Chindia a evitat în ultimul minut eșecul în amicalul de la Târgoviște cu Concordia. Singura achiziție a dâmbovițenilor a început ca titular

Bogdan ISTRATE 11 Feb. 2024, 00:18 Liga 2
Chindia a evitat în ultimul minut eșecul în amicalul de la Târgoviște cu Concordia. Singura achiziție a dâmbovițenilor a început ca titular

Chindia și Concordia Chiajna, adversare în Liga 2 și oponente în chiar ultimul lor meci oficial în campionat în 2023, au susținut sâmbătă, 10 februarie, un amical pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgoviște. Rezultatul înregistrat a fost unul de egalitate, scor 2-2.

Pentru dâmbovițeni, acesta a fost primul joc test mai puternic din perioada de pregătire, după ce până acum au susținut jocuri doar cu formații din Liga 3.

Chindia și Concordia, egale din nou pe ”Eugen Popescu”

Jucătorii lui Diego Longo au deschis scorul prin fundașul Florin Plămadă, chiar în debutul jocului, în minutul 4, dar Concordia Chiajna a întors rezultatul până la pauză, prin golurile marcate de Cosmin Tucaliuc (22) și Cristian Gogescu (32).

S-a terminat 2-2, după un penalty transformat de Matteo Fedele, aproape de minutul 90.

  • Tot remiză a fost și în meciul lor oficial din sezonul regular al Ligii 2, în etapa a 15-a, disputat la 3 decembrie 2023, pe ”Eugen Popescu”. Atunci Daniel Dumbravă își dădea un autogol în minutul 47, iar Concordia reușea egalarea pe final, în minutul 88, prin reușita lui Adrian Bălan.

În tribune la amicalul de sâmbătă, desfășurat de la ora 12:00, au fost aproximativ 100 de spectatori, în condițiile în care jocul a fost anunțat oficial abia vineri după-amiază de către clubul gazdă.

Testul cu Chiajna a fost primul jucat de Chindia pe propriul stadion în 2024, toate celelalte disputându-se pe terenul sintetic de la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște, de unde au apărut deja probleme medicale, una chiar serioasă, accidentarea lui Andrei Marc, jucător care va avea nevoie de intervenție chirurgicală.

Singurul jucător transferat de Chindia în această iarnă, albanezul Hysen Memolla, a fost titular. N-au fost folosiți deloc Jah și Gneba, a căror situație este incertă și acum, chit că președintele clubului spusese că primul trebuie să ajungă și el la operație, iar în cazul celui de-al doilea contractul va fi reziliat. Este neclar cum acești jucători sunt plătiți în continuare, beneficiază de cazare și masă, pe banii clubului, fără a ajuta echipa în vreun fel, și asta de luni bune, inclusiv după ce antrenorul care i-a adus, Vasile Miriuță, a plecat.

Chindia are patru amicale jucate, Concordia a jucat cinci

Chindia: Ius. Popescu – I. Albu, Fl. Plămadă, Memolla, Romeo – Matiș, Fedele, Boțogan – Max. Cojocaru, Zivkovic, Oct. Ursu
Au mai jucat: C. Dinu, Rob. Moldoveanu, Rz. Tache, Ad. Ioniță, Bogaciuc, Rz. Iorga, Anișorac
Antrenor: Diego Longo

  • Echipa din Târgoviște a mai înregistrat următoarele rezultate în amicalele disputate în 2024: 1-1 cu SCM Râmnicu Vâlcea, 2-1 cu Flacăra Horezu și 4-0 cu Flacăra Moreni, toate find echipe din Liga 3. Următorul amical îl are cu CSM Slatina, sâmbăta următoare, 17 februarie.

Concordia Chiajna: Oncescu – Corbu, Stănică, Gerson, D. Ispas – Dumbravă, Gogescu, Vrdoljak, Tucaliuc – Torje, Ad. Bălan
Au mai jucat: Dincă – Ad. Iancu, Dima, M. Iordan, Ghimfuș, Hlistei, Cocoș
Antrenor: Erik Lincar

  • Echipa din Chiajna a mai înregistrat următoarele rezultate în jocuri test: 5-1 cu CSM Alexandria, 1-2 cu CSM Slatina, 0-1 cu Campionii FC Argeș și 4-0 cu FC Pucioasa. Urmează testele cu Progresul Spartac (14 februarie) și CS Dinamo (17 februarie).

5.000 euro, datorie la Andrei Cordoș!

Altfel, fostul președintele al Chindiei în debutul acestui sezon, Andrei Cordoș, în funcția executivă de la finalul lunii iunie până la începutul lui octombrie 2023, a câștigat memoriul depus împotriva clubului la al doilea termen de judecată la Comisia Națională de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF.

Conform surselor noastre, Cordoș ar avea de încasat 5.000 de euro, un salariu restant, promisiunea actualului președinte, Lorin Petrescu, fiind că banii vor fi virați în ianuarie în conturile fostului fotbalist.

Cum (și) aceasta s-a dovedit o nouă minciună, Cordoș s-a adresat comisiei abilitate din cadrul FRF și a câștigat litigiul.

În aceeași ședință, CSNL i-a dat câștig de cauză și lui Adrian Ioniță, pentru plata drepturilor salariale.

  • 4.500 euro este cel mai mare salariu din vestiarul Chindiei, încasat de Ante Zivkovic, jucător care se află printre preferații lui Diego Longo

Foto: Costinel Neagu / Sport Impact

https://liga2.prosport.ro/seria-1/hysen-memolla-a-semnat-cu-chindia-19299269

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-castigat-amicalul-cu-fc-pucioasa-19299143

https://liga2.prosport.ro/seria-1/litigii-peste-litigii-pentru-chindia-19298807

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-a-invins-flacara-moreni-intr-un-amical-19298664

 

Bogdan ISTRATE 11 Feb. 2024, 00:18 Liga 2
Pe aceeași temă