Veste foarte proastă pentru fotbalul timișorean! Președintele de Consiliu Județean spune că viitorul stadion construit în locul actualului ”Dan Păltinișanu” va avea pistă de atletism: ”Mi-am asumat să fac demeresurile necesare”

Anda DELIU 02 Apr. 2021, 16:52 Liga 2
Veste foarte proastă pentru fotbalul timișorean! Președintele de Consiliu Județean spune că viitorul stadion construit în locul actualului ”Dan Păltinișanu” va avea pistă de atletism: ”Mi-am asumat să fac demeresurile necesare”

Microbiștii timișoreni au primit o veste foarte proastă astăzi, 2 aprilie. Deși până acum nici nu s-a pus problema de așa ceva, din senin, președintele Consiliului Județean Timiș, instituția care deține și actualul stadion ”Dan Păltinișanu”, a declarat că arena nouă, care va fi construită în viitor în locul ”Marelui oval”, va avea pistă de atletism! Or, se știe, pista de atletism reduce vizibilitatea și face ca spectatorii să nu se mai simtă atât de apropiați de echipă!

Și viitorul stadion, care se va construi cu bani de la Compania Națională de Investiții (CNI), va fi tot proprietatea Consiliul Județean Timiș.

De altfel, președintele ales anul trecut, Alin Nica, și ia decizii directe despre proiect. După ce s-a terminat studiul de prefezabilitate, Nica a ales cele două variante pentru studiul de fezabilitate, ambele doar cu tribune acoperite, fără acoperiș retractabil peste teren. O decizia și ea discutabilă, dar în care principalul argument a fost reducerea costurilor.

  • În paranteză spus, Nica, un obișnuit al concursurilor televizate de gătit și cântat, nu vrea stadioane acoperite complet, dar vrea să facă acest lucru pentru Castelul Huniade din Timișoara, deși nicăieri în lume castelele medievale nu au curțile acoperite.

Alin Nica, președintele CJT, vrea Campionate Europene de Atletism la Timișoara

Cum spuneam, aparent convins de președintele Federației Române de Atletism Florin Florea, Alin Nica a decis ca viitorul stadion construit în locul arenei ”Dan Păltinișanu” să aibă pistă de atletism, deși până acum se vorbea de tribune cu colțuri, nu de o arenă ovală!

”Noul stadion din Timișoara, pentru care primim finanțare de la Compania Națională de Investiții va avea pistă de atletism, iar astăzi, în cadrul întâlnirii cu Florin Florea – Președintele Federației Române de Atletism mi-am asumat să fac demeresurile necesare pentru adaptarea documentației astfel încât, în 2028 sau în 2030, Timișoara să aibă infrastructura necesară găzduirii Campionatului European de Atletism Seniori. Aceste candidaturi se pregătesc cu 8-10 ani înainte și de aceea trebuie începute demersurile încă de pe acum”, a anunțat Alin Nica (foto).

Oare, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, ce părere are despre asta, dacă un alt președinte de federație a putut să influențeze un șef de județ? Sau suporterii Politehnicii Timișoara?

Vestă proastă și pentru ASU Poli

Așa cum Liga2.ro a și scris, speranțele celor de la ASU Poli cum că demolarea actualului ”Dan Păltinișanu” se mai poate amâna până în anul 2022 nu par fundamentate.

Alin Nica, cel pe care Dan Alexa, antrenorul echipei timișorene din Liga 2, l-a și susținut în campania electroală, a precizat că în toamnă va începe demolarea ”Marelui oval”.

”În luna mai a acestui an așteptăm finalizarea studiului de fezabilitate pentru noul stadion și aprobarea finanțării în iulie în Guvern, iar în toamna acestui an sperăm să înceapă demolarea actualei arene sportive”, a mai precizat Nica.

Noul stadion din Timișoara pentru care primim finanțare de la Compania Națională de Investiții va avea pistă de…

Publicată de Alin Nica pe Vineri, 2 aprilie 2021

Doar stadioanele din Târgu Jiu și Cluj au pistă de atletism dintre cele nou-construite. Craiova și-a făcut stadion special de atletism, lângă cel de fotbal

Viitorul stadion al Timișoarei ar urma să aibă tot 32.000 de locuri. Asta în caz că președintele Consiliului Județean Timiș nu mai face vreo altă schimbare ”din mers”.

În afară de Târgu Jiu și Cluj-Napoca, cu stadionul Municipal, respectiv Cluj Arena, niciun alt oraș în care s-a construit arenă nouă în ultimul deceniu nu are pistă de atletism: București (Arena Națională, Ghencea, Arcul de Triump și în curând Giulești), Ploiești (Ilie Oană), Craiova (Ion Oblemenco) și Arad (Francisc Neuman).

La Craiova, de exemplu, lângă arena ”Ion Oblemenco”, s-a construit un stadion special pentru atletism (foto).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-poli-vrea-sa-joace-in-prima-liga-tot-pe-degradatul-dan-paltinisanu-varianta-surpriza-de-rezerva-trecuta-de-timisoreni-in-dosarul-de-licentiere-19177116

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/stadionul-dan-paltinisanu-ar-putea-fi-demolat-la-vara-s-au-stabilit-noi-detalii-pentru-noua-arena-care-se-va-ridica-la-timisoara-si-va-costa-peste-100-de-milioane-de-euro-19158674

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/viorel-serban-presedintele-asu-poli-reactioneaza-dupa-ce-s-a-anuntat-ca-e-posibil-sa-se-renunte-la-stadionul-lego-de-la-timisoara-fostul-rector-nu-vede-barna-din-ochiul-universita-19169177

https://liga2.prosport.ro/seria-1/patronul-ripensiei-dumitru-mihu-un-mare-adversar-al-proiectului-de-stadion-lego-la-timisoara-eu-vreau-sa-se-construiasca-stadionul-in-2-3-ani-si-avem-nevoie-de-un-buget-rezonabil-19170199

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sanse-mari-sa-se-renunte-la-un-proiect-de-stadion-nou-in-timisoara-viceprimarul-cosmin-tabara-a-revenit-cu-precizari-dupa-ce-a-vorbit-de-idei-venite-dinspre-ripensia-si-frf-19168442

Anda DELIU 02 Apr. 2021, 16:52 Liga 2
Pe aceeași temă