Concordia Chiajna a oficializat luni, 14 februarie, trei transferuri. Pe lângă precizările cu privire la venirea lui Nicolae Pîrvulescu (25 ani), de la ”U” Cluj, mutare anunțată chiar de ardeleni, ”vulturii verzi” au mai făcut publice și aducerile lui Carlo Casap (23 ani), de la Farul, și Răzvan Matiș (21 ani), de la Chindia Târgoviște.
În privința lui Matiș, el a venit la Concordia Chiajna după ce și-a încheiat prematur contractul cu Chindia Târgoviște. A fost transferat de la Farul, la începutul sezonului, dar în acesată iarnă târgoviștenii l-au pus pe liber. Acum, mijlocașul a semnat cu Concordia Chiajna.
În actuala stagiune, la Chindia Târgoviște, Matiș a prins 13 meciuri în prima ligă, fără să marcheze. Anterior, jucătorul a mai fost legitimat la fosta Viitorul Constanța, Petrolul și Campionii FC Argeș.
În ceea ce-l privește pe Carlo Casap, el nu a evoluat pentru prima echipă a Farului în acest sezon, ci doar pentru ”satelitul” acesteia, în Liga 3.
S-a format la fosta Viitorul Constanța, iar ascensiunea i-a fost stopată de o accidentare teribilă. Într-un moment foarte bun al carierei, mijlocașul din Timișoara s-a accidentat în noiembrie 2020, iar acum încearcă să se apropie de nivelul de la momentul anterior problemei medicale.
”Noi transferuri la Concordia Chiajna, cu puține zile înainte de reluarea campionatului. Astăzi, echipa noastră și-a asigurat serviciile a trei jucători valoroși, pentru meciurile care vor avea loc în ultima parte a sezonului regular, dar și în play-off-ul Ligii a 2-a.
Astfel, dintr-un foc, sub comanda lui Claudiu Niculescu au ajuns trei mijlocași: Carlo Casap (23 ani, Farul Constanța), Daniel Nicolae Pârvulescu (25 ani, Universitatea Cluj) și Răzvan Matiș (21 ani, Chindia Târgoviște). După transferul celor trei jucători, Concordia și-a întărit considerabil linia mediană, în perspectiva atingerii obiectivului propus la finalul sezonului: promovarea în Liga 1.
Totodată, la sfârșitul săptămânii trecute, Concordia Chiajna l-a împrumutat pe Bogdan Piper, la FC Brașov.
Miercuri, 16 februarie, de la ora 12.00, pe teren propriu, vulturii verzi vor întâlni într-un meci amical pe Oțelul Galați, reprezentantă a Ligii a 3-a. Acesta va fi penultimul test de verificare pentru băieții noștri. În ultimul amical, programat în această iarnă, pe 19 februarie, Concordia va înfrunta pe CSA Steaua București, în deplasare”, a anunțat Concordia Chiajna pe site-ul oficial.
Un întreg prim 11 a transferat Concordia Chiajna în această iarnă, în vederea îmbunătățirii lotului pentru partea a doua a sezonului de Liga 2, în care va lupta pentru promovarea în Liga 1 după ani la rând în care a ratat total obiectivul.
Înainte de mutările oficializate luni, la Chiajna au mai sosit Bogdan Barbu, Neluț Roșu, Nemanja Sokovic, Carol Taub, Paul Batin, Stjepan Plazonja, Andrei Mirică și Denis Moldovan.
În privința plecărilor, și aici Concordia Chiajna are un număr importat de jucători. Pe rând, au părăsit echipa Marian Anghelina, Valentin Balint, Valentin Lazăr, Florin Sandu, Ionuț Biceanu, Hamza Younes și Thomas Chesneau. Iată că luni ilfovenii au anunțat și cedarea lui Bogdan Piper la FC Brașov, sub formă de împrumut.
Foto: Concordia Chiajna
https://liga2.prosport.ro/seria-1/zece-jucatori-de-la-echipe-din-liga-2-convocati-la-nationala-u19-de-adrian-vasii-testul-final-un-amical-cu-poli-iasi-19219408
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-incheiat-stagiul-din-turcia-cu-o-victorie-insa-a-incasat-doua-goluri-de-la-o-echipa-de-juniori-ilfovenii-au-cedat-un-jucator-la-fc-brasov-19219139
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-facut-inca-o-victima-in-amicalele-din-turcia-a-invins-liderul-ligii-secunde-din-serbia-chiar-cu-un-marcator-sarb-19219058
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-a-invins-tom-tomsk-intr-un-amical-stjepan-plazonja-a-marcat-primul-sau-gol-pentru-ilfoveni-19218887