:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F04%2Fliga-3-etapa-6-play-off-si-play-out-1024x576.jpg)
CSC Dumbrăvița are o situație dificilă în clasament înainte de antepenultima rundă din play-out-ul Ligii 2, când primește vizitat celor de la CSM Focșani. Meciul are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul ”Ștefan Dobay” din Dumbrăvița.
Coroborat și cu programul ulterior al celor două contracandidate în lupta pentru locul 6, care mai dă o șansă la evitarea retrogradării, bănățenii trebuie să câștige.
Cei de la CSM Focșani au trei puncte peste dumbrăvițeni și vor mai avea un singur meci de disputat ulterior, în ultimele două etape, căci runda viitoare stau, iar apoi dau piept cu hunedorenii de la Corvinul. De partea cealaltă, elevii lui Cosmin Stan vor avea o deplasare la Hunedoara, cât și un meci acasă cu FCU Craiova.
În aceste condiții, cu adversari dificil de învins în rundele următoare, meciul de acum este cel mai la îndemână atât pentru Dumbrăvița, cât și pentru CSM Focșani. Pentru timișeni este chiar crucial.
Stan punctează importanța meciului cu vrâncenii, dar și șansele teoretice ale formației sale de a mai aduna puncte și ulterior, în fața unir adversari mult mai dificili.
”Chiar e o finală acest meci, putem spune acest lucru. E un meci de care pe care. Dar, la o analiză mai amănunțită a situației din clasament, indiferent de scor, nu se termină campionatul aici pentru noi. Chiar dacă pierdem, se mai joacă, pentru că ei mai un singur meci până la final, iar noi avem două. Deci, matematic, situația s-ar putea încheia în penultima sau în ultima etapă. Noi ne-am pregătit în ultimele două săptămâni doar cu gândul la victorie. Chiar vreau să subliniez că săptămâna aceasta arătăm mai bine decât săptămâna trecută”, a declarat Cosmin Stan, care în ultimul timp vorbește doar înainte de meciuri, nu și după.
După ultimele patru partide disputate de timișeni, toate pierdute, Stan nu a mai venit la declarații. Ultima dată când a vorbit după un joc a fost în urma victoriei contra modestei AFC Câmpulung Muscel (1-0), desfășurat în data de 8 martie.
Stan a vorbit și despre faptul că CSM Focșani a avut un parcurs bun, în ciuda problemelor cu banii, aspect de care Dumbrăvița nu s-a lovit. El a punctat despre aportul jucătorilor cu experiență, deocamdată rămași datori la echipa sa.
”CSM Focșani e o echipă cu rezultate neașteptat de bune în ultimul timp. Spun acest lucru pentru că au probleme financiare destul de complicate, se cunoaște bine acest lucru. Și lotul lor de jucători a suferit modificări față de începutul campionatului. Au puțini jucători cu experiență foarte mare, dar uite că au avut rezultate bune. O să vedem sâmbătă… Sperăm să ne facem jocul nostru și să câștigăm fără drept de apel meciul acesta. Așteptările mele de la jucătorii cu experiență sunt mai mari în momentele grele. Atunci aștept să tragă echipa după ei, în momentele grele din timpul jocurilor. Nu am reușit decât în foarte puține situații să revenim, măcar să egalăm, atunci când am fost conduși. Acolo sunt așteptările mele de la cei experimentați, să îi tragă pe cei tineri după ei. Nu e un capăt de țară să încasezi un gol în timpul jocurilor. În fiecare săptămână vedem meciuri în care se întorc rezultate, se marchează trei-patru goluri într-un sfert de oră. Noi, deocamdată, nu reușim să avem această reacție, în momentul în care primim gol parcă pică cerul pe noi. Aici cred că ar trebui să intervină jucătorii în vârstă. La partea mentală lucrăm din iarnă încontinuu… Exact cum spuneam mai devreme, în această săptămână i-am simțit pe jucători ceva mai bine, nu au mai fost atât de apăsați. Cred că am reușit un pic să îi recapacitez, să îi aduc pe linia cea bună, în așa fel încât să câștigăm acest meci”, a mai spus antrenorul Dumbrăviței.
Pentru acest meci, alb-verzii îl au pe Cristian Pădurariu suspendat, iar Eric Adam va rata, mai mult ca sigur, finalul de sezon.
În tot acest sezon, CSC Dumbrăvița a marcat doar 16 goluri. Are al treilea cel mai slab atac din campionat, iar după cei de la CSM Focșani, cu 15 goluri. Despre această problemă a vorbit și căpitanul Costel Zurbagiu, care în urmă cu două jocuri și-a ”îngropat” echipa cu un autogol, în eșecul de pe teren propriu contra Metalul Buzău (scor 0-1).
”Va fi un meci cu o încărcătură foarte mare, chiar și emoțională. E derby-ul nostru pentru supraviețuire și ne dorim să ne ridicăm la așteptările tuturor, să câștigăm acest meci. Cred că ne stă la îndemână să reușim. Sperăm să eliminăm greșelile personale, cele care ne-au făcut să primim multe goluri în acest sezon. Sper să încheiem meciul fără să încasăm gol, dar să și dăm gol, pentru că suferim la acest capitol. Suntem datori să facem un joc bun și să aducem puncte. Aceste momente grele, e clar că te apasă foarte mult. Lipsa aceasta de rezultate apasă foarte mult. Eu încerc să fac tot ce pot, dar fotbalul e un joc colectiv și, din păcate, noi nu ne-am ridicat la nivelul necesar. Am pierdut foarte ușor multe meciuri. Deși uneori am jucat chiar foarte bine, nu am adunat puncte și, din cauza aceasta, s-a adunat și această presiune, care e din ce în ce mai mare. Nu ne-am dorit să ajungem în această situație… Sperăm să ieșim din pasa aceasta, pentru că încă depindem de noi. De aceea, e foarte important să câștigăm sâmbătă, iar până la final să depindem numai de rezultatele noastre. Eu am încredere în băieți că putem depăși această situație!”, a declarat Zurbagiu.
Înainte de desfășurarea etapei a 5-a a play-out-ului Ligii 2, CSC Dumbrăvița este pe locul 7, ultimul, direct retrogradabil, în Grupa A, cu 15 puncte.
CSM Focșani ocupă locul 6, care duce în barajul de menținere în eșalon, cu 18 puncte, dar are un meci mai mult disputat.
Celelalte formații din grupă sunt matematic salvate de la retrogradare.
Meciul dintre CSC Dumbrăvița și CSM Focșani are loc sâmbătă, de la ora 11:00, la Dumbrăvița. În sezonul regular, în runda a 5-a, timișenii s-au impus cu scorul de 1-0 la Focșani, prin autogolul lui Răzvan Tamasi (73).
În caz de egalitate de puncte la finalul play-out-ului, departajarea se face în faza poziției ocupate de echipe la finalul sezonului regular, atunci când Dumbrăvița s-a aflat pe locul 18, cu 15 puncte, iar CSM Focșani era pe locul 19, cu 14 puncte. Așadar, timișenii ar fi avantajați de această situație.
Foto: CNC Media Action / CSM Focșani