Valentin Lazăr și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna și explică motivele plecării: ”Le doresc tot binele din lume”

Autor: Victor VRÎNCEANU Publicat: 29 Dec. 2021, 16:40 Liga 2

Valentin Lazăr (32 de ani) este liber de contract după ce și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna. Mijlocașul de bandă originar din Ploiești spune că este deja în discuții cu mai multe echipe, dar că va lua o hotărâre în ceea ce privește viitorul său după Anul Nou.

Lazăr a uimit pe toată lumea în vară, când a ales să semneze cu divizionara secundă din Chiajna. Ploieșteanul a dorit să fie cât mai aproape de casă, astfel că a ajuns sub comanda lui Claudiu Niculescu.

Acum, fotbalistul care în trecut a mai evoluat în România și pentru Petrolul, Chimia Brazi, Sportul Studențesc și Dinamo a rămas liber de contract, decizia de a rupe înțelegerea venind din partea staffului tehnic condus de Niculescu.

Valentin Lazăr s-a despărțit de Concordia: ”A fost o reziliere amiabilă”

Contact de ProSport, Valentin Lazăr confirmă despărțirea de Concordia și anunță ce planuri de viitor are.

”Da, sunt liber de contract. A fost o reziliere amiabilă. Sper ca echipa să promoveze, nu sunt supărat pe nimeni. Le doresc tot binele din lume. A fost alegerea mea să mă duc la Chiajna, în vară, pentru că îmi doream să rămân aproape de Ploiești, unde locuiesc. L-am sunat pe președintele Cristi Tănase și a fost de acord, împreună cu stafful tehnic, să vin la Chiajna. Acum, decizia de a părăsi echipa a fost doar a staffului tehnic. Am ceva discuții în Golf deja, m-au contact oamenii cu care am lucrat înainte, dar nu aș refuza nici o ofertă din România. Sunt în formă fizică bună, aștept să treacă Anul Nou ca să văd în ce direcție o iau”, a dezvăluit Lazăr pentru ProSport.

Marian Anghelina, Hamza Younes și Valentin Balint au fost anunțați odată cu Valentin Lazăr că nu mai sunt doriți la Concordia.

Lazăr voia să revină la Dinamo

Decizia lui ”Lăzărică” de a semnat cu Concordia Chiajna în vară a fost una surprinzătoare! Mijlocașul anunța cu puțin timp înainte de semnarea contractului cu ilfovenii că este dispus să semneze cu Dinamo, doar dacă planul cu insolvența este unul bun.

Valentin Lazăr a jucat pe parcursul carierei la echipe precum: Petrolul Ploiești, Chimia Brazi, Sportul Studențesc, Dinamo, Concordia Chiajna, Al Sailiya SC, Al Kharaitiyat (ambele din Qatar), Umranniyespor (Turcia) și Al Shahania (Qatar).

  • 13 meciuri dintr-un total de 16 a jucat Valentin Lazăr la Concordia Chiajna în acest sezon de Liga 2, totalizând 600 de minute și un gol, cel decisiv din jocul cu Ripensia, 1-0 la Timișoara. Lazăr a mai jucat la Concordia în ediția 2015-2016, 14 meciuri (1147 minute) în Liga 1.

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Autor: Victor VRÎNCEANU Publicat: 29 Dec. 2021, 16:40 Liga 2
Pe aceeași temă