”U” Cluj câștigă la limită cu CS Mioveni și revine pe podiumul Ligii 2. Negrean a înscris golul etapei

Marius ANGHEL 26 Oct. 2020, 19:53 Liga 2
”U” Cluj câștigă la limită cu CS Mioveni și revine pe podiumul Ligii 2. Negrean a înscris golul etapei

Universitatea Cluj s-a impus la limită, cu 1-0, în meciul din deplasare de la CS Mioveni, contând pentru etapa a 9-a a Ligii 2. Unicul gol al partidei a fost reușit în minutul 59 de mijlocașul Alexandru Negrean, care a avut o super-execuție din fața careului, direct în vinclu.

După o primă repriză dominată de Mioveni, în care gazdele au avut și două mari ocazii prin Negruț și Rusu, partea secundă a meciului a fost la discreția Universității Cluj, care a marcat și apoi a controlat jocul. Argeșenii au mai avut situații, însă Vâtcă a fost de neînvins.

Cu acest rezultat, CS Mioveni rămâne cu 10 puncte și e pe locul 11 în Liga 2. ”U” Cluj a revenit pe podium, pe poziția a 3-a, iar acum are 17 puncte, la fel ca ASU Poli.

CS Mioveni joacă următorul meci joi, de la ora 18:30, la Buftea, cu Rapid, restanța din etapa a 8-a. ”U” Cluj o întâlnește luni, de la ora 18:00, tot pe Rapid, în etapa a 10-a. CS Mioveni joacă și mai mai devreme în runda a 10-a, duminică, de la ora 11:30, la Farul Constanța.


Etapa a 9-a a Ligii 2 trebuia, în mod normal, să se încheie în această seară, după desfășurarea meciului dintre CS Mioveni și Universitatea Cluj, programat de la ora 18:00. Însă amânarea partidei SCM Gloria Buzău – Viitorul Pandurii Târgu Jiu pentru data de 4 noiembrie, de la ora 14:00, din cauza multiplelor cazuri de COVID-19 de la gorjeni, întinde această etapă până la începutul lunii următoare.

Astfel, CS Mioveni – Universitatea Cluj devine penultimul joc al etapei a 9-a a Ligii 2, unul destul de interesant, având în vedere că ambele formații au ca obiectiv declarat promovarea în Liga 1.

CS Mioveni, fără victorie pe teren propriu în acest sezon

CS Mioveni vine după un meci desfășurat la mijlocul săptămânii trecute în Cupa României, în turul 4, în care a pierdut cu 1-0 la Concordia Chiajna. În campionat, argeșenii nu au jucat etapa trecută, tot din cauza cazurilor de COVID-19, de la Rapid de această dată, astfel că precedentul joc l-a avut tot cu Concordia Chiajna, și tot pe terenul ilfovenilor, unde s-au impus însă cu 1-0.

Echipa antrenată de Claudiu Niculescu nu s-a descurcat prea bine pe teren propriu în acest sezon. În trei meciuri disputate până acum are două remize la scorul de 0-0, cu SCM Gloria Buzău și Turris Oltul, și o înfrângere, 0-1 cu Metaloglobus.

De altfel, scorul de 0-0 este cel favorit al galben-verzilor în această ediție de campionat, după ce în cele șapte jocuri disputate până acum l-a înregistrat deja de patru ori.

”U” Cluj e neînvinsă de când a fost preluată de Costel Enache

În schimb, ”U” Cluj a avut noroc și nu a jucat în Cupa României săptămâna trecută, fiindcă a beneficiat de o victorie la ”masa verde” cu Viitorul Șelimbăr, implicit calificarea din oficiu în 16-imi, după ce echipa din Liga 3 a fost în imposibilitate de a juca din cauza focarului de COVID-19 descoperit în cadrul lotului.

La ultima partidă de campionat a remizat acasă cu Concordia Chiajna, scor 1-1, însă formația clujeană merge bine de când a fost preluată de Costel Enache. În cinci jocuri de Liga 2, ”U” are trei victorii și două remize.

Progresul se vede și în clasament, ardelenii fiind prezenți pe podium în ultimele două etape.

”CS Mioveni rămână o echipă puternică din campionatul Ligii 2. Anul trecut au avut un sezon foarte bun, când au fost foarte aproape de promovare. Clubul este stabil, au o organizare destul de bună. E o echipă foarte puternică. Greu primesc gol, fiind o formație care se apără extrem de bine, e o echipă de contraatac. Au și jucători pentru acest specific de joc. E clar că nu ne așteaptă o deplasare ușoară”, a spus Costel Enache despre meciul cu CS Mioveni, la care singura absență din lotul său va fi Matias Roskopf, accidentat.

Spre deosebire de ”U” Cluj, antrenorul echipei, Costel Enache, i-a fost adversar Mioveniului în play-off-ul de promovare în Liga 1 din ediția trecută a Ligii 2. Enache antrena atunci Petrolul și rata obiectivul. Trupa din Cluj-Napoca n-a participat în acest turneu, fiindcă au fost aproape chiar de retrogradare, dacă sezonul nu ar fi fost ”înghețat” în partea inferioară a clasamentului din cauza COVID-19.

CS Mioveni și ”U” Cluj au remizat în unicul meci disputat în sezonul trecut. Sorin Costreie arbitrează partida de acum

”U” Cluj și CS Mioveni s-au întâlnit o dată în sezonul trecut, în tur, pe Cluj Arena, unde rezultatul a fost unul de egalitate, 2-2. Argeșenii au condus de două ori, însă clujenii au revenit de fiecare dată.

Înainte meciului de astăzi, dar după disputarea deja a opt partide din etapa a 9-a, CS Mioveni se află pe locul 11, cu 10 puncte acumulate în 7 meciuri, în timp ce ”U” Cluj se află pe poziția a 5-a, cu 14 puncte strânse în 8 jocuri.

Înainte de debutul rundei, ”U” Cluj era pe locul 3, iar CS Mioveni ocupa poziția a 10-a.

Partida de astăzi, programată de la ora 18:00, pe stadionul Orășenesc din Mioveni, va fi arbitrată de centralul Sorin Costreie (Buftea) și asistenții Constantin Mihai Cantemir (Făgăraş) și Doru Zamfir (Slatina). Rezervă este Ionela Alina Peşu (Craiova), în timp ce observatori au fost delegați Zaharia Ciev și Romeo Malac (ambii din Timişoara).

TOATE REZULTATELE etapei a 9-a sunt AICI

COMENTARIUL LIVE:

CS Mioveni: Ius. Popescu – Oancea, Garutti, Al. Iacob, Burnea (cpt.)(Ișfan 78′) – Rădescu (Coșereanu 72′), D. Toma, Sz. Vereș (Laur. Marinescu 65′), C-tin. Șerban (Mar 72′) – Sg. Negruț (Velbrum 72′), Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Gherghe, Massaro, M. Chindriș
Antrenor: Claudiu Niculescu

”U” Cluj: Vâtcă – Inacio Miguel, Gab. Tamaș (cpt.), Luchin, Neciu (Taub 46′) – Mâneran (Meșter 56′), Negrean (Dican 82′), Novac, Golan, Nic. Pîrvulescu (Ribeiro 46′) – Gavra (Goga 75′)
Rezerve neutilizate: Gorcea – Al. Pop, Ștefănescu
Antrenor: Costel Enache

Min 90+5 Final de partidă la Mioveni. ”U” Cluj câștigă cu 1-0 meciul cu CS Mioveni, prin golul marcat în minutul 59 de Alexandru Negean, și revine pe podium, pe locul 3. Argeșenii sunt pe locul 11
Min 90+2 Centrare din dreapta, Garutti deviază cu capul pe spate, iar Coșereanu pune latul din prima, din 9 metri central, însă trimite direct pe centrul porții, pe direcția lui Vâlcă. Portarul pune palmele și blochează, iar mingea sare în lateral
Min 90 + Meciul e prelungit cu patru minute
Min 87 ||| Dorin Goga primește cartonașul galben după ce intră prin alunecare și îl lovește pe Oancea, care apucase deja să dea în minge
Min 83 La o centrare dintr-un corner de pe stânga, Iacob reia cu capul dintre Inacio și Golan, de la bara a doua, însă din 6 metri trimite pe lângă poartă
Min 82 ||| Cosmin Vâtcă ia cartonașul galben pentru că întârzie repunerea mingiei în joc
Min 82 Ultima schimbare și la ”U” Cluj. Iese Alexandru Negrean, autorul singurului gol al meciului de azi, și intră Victor Dican
Min 81 Marinescu bate modest o lovitură liberă de la 20 de metri lateral stânga, la distanță de vinclul colțului lung
Min 79 Ribeiro trage din afara careului, mingea e deviată și Popescu reține fără probleme
Min 78 Ultima schimbare la CS Mioveni. Iese Ionuț Burnea și intră Mihai Ișfan, care preia și banderola de căpitan
Min 77 ||| Abia intrat pe teren, Laurențiu Marinescu primește și el cartonașul galben după ce la un fault suferit din spate l-a lovit cu palma peste față de adversar
Min 75 La ”U” Cluj, iese Cristian Gavra și intră Dorin Goga
Min 72 Triplă schimbare la CS Mioveni. Intră Eithan Velbrum, Valentin Coșereanu și Adrian Mar și ies Sergiu Negruț, Ionuț Rădescu și Constantin Șerban
Min 72 Marinescu trage de la distanță, din lateral dreapta, destul de mult pe lângă poartă, la colțul lung
Min 71 ||| Gabriel Tamaș îl ține din spate pe Negruț și primește și el cartonașul galben
Alexandru Negrean, care a mai jucat în opt meciuri pentru ”U” Cluj în acest sezon de Liga 2, înscrie pentru prima dată în tricoul echipei ardelene. Reușita sa poate fi cel mai frumos gol al etapei, peste cel reușit de William Baeten în Petrolul – U Craiova 1948 SA 0-1
Min 65 Prima schimbare la CS Mioveni. Iese Szilard Vereș și intră Laurențiu Marinescu
Min 65 ||| Szilard Vereș vede cartonașul galben după o intrare urâtă, întârziată
Min 62 ||| Alexandru Negrean faultează dur și primește cartonașul galben
Min 59 0-1 Meșter pasează scurt pentru Alexandru Negrean în fața careului, acesta lasă balonul să meargă în centru, pentru a trage cu stângul și o face superb din 18 metri ușor lateral dreapta, direct în vinclul colțului lung, făcând inutil plonjonul lui Iustin Popescu
Min 57 Golan trage de la distanță, frumos, Popescu plonjează în stânga și respinge în lateral, faza continuă, mingea ajunge din nou în stânga, acum la Taub, care trimite mult peste poartă
Min 56 ⇒ Cosmin Meșter intră în locul lui Denis Mâneran, la ”U” Cluj, echipă care și în repriza a doua a continuat să joace modest
Min 53 ||| Ionuț Burnea primește cartonașul galben după ce îi pune o talpă pe gleznă lui Mâneran. Putea vedea chiar cartonașul roșu, la ce intervenție a avut căpitanul Mioveniului, una fără nicio treabă cu mingea
Mijlocașul portughez Sergio Miguel Hora Ribeiro debutează pentru ”U” Cluj în Liga 2, după ce până acum a mai fost utilizat o singură dată de la transferul său la echipa din Cluj-Napoca. A fost utilizat în meciul de Cupa României cu Unirea Dej, din turul 3, când s-a câștigat cu 2-0. Tot atunci a revenit pe teren, după accidentare, și Gabi Tamaș, iar la debut s-au aflat și Cosmin Vâtcă și israelianul Yaniv Segev.
”U” Cluj are patru cazuri de COVID-19, acesta fiind motivul pentru care jucători importanți din lot nu se află la meciul de azi cu CS Mioveni
Min 46 S-a reluat meciul de la Mioveni
Min 46 Dublă schimbare la ”U” Cluj la pauză. Ies Nicolae Pîrvulescu și Robert Neciu și intră Sergio Ribeiro și Carol Taub
Min 45 Pauză la Mioveni. CS Mioveni și ”U” Cluj sunt la egalitate, scor 0-0, după o primă repriză în care cea mai mare ocazie, și singura, a avut loc în minutul 20, când Vâtcă a parat în fața lui Negruț
Min 34 Iustin Popescu e aproape că comită o gafă la o minge pe care o avea la picior în propriul careu, a întârzia degajarea, Gavra a intrat prin alunecare și din devierea acestuia balonul a mers în partea dreaptă, nu înspre poarta goală
Min 31 Burnea centrează excelent din stânga, prin spatele apărării adverse, pentru o poziție viitoare, Rusu urmărește și plonjează în 9 metri, reia cu capul dintr-o poziție incomodă și trimite puțin peste poartă
Min 29 ||| Robert Neciu intră întârziat asupra lui Rădescu, la mijlocul terenului, și arbitrul îi acordă cartonașul galben fundașului echipei clujene
Min 20 Centrare din stânga careului, Rusu preia, ridică mingea, care e deviată de un fundaș la Negruț, iar acesta reia din prima, din cădere, din 10 metri central, însă Vâtcă are un reflex senzațional și respinge din stânga sa în lateral
Min 19 Negrean are un șut-centrare din 10 metri lateral dreapta, fără probleme pentru Popescu, care reține sigur la colțul scurt
Min 13 CS Mioveni presează în acest debut de meci. Are posesia și ține ”U” Cluj cu toți jucătorii în propria jumătate. Ocaziile lipsesc însă
Min 8 Toma are un șut din 18 metri central peste poartă, fără emoții pentru Vâtcă. Rădescu a pătrunde din dreapta și a lăsat mingea pentru șutul coechipierului


Min 1 A început partida de la Mioveni, de pe stadionul Orășenesc. Mioveniul joacă în echipament galben complet, ”U” Cluj are tricouri alb cu dungi fine negre, și șort negru
Universitatea Cluj a făcut deplasarea la acest meci cu noul ei autocar, unul care aduce puțin cu cel al lui Juventus

TOATE REZULTATELE etapei a 9-a sunt AICI

Marius ANGHEL 26 Oct. 2020, 19:53 Liga 2
Pe aceeași temă