Transferat în această iarnă de la Concordia Chiajna, Ionuț Biceanu a afirmat, pentru pagina de Facebook a noului său club, că a ales oferta de la FC Hermannstadt deoarece are încredere în proiectul de la Sibiu și, în plus, a mai lucrat cu Dănuț Coman și Marius Măldărășanu, în prezent președintele, respectiv antrenorul ”alb-roșilor”.
”Am încredere în acest proiect, de asta am și ales să vin la acest club, cu siguranță, cu un grup frumos, cum am întâlnit aici, un grup unit, un grup frumos, am mai colaborat cu unii dintre ei, dar cu foarte multă calitate și cred că putem face lucruri frumoase împreună. (…) Am mai colaborat cu domnul președinte (n.a. Dănuț Coman) și cu «Mister» Măldărășanu și am luat decizia să vin la acest club”, a declarat Biceanu.
Mijlocașul care va împlini pe 26 februarie 28 de ani a lăsat să se înțeleagă că a semnat un contract valabil până în vară, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de îndeplinirea obiectivului: promovarea în Liga 1: ”Cu siguranță îmi doresc să petrec cât mai mult timp la acest club, dar primordial pentru mine este să promovăm în Liga 1 și din vară putem discuta pe ce perioadă o să mă aflu la acest club. Sunt convins că, la finalul sezonului, vom fi una din cele două echipe promovate direct în Liga 1.”
Biceanu a jucat în Liga 1 în trei sezoane la Astra, 5 meciuri în ediția 2017-2018, 27 de partide în 2018-2019 și 11 jocuri în 2019-2020, fără să înscrie. La Concordia a ajuns în vara anului 2020 și într-un sezon și jumătate a avut 40 de meciuri (24+16) și 2 goluri. În Liga 2 a mai jucat pentru CS Mioveni, în cinci sezoane, în perioada 2012-2017.
Biceanu evoluează pe toate posturile la mijlocul terenului și nu are o poziție favorită: ”Mă consider un mjlocaș «box-to-box», am jucat pe aproape toate pozițiile la mijlocul terenului, mă simt confortabil în centrul terenului, n-am o poziție preferată, să zic așa. Unde mă bagă antrenorul, acolo joc, cum e clișeul acela.”
Mijlocașul originar din Pitești consideră că, pentru ca o echipă să fie redutabilă și să facă performanță, este nevoie de ”muncă, sacrificiu, determinare și atitudine”, exact cuvintele pe care le tot repetă antrenorul Marius Măldărășanu în orice discurs al său. ”Primordială este calitatea, dar aceasta ar trebui să fie urmată în totalitate de muncă, sacrificiu, determinare, atitudine, altfel degeaba ai calitate dacă nu muncești. Muncă foarte multă, ambiție, determinare, sacrificiu, toate acestea combinate, cred eu, pot duce la performanță și la o echipă redutabilă”, a mai spus Biceanu.
Noul jucător al lui FC Hermannstadt a vorbit și despre obiective – ”primul ar fi promovarea în Liga 1, menținerea în Liga 1 și o clasare cât mai bună în clasament” – iar mesajul său pentru suporterii alb-roșilor” este cât se poate de optimism: ”Cu siguranță la vară o să ne bucurăm împreună de promovarea în Liga 1.”
Foto și video: FC Hermannstadt
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ioan-hora-despre-trecerea-sa-la-fc-hermannstadt-e-un-proiect-care-se-poate-realiza-promovarea-fostul-utist-isi-propune-la-sibiu-sa-traga-la-aceeasi-caruta-19216575
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-gabriel-serban-a-semnat-cu-fc-hermannstadt-mijlocasul-venit-de-la-astra-e-a-cincea-achizitie-a-sibienilor-19216439
https://liga2.prosport.ro/seria-1/danut-coman-anunta-noi-transferuri-la-fc-hermannstadt-nu-avem-posibilitatea-de-a-aduce-jucatori-de-mare-valoare-si-atunci-mizam-pe-forta-grupului-19216217