Chindia și CFC Argeș au remizat în amicalul disputat la Târgoviște. Doi tineri jucători au decis partida în care pentru dâmbovițeni a debutat și Fedele

Marius ANGHEL 15 Oct. 2023, 12:14 Liga 2

La mai bine de o lună și jumătate de la meciul direct din sezonul regular al Ligii 2, în care Chindia învingea cu scorul de 2-0 la Mioveni și determina demiterea lui Alexandru Pelici de la cârma echipei Campionii FC Argeș, cele două retrogradate în vară din SuperLigă au profitat de pauza luată în campionat pentru a se întâlni într-un amical.

Partida test disputată sâmbătă a avut loc pe stadionul ”Eugen Popescu” din Târgoviște și s-a încheiat cu scor egal, 1-1.

Chindia și CFC Argeș, egale în amicalul disputat la Târgoviște

Pentru Campionii FC Argeș, venită din mini-cantonamentul efectuat la Curtea de Argeș, acesta a fost primul joc, fie și el amical, cu noul antrenor pe bancă. După Pelici, piteștenii s-au despărțit și de Eugen Beza, iar la începutul acestei săptămâni l-au anunțat ca nou ”principal” pe Eugen Neagoe, acesta nemaiavând, însă, ca obiectiv obligatoriu promovarea în prima ligă.

După o primă repriză fără gol, cei care au deschis scorul au fost argeșenii, prin Patrick Dulcea (18 ani), în minutul 49. Chindia a evitat eșecul in extremis, în minutul 90, când a reușit să egaleze printr-un alt tânăr jucător, Răzvan Tache (17 ani). Dacă Dulcea încă nu a debutat în Liga 2 pentru CFC Argeș, Tache a fost utilizat o dată, în prelungirile meciului cu Unirea Slobozia.

Chiar dacă a ratat victoria pe final, CFC Argeș a numit rezultatul amicalului cu Chindia drept unul echitabil. Iată ce a scris echipa piteșteană după jocul de la Târgoviște:

”După o primă repriză în care ocaziile de gol au fost destul de puține, cele două echipe au ieșit mult mai motivate de la cabine. La doar câteva minute după pauză, Argeșul a deschis scorul prin Patrick Dulcea. Mijlocașul echipei noastre a profitat de o greșeală a defensivei gazdelor și l-a învins pe Iustin Popescu cu un șut din interiorul careului. Replica Chindiei nu s-a lăsat mult așteptată. Moldoveanu a zguduit transversala porții piteștene, iar Zivkovic l-a pus la grea încercare pe portarul Micle. Alb-violeții își puteau dubla avantajul pe tabelă, însă Angelov l-a luat la țintă pe goalkeeperul Chindiei. Cu cinci minute înainte de final, târgoviștenii au fost foarte aproape de a restabili egalitatea, însă Micle a reușit să respingă șutul lui Zivkovic. În ultimul minut al timpului regulamentar, portarul echipei noastre nu a mai avut ce face la lovitura de cap a lui Tache. S-a terminat 1-1, rezultat echitabil având în vedere modul în care s-au desfășurat ostilitățile. Amicalul cu dâmbovițenii a fost primul test de verificare al echipei noastre sub comanda lui Eugen Neagoe. Tehnicianul echipei noastre și-a putut face o părere despre fotbaliștii echipei noastre, iar acum poate pregăti în cele mai mici detalii meciul de campionat cu CSM Slatina, partidă programată marți, 24 octombrie, de la ora 17.00, pe stadionul Orășenesc din Mioveni.”

Matteo Fedele a jucat pentru Chindia

Dacă Eugen Neagoe și-a văzut acum pentru prima dată noii jucători la treabă, Vasile Miriuță l-a utilizat pentru prima dată pe mijlocașul elvețian Matteo Fedele, legitimat încă din vară, însă care nu a apucat până acum să joace pentru Chindia, deoarece o bună perioadă de timp a fost plecat pentru a face teste suplimentare după ce i-au fost descoperit anumite probleme. Acesta a mai evoluat în România pentru U Craiova, în două perioade de timp.

”A fost un meci bun de antrenament. Am avut ocazii bune, băieții s-au mișcat bine. Sunt mulțumit de ambele reprize și că am putut să introduc mai mulți jucători tineri din Academie. Mă bucur mult pentru Răzvan Tache că a marcat, este un copil de mare perspectivă. Tinerii din Academie merită mai multă încredere din partea noastră, din partea mea au tot suportul necesar.

Golul l-am primit pe o neatenție a apărării noastre, dar speram că în campionat să nu se mai întâmple”, a spus Miriuță după jocul amical cu Chindia.

Chindia: Ius. Popescu – I. Albu, Fl. Plămadă, Marc, Ad. Ioniță – Prejmerean (cpt.), Matiș, Andr. Șerban, Boțogan – Golofca, Rob. Moldoveanu
După pauză au mai intrat: Brînzea – Fedele, Alb. Călin, Oct. Ursu, Rutjens, Negoescu, L. Manolache, Al. Militaru, Gîț, Tache, Zivkovic
Antrenor: Vasile Miriuță

CFC Argeș: Straton (Micle 46′) – Tofan, Turda (cpt.)(Scarlatache 46′), Ciuciulete (Andr. Panait 70′), Rizzi (Turda 76′) – Babin (Bg. Lazăr 76′), Al. Răuță (Rob. Boboc 62′), D. Bujor (Dulcea 46′, Zătreanu 74′), Bertrand (Haită 46′) – Rădescu (Buhăcianu 46′), Bg. Rusu (M. Angelov 46′)
Rezerve neutilizate: Mitoi, Grigore-Huideș
Antrenor: Eugen Neagoe

În etapa a 10-a a Ligii 2, Chindia joacă la Hunedoara, Argeșul are meci acasă cu CSM Slatina

În campionat, după nouă etape, Chindia Târgoviște ocupă locul 8, cu 13 puncte acumulate, iar Campionii FC Argeș stă și mai rău, pe locul 12, cu 11 puncte. Ambele au un început de sezon sub așteptări, fiindcă amândouă visau la o promovare directă.

În etapa a 10-a, Chindia joacă duminică, de la ora 11:00, în deplasare la Hunedoara, cu Corvinul (locul 6, 15 puncte), iar CFC Argeș are meci marți, 24 octombrie, de la ora 17:00, pe teren propriu, la Mioveni, cu CSM Slatina (locul 13, 10 puncte).

Foto: Campionii FC Argeș

https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-in-mini-cantonament-cu-campionii-fc-arges-19288556

Marius ANGHEL 15 Oct. 2023, 12:14 Liga 2
Pe aceeași temă