:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2Fliga-2-etapa-10-1024x576.jpg)
AFC Câmpulung Muscel ocupă locul 22 în Liga 2, din 22 de echipe, înainte de meciul din cadrul etapei a 10-a. A adunat 4 puncte, după ce a înregistrat o victorie, o remiză și șapte eșecuri, fiind la egalitate cu locul 21, penultimul, CSM Olimpia Satu Mare, și la o lungime de locul 20, CSC Șelimbăr.
Urmează, însă, două meciuri de la care AFC Câmpulung Muscel poate spera să lege rezultatele pozitive. Va înfrunta formații pe care le va avea, la cum arată lucrurile, adversare în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Etapa care tocmai a început, AFC Câmpulung Muscel va întâlni, CSM Olimpia Satu Mare, pe terenul propriu, după care pe CSC Dumbrăvița, în deplasare.
Întâlnirea cu CSM Olimpia Satu Mare va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00 și va fi redată în format live-text pe Liga2.ro.
AFC Câmpulung Muscel are din nou evoluții slabe în Liga 2, la fel ca în întrecerea trecută, când a și retrogradat sportiv în Liga 3. A continuat în divizia secundă la invitația FRF, pentru completarea locurilor rămase libere, dar nu i-a ieșit strategia nici de această dată, cel puțin după primele runde din întrecerea regulară.
Astfel, finanțatorul Claudiu Ciolan a decis să facă un pas în spate în ceea ce privește implicarea la AFC Câmpulung Muscel. Este posibil să se retragă definitiv sau poate să revină asupra deciziei.
Ciolan a fost foarte supărat după umilința trăită de AFC Câmpulung Muscel în partida cu CSC Șelimbăr, din runda trecută, scor 0-5! Pentru jocul cu CSM Olimpia Satu Mare, antrenorul Alecsandru Popovici a declarat că vrea neapărat victoria, poate în speranța că finanțatorul va reveni la sentimente mai bune.
Din păcate, AFC Câmpulung Muscel nu va putea miza pe câțiva jucători importanți, Alexandru Răuță și Ionuț Burnea, din cauza unei suspendări, respectiv din cauza unei accidentări.
”Întâlnim o echipă în suferință de puncte, la fel ca și noi. Înfrângerea cu Șelimbăr a produs dezamăgire și supărare patronului echipei noastre, conducerii clubului și suporterilor. Partida cu Satu Mare este o nouă șansă de arăta că nu aceasta este valoarea noastră.
Este obligatoriu să câștigăm acest meci și vom face tot posibilul să ne impunem. O victorie ar fi o gură importantă de oxigen în lupta pentru rămânerea în Liga 2. Ar aduce un alt tonus și ar putea fi un nou început.
Din păcate, nu vom putea conta pe Răuță și Burnea. Primul este suspendat, iar al doilea este accidentat. Am încredere în toți jucătorii, iar cei care îi vor înlocui trebuie să suplinească absența lor. Vreau să văd pe teren ambiție, determinare și sacrificiu până la ultima picătură de energie.
Mizez pe aportul publicului și îmi doresc să jucăm cu stadionul plin. Ne asumăm vina pentru rezultatele de până acum, iar oamenii trebuie să înțeleagă că putem depăși aceste momente grele doar cu sprijinul lor”, a declarat Alecsandru Popovici înaintea jocului cu CSM Olimpia Satu Mare, conform paginii de Facebook a formației din Câmpulung Muscel.
Foto: AFC Câmpulung Muscel