CS Mioveni a câștigat cu 1-0 meciul din deplasarea de la Concordia Chiajna, deși a jucat în inferioritate numerică mai bine de o repriză și a marcat chiar înainte de pauză. Ambele echipe au ratat o sumedenie de ocazii, însă portarii celor două formații, Thomas Chesneau (Concordia) și Iustin Popescu (CS Mioveni), au avut evoluții spectaculoase.
După eliminarea lui Ionuț Burneadin minutul 37, CS Mioveni a marcat golul decisiv în minutul 45, dintr-un penalty scos de Ionuț Rădescu și transformat de Bogdan Rusu. În partea secundă, ambele echipe au avut o mulțime de ocazii din toate pozițiile, însă portarii celor două echipe au prins zile foarte bune și au fost imbatabili.
Cu 10 puncte, CS Mioveni urcă pe locul 9. Concordia Chiajna pică pe poziția a 11-a, cu 8 puncte. În runda următoare, a 8-a, Argeșenii au meci la Rapid, pe 15 octombrie, de la ora 19:30, iar ilfovenii joacă la ”U” Cluj, pe 16 octombrie, de la ora 18:00.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Al treilea meci al etapei a 7-a a Ligii 2 se joacă la Chiajna, astăzi, de la ora 16:45, pe terenul secund al bazei sportive Concordia, cu iarbă naturală. Se întâlnesc Concordia Chiajna și CS Mioveni, două echipe cu obiectiv declarat de a intra în play-off și a lupta pentru promovare. Niciuna dintre formații nu are însă un start de sezon așa cum și-ar fi dorit.
Concordia a jucat în această săptămână, miercuri, în Cupa României, când a trecut cu 3-2 de CS Afumați, în turul 3. CS Mioveni intră în această competiție din turul 4.
În campionat, trupa condusă de Florin Bratu vine după două înfrângeri consecutive cu multe goluri, 2-3 la Turris Oltul Turnu Măgurele și 2-4 la Rapid. În primele patru runde nu pierduse, după ce a înregistrat 1-1 la Buzău, 3-1 acasă cu Unirea Slobozia, 1-1 la Metaloglobus și 4-0 cu Pandurii.
Bratu era de părere, după eșecul cu Rapid, că are nevoie de mai mult timp la dispoziție până când echipa să înceapă să lege jocul. Spera ca șefii clubului să aibă răbdare.
”Avem 14 jucători noi, nu e ușor să îi asamblezi în două luni. A fost și această pandemie, au venit fotbaliști din foarte multe locuri. E și presiune, pentru că Concordia Chiajna își dorește să promoveze, înțeleg, dar să vedem dacă există în continuare răbdare, dacă există timp în continuare timp pentru a lucra cu acești jucători, pentru că, din punctul meu de vedere, potențial există”, spunea Florin Bratu.
CS Mioveni stă și mai prost în clasament după primele șase etape. Cu patru remize la scorul de 0-0 obținute în cele șase meciuri desfășurate până acum și cu doar două goluri marcate, dar și două primite, echipa argeșeană nu are un start de campionat cum nu și-ar fi dorit.
Despre răbdare din partea conducerii vorbește și Claudiu Niculescu. Antrenorul Mioveniului vrea mai multă concentrare în fața porții adverse din partea jucătorilor săi și pune puținele goluri marcate în primele șase etape pe seama faptului că nu a avut suficient timp să își pregătească echipa, iar lotul a fost schimbat în mare parte față de cum s-a încheiat sezonul trecut, la barajul de promovare pierdut contra Chindiei.
”Trebuie să fim mai incisivi în fața porții, să atacăm poarta, să stăm mai mult în gura porții, pentru că suferim, din păcate, la acest capitol. Dar, trebuie să repet acest lucru. Este extrem de greu. Relațiile de joc nu sunt cele care ar trebui să fie în acest moment. Era normal să fie așa, dar… Traversăm o perioadă dificilă, dar am mare încredere că va veni și o victorie importantă și asta să se întâmple sâmbătă, la meciul de la Chiajna. Cred eu că se vor descătușa, dar e nevoie de timp. Din păcate, nu avem acest timp și va trebui să ne adaptăm din mers”, a spus antrenorul Mioveniului la finalul partidei cu Turris Oltul.
Niculescu a mai vorbit despre o singură variantă de rezultat pentru echipa sa la meciul cu Concordia. ”Există un ușor blocaj, în special la jucătorii din atac, dar sunt convins că îl vor depăși. Ne așteaptă o perioadă extrem de grea, cu meciuri din patru în patru zile, vine Cupa României. Ne așteaptă un meci extrem dificil sâmbătă la Chiajna, un meci pe care trebuie să îl câștigăm, pentru că noi nu mai avem alte variante acum. Avem doar varianta victoriei”, a mai transmis Niculescu despre jocul din Ilfov.
Cu 8 puncte acumulate în șase etape, Concordia Chiajna se află pe locul 10, la egalitate cu CSM Reșița. CS Mioveni ocupă poziția a 14-a în Liga 2, la egalitate cu alte trei formații.
În sezonul trecut al Ligii 2, Concordia Chiajna și CS Mioveni s-au întâlnit o singură dată, pe terenul ilfovenilor. Scorul a fost unul de egalitate, 1-1.
Între timp, în această vară, de la CS Mioveni la Concordia au trecut Cătălin Alexe și Andrei Hergheligiu, iar cu ilfovenii a semnat și un alt jucător trecut pe la argeșeni, Ionuț Biceanu.
Partida care începe la ora 16:45, pe terenul secund al bazei sportive Concordia din Chiajna, va fi arbitrată de centralul Bogdan Dumitrache (Bucureşti) și asistenții George Bogdan Duță (Bacău) și Răzvan Mihai Dobre (Şotânga – Dâmboviţa). Rezervă este Dan Ștefan Buzărnescu (Craiova), iar observatori au fost delegați Laurenţiu Vărgatu (Brăila) și Laurenţiu Dumitru Nistor (Moreni).
COMENTARIUL LIVE:
Concordia Chiajna: Chesneau – Borța, Marc (cpt.), Intzidis, Stănică (Vișan 71′) – Atomei (M. Mihalcea 79′), Biceanu (Oanea 71′), Al. Lazăr – Llullaku (Nsiah 79′), Arnăutu, Hergheligiu (Safsaf 89′)
Rezerve neutilizate: C. Lungu – Cucu, L. Ion, Kanda
Antrenor: Florin Bratu
CS Mioveni: Ius. Popescu – Oancea, Rob. Gherghe, Garutti, Burnea (cpt.) – Vereș, D. Toma – Rădescu (Ișfan 90+3′), Bg. Rusu (Seb. Ivan 88′), C-tin. Șerban (Coșereanu 46′) – Sr. Negruț (Măr 41′)
Rezerve neutilizate: Val. Sima – F. Constantin, Trașcu, Massaro, Cozma
Antrenor: Claudiu Niculescu
Eliminat: Ionuț Burnea 37′ (cumul de cartonașe galbene)
♦Min 90+6 Final de partidă. CS Mioveni câștigă cu 1-0 meciul din deplasarea de la Concordia Chiajna, prin golul marcat de Bogdan Rusu, în minutul 45, dintr-un penalty, într-un moment în care argeșenii jucau deja în inferioritate
♦Min 90+5 Ocazie uriasă pentru Concordia. Borța centrează din dreapta, Marc se demarcă în fața careului mic și reia cu capul din 6 metri peste poartă
♦Min 90+3 ⇐⇒ Iese Ionuț Rădescu și intră Mihai Ișfan
♦Min 90+3 Lazăr bate un ”corner” mai scurt din stânga, Popescu boxează de pe linie
♦Min 90 + Meciul e prelungit cu șase minute!?
♦Min 89 ⇐⇒ Intră Karim Safsaf și iese Andrei Hergheligiu, la Concordia
♦Min 89 ||| Sebastian Ivan primește cartonașul galben pentru o intrare cu talpa asupra lui Lazăr. Philippe Nsiah vede și el galbenul după ce se ceartă pentru minge cu Rădescu
♦Min 88 ⇐⇒ Iese Bogdan Rusu și intră Sebastian Ivan, la CS Mioveni
♦Min 81 Centrare din dreapta, Marc reia cu capul din plonjon, din interiorul careului, pe lângă poarta lui Iustin Popescu
♦Min 80 Rusu pleacă pe contraatac din dreapta, pătrunde în centru, trange din marginea careului, iar Chesneau parează în față și un coechipier respinge
♦Min 79 ⇐⇒ Încă o dublă schimbare la Concordia. Ies Azdren Llullaku și Alexandru Atomei și intră Philippe Nsiah și Marian Mihalcea
♦Min 76 Rădescu bate o lovitură liberă din stânga careului, direct pe poartă, Chesneau deviază de sub transversală în corner
♦Min 74 ||| Alexandru Atomei primește cartonașul galben
♦Min 72 ||| Christos Intzidis primește cartonașul galben
♦Min 71 ⇐⇒ Dublă schimbare la Concordia. Cătălin Oanea și Bogdan Vișan intră în locul lui Ionuț Biceanu și Alexandru Stănică
♦Min 69 Centrare din stânga, Rusu se înalță bine în careul mic, însă din 4 metri reia cu capul peste poartă
♦Min 67 ||| Ionuț Biceanu primește și el cartonașul galben după un fault făcut asupra lui Rădescu
♦Min 63 Centrare din dreapta, Arnăutu reia cu capul din plonjon, Popescu scoate în corner de lângă bara din stânga sa
♦Min 62 Centrare din stânga a lui Llullaku, Arnăutu, liber la 5 metri, pune capul și reia pe poartă, însă Popescu intervine din nou incredibil și salvează. De la margine se arată însă offside
♦Min 61 Chesneau prinde o minge șutată de la 20 de metri central
♦Min 60 Arnăutu preia la 10 metri central, după o minge centrată din dreapta, trimite printre toți fundașii din fața sa, însă Popescu reține pe linia porții
♦Min 58 Biceanu intervine prin alunecare în fața lui Rădescu, în fața careului, fundașul fiind în postura de ultim apărător, însă arbitrul lasă jocul să continue, considerând că a respins exemplar
♦Min 56 Oancea are o acțiune personală, pătrunde în careu, dă mingea pe lângă Chesneau, însă portarul i-o deviază în ultimul moment. Fundașul pică și cere penalty, însă arbitrul, aflat în apropiere, face semne ca jocul să continue
♦Min 46 S-a reluat meciul
♦Min 46 ⇐⇒ Iese Constantin Șerban și intră Valentin Coșereanu, la CS Mioveni
♦Min 45+1 Pauză la Chiajna. CS Mioveni conduce cu 1-0 în meciul cu Concordia, cu golul marcat în minutul 45, din penalty, de Bogdan Rusu. Argeșenii joacă în inferioritate numerică, după eliminarea căpitanului Ionuț Burnea din minutul 37
♦Min 45 0-1 Bogdan Rusu bate penalty-ul fix lângă bara din dreapta, la firul ierbii, Chesneau plonjează pe direcție, însă nu ajunge la minge
♦Min 44 Centrare a lui Bogdan Rusu din stânga, Florin Borța îl lovește peste picior pe Ionuț Rădescu în careu și arbitrul acordă penalty. Borța susține că nu l-a lovit pe Rădescu, iar arbitrul nici nu-i dă cartonaș galben
♦Min 41 ⇐⇒ Schimbare la CS Mioveni pentru a acoperi locul liber din defensivă, după eliminarea lui Burnea. Iese Sergiu Negruț și intră Adrian Măr, care debutează, astfel, la CS Mioveni
♦Min 40 Ocazie colosală pentru Concordia. Centrare în careul mic, Llullaku deviază cu capul din 3 metri, iar Iustin Popescu salvează miraculos cu un reflex de zile mari și respinge peste transversală
♦Min 37 |||| Ionuț Burnea îl lovește cu cotul în cap, la un duel aerian, pe Hergheligiu, însă arbitrul central Bogdan Dumitrache îi dă cartonaș galben lui Daniel Toma. Gafă incredibilă a centralului. Toma nici măcar nu era lângă Burnea la această fază. Cei de la Mioveni tac și nu spun nimic, însă gazdele prostestează, intervine și arbitrul de rezervă și cel care primește cartonașul galben este Ionuț Burnea, care mai avea un ”galben”, astfel că este eliminat. Banderola de căpitan este preluată de Ionuț Rădescu
♦Min 30 Încă o situație bună pentru argeșeni. Rusu lasă mingea pentru șutul lui Negruț de la 20 de metri ușor lateral stânga către colțul lung, la semi-înălțime, Chesneau se întinde și respinge în lateral
♦Min 28 Ocazie mare pentru CS Mioveni. Pasă perfectă a lui Rusu din dreapta către bara a doua, Șerban e singur la 7 metri, însă reia de acolo peste poartă
♦Min 21 Arnăutu trimite în fața porții după ce pătrunde în stânga careului, Llullaku lovește prost mingea din 7 metri ușor lateral stânga, Burnea deviază și Popescu prinde
♦Min 14 ||| Ionuț Burnea intră tare asupra lui Llullaku, îl ia pe sus pe atacantul Concordiei, și primește cartonașul galben
♦Min 10 Început de meci echilibrat. Se joacă aproape om la om
♦Min 1 A început partida de la Chiajna
♦Concordia Chiajna are în lotul pentru acest meci doi noi jucători, care vor fi chiar în primul ”11”. În poartă este titular Thomas Chesneau (21 de ani), un francez care ultima dată a jucat la PSG II, în Liga a 5-a din Hexagon, iar în apărare apare Christos Intzidis (27 de ani), grec care are patru meciuri jucate în acest debut de sezon pentru FK Csikszereda.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-7-runda-ciuntita-din-cauza-cazurilor-de-covid-19-care-au-luat-amploare-la-mai-multe-echipe-de-la-ora-1100-se-disputa-doar-doua-meciuri-19151736
https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-le-da-jucatorilor-sai-o-singura-optiune-pentru-meciul-din-deplasare-cu-concordia-nu-mai-avem-alte-variante-acum-19151613