mai important aspect pentru viitorul bazei sportive, ce poate fi refăcut ca stadion, doar să existe vreodată bani și dorință.
”Nu sunt în măsură să vă spun acest lucru, pentru că noi facem componenta în care Ministerul Apărării Naționale era inclusă. Vom ajuta și noi așa cum am făcut-o și până acum ca lucrurile să capete utilizarea pentru care acest teren a apărut”, a mai spus Tîlvăr, ministru din partea PSD.
Astfel, i-am adresat întrebarea prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu, tocmai cel care a cerut ca facilitatea de la Timișoara să fie menținută după încheierea Stării de alertă.
”Am avut o discuție integrată. Ne întâlnim, cred că regulat cu toate instituțiile care sunt abilitate. Înțelegerea este în felul următor. Noi, Guvernul, MapN, și ISU care preiau containerele, ne terminăm treaba, apoi, împreună cu regiile primăriei, au convenit, în etapa ulterioară cei de la primărie vor purcede la refacere gazonului. Am primit asigurări în acest sens. Și este ceea ce eu am și anticipat și am avansat ideea că într-un interval de una-două luni de zile, nu mai mult, aici va fi gazon. Cel puțin acestea sunt promisiunile pe care Primăria Timișoara le-a făcut. Este o etapizare. Așa cum regiile primărie au pus fose septice, canalizări, tot felul de țevi, ele vor fi scoase. Noi terminăm în două săptămâni. Anul acesta, în principiu, totul va fi gata”, a spus prefectul Ritivoiu (PSD), aflat la fața locului, cu ministrul.
Reamintim, de la final de iunie 2023, s-a ridicat și starea de urgență sanitară în România.
Am întrebat Primăria Municipiului Timișoara despre cele transmise de prefect. Consilierul personal al primarului Dominic Fritz (USR), Bogdan Marta, care are și atribuții de comunicare, ne-a transmis că, deocamdată, exista o convenție pentru eliminarea deșeurilor medicale. Legea obligă ca aceste deșeuri să fie eliminate într-un regim special, iar primăria a luat tot ceea ce era de luat. Marta spune că nimeni nu avea cunoștință în instituție de vreun termen pentru a reface terenul, dar că primăria nu exclude să facă acest lucru.
Stadionul CFR s-a inaugurat în forma de acum în 1949, fiind ridicat, cu muncă patriotică, de muncitorii de la căi ferate. Anterior, în zonă, dar amplasat paralel cu șinele ce duc la Gara de Nord, și perpendicular pe strada Nera, se afla Stadionul Banatul, cu tribune de lemn, inaugurat la 1913. Arena a dispărut, tragic, la bombardarea Gării de Nord de către americani, în Al Doilea Război Mondial.
În vremuri mult mai actuale, mai mulți afaceriști aveau interese în zonă, deoarece cu terenul al doilea, pe care nu s-a făcut spital de campanie, locul e vast, iar solul conține și izvoare de ape termale. De altfel, altă arenă emblematică a Timișoarei, UMT, tot cu tribune de lemne și situat în altă zonă a orașului, a devenit în prezent un centru spa cu apă termală. Acest lucru a fost posibil după privatizarea fabricii, căci arena era a Uzinelor Mecanice Timișoara.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/au-inceput-lucrarile-la-noul-stadion-din-targoviste-19286392
https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-inceput-demolarea-stadionului-nicolae-dobrin-actiunea-marcata-cu-un-eveniment-la-care-au-luat-parte-juniorii-seniorii-legendele-si-suporterii-clubului-iti-multumim-b-19285247
https://liga2.prosport.ro/seria-1/record-pentru-a-finaliza-doar-documentatia-pentru-noul-stadion-dan-paltinisanu-mai-mult-de-doi-ani-pentru-un-studiu-de-fezabilitate-presedintele-cj-timis-face-apel-la-guvern-19273494
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/e-bolnav-de-cultura-stadionul-cfr-din-timisoara-ramane-blocat-cu-un-spital-fara-niciun-pacient-19262606
https://liga2.prosport.ro/special/radiografia-cni-unde-o-sa-avem-stadioane-noi-ce-contestatii-sunt-pe-rol-pentru-arenele-din-constanta-pitesti-si-hunedoara-ce-se-intampla-la-dinamo-harta-salilor-polivalente-si-a-bazinelor-de-inot-19281278
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/video-respectati-timisoara-suporterii-din-capitala-banatului-au-protestat-din-nou-pentru-o-infrastructura-care-sa-fie-compatibila-cu-performanta-19272659