Dan Alexa are un nou portar la FC Brașov, fost la Ripensia, și ar putea căuta încă unul. Sebastian Micu, pe picior de plecare în SuperLigă

Adi MARICA 20 Jan. 2023, 18:20 Liga 2

La antrenamentul de astăzi, 20 ianuarie, al celor de la FC Brașov s-a prezentat și portarul Ștefan Dobre (21 de ani).

Portarul timișorean și-a reziliat în această iarnă contractul cu Ripensia. În actualul sezon de Liga 2 a apărat poarta bănățenilor de 8 ori în cele 16 etape scurse până acum.

Ștefan Dobre, adus la FC Brașov în locul croatului Mikulic

Dobre a mai fost legitimat la Interstar Sibiu, LPS Banatul, Centrul Național de Pregătire Timișoara și Academica Clinceni.

În această iarnă, FC Brașov a rămas doar cu doi portari, Sebastian Micu (21 de ani), integralistul din acest sezon, și Daniel Mutu (35 de ani), după ce portarul croat Zvonimir Mikulic (32 de ani) și-a reziliat contractul.

La antrenamente participă și David Gârniță, portar cedat de FC Brașov până în vară sub formă de împrumut la Olimpic Cetate Râșnov.

Sebastian Micu are ofertă din SuperLigă

O problemă pentru brașoveni ar putea fi postul de titular între buturi, asta pentru că Sebastian Micu (21 de ani) are o ofertă din SuperLigă.

În cazul în care Micu va fi cedat sun formă de împrumut până în vară, Dan Alexa a mai cerut un portar pe care să se bazeze ca titular.

Micu este deținut în coproprietate de FC Brașov și Rapid, iar în prima parte a sezonului s-a impus ca titular în fața mult mai experimentaților Zvonimir Mikulic Daniel Mutu.

”Visul meu este să ajung la echipa națională a României și într-un campionat de top din Europa. Din străinătate, îmi place Manuel Neuer de la Bayern, un portar complet, iar din România îl apreciez mult pe Florin Iacob de la UTA”, spunea Micu, poreclit ”Moro” de colegi pentru o cicatrice la nas. O amintire din copilărie. ”Am o cicatrice la nas de la vârsta de patru ani când am căzut. Colegii îmi spun „Moro“ , după cicatricea la nas asemănătoare cu cea a lui Cătălin Moroșanu”.

Primul amical al iernii

Altfel, FC Brașov va juca sâmbătă primul amical al iernii. Elevii lui Dan Alexa se vor deplasa la Sfântu Gheorghe pentru un test cu Sepsi OSK 2, echipă din Liga 3 pregătită de Valentin Suciu.

Dan Alexa și Vali Suciu au fost, în vara trecută, în luptă directă pentru postul de antrenor la FC Brașov. Câștig de cauză a avut ”Chirurgul”.

Foto: FC Brașov

https://liga2.prosport.ro/seria-1/bradley-diallo-prezentat-oficial-la-fc-brasov-durata-contractului-semnat-de-francezul-care-in-romania-a-mai-jucat-pentru-patru-echipe-19258255

 

 

 

 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sebastian-micu-noua-senzatie-a-brasovului-este-in-primii-doi-portari-din-liga-2-spune-antrenorul-sau-cel-mai-moment-greu-din-cariera-sa-si-asteptarile-pe-care-le-avea-in-momentul-19250306

Adi MARICA 20 Jan. 2023, 18:20 Liga 2
Pe aceeași temă