Jucătorii dâmbovițeni mai au de așteptat până când noua conducere a Chindiei își va îndrepta privirea și către ei și le va oferi posibilitatea să evolueze și cu sufletul pentru echipa fanion a orașului Târgoviște și a județului Dâmbovița, în ciuda a ceea ce spunea la prezentarea sa noul președinte Andrei Cordoș.
Până acum, retrogradata din prima ligă a perfectat transferul unui fundaș originar din Rădăuți, a lui Florin Plămadă, fost la Poli Iași, și tot a unui jucător de profil defensiv, italianul Roberto Romeo, ultima dată la FK Miercurea Ciuc.
Mai nou, trupa dâmbovițeană a bătut palma și cu Vlad Prejmerean (foto principal, cu bentiță), mijlocaș care ultima dată a evoluat la Unirea Slobozia și care este cel mai aproape de județul Dâmbovița, din Brașov, cât și cu un alt străin, portarul basarabean Dorian Railean, ultima dată la Unirea Dej.
Vlad Prejmerean este mijlocaș central, are 25 de ani și cel mai sus a evoluat în Liga 2, deja pentru patru echipe: Luceafărul Oradea, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Petrolul Ploiești și Unirea Slobozia.
În 2022, pe când era la Petrolul, a bifat promovarea în prima ligă, însă meritul său a fost aproape inexistent, fiindcă a bifat doar 149 de minute în două jocuri. O lungă perioadă până să semneze cu prahovenii a fost în litigiu cu Viitorul Pandurii, care, din unele surse, îi falsificaseră semnătura pe un nou contract. Apoi a avut nevoie de timp pentru a reveni la un nivel fizic bun pentru a juca, din acest motiv a prins doar 2 jocuri la ploieșteni, pe final de sezon.
În ediția recent încheiată a Ligii 2 a evoluat sub formă de împrumut de la Petrolul la Unirea Slobozia, însă nici pentru ialomițeni nu a reușit să joace prea mult. A fost pe teren 770 de minute în 16 partide din totalul de 25 și a înscris 3 goluri.
”Bine ai venit, Vlad Prejmerean #Mijlocas
+80 meciuri în Liga 2
Echipe la care a mai evoluat: ACS Viitorul P. Targu Jiu, Luceafarul Oradea, Petrolul Ploiesti si AFC Unirea 04 Slobozia
Mult succes la Chindia Targoviste!”, a transmis Chindia Târgoviște vineri seară.
În ceea ce-l privește pe Dorian Railean, acesta este cea mai recentă achiziție a Chindiei, este un portar de 29 de ani din Moldova și care în ultimii ani a evoluat în România, în Liga 2, pentru Fotbal Comunal Recea și Unirea Dej.
În ultimele două sezoane a fost chiar sub comanda lui Dragoș Militaru, noul antrenor principal al Chindiei. În ediția 2021-2022 a apărat poarta Unirii Dej în 24 din cele 25 de jocuri din Liga 2, iar în ediția recent încheiată, 2022-2023, a apărat în 22 din cele 29 de partide.
El este un goalkeeper convocat în ultimul timp la naționala Moldovei, ultima partidă în care a evoluat fiind cea în care basarabenii au făcut minuni în fața Poloniei, câștigând incredibil la Chișinău cu 3-2 după ce au fost conduși cu 2-0. Este, poate, cea mai importantă victorie a naționalei Moldovei din istoria sa.
”Avem portar de nationala
Bine ai venit, Dorian Railean! #Portar
International din Rebublica Moldova (8 selectii) si #IngerulPazitor din poarta Moldovei in victoria rasunatoare cu Polonia (3-2) din preliminariile Euro 2024 de zilele trecute.
A jucat la Dacia Chisinau, FC Petrocub Hincesti, FC Sfîntul Gheorghe Suruceni, ACS Fotbal Comuna Recea si ultima data la Unirea Dej (2022-2023, locul 4 in play off)
Mult succes la Chindia Targoviste!”, a informat Chindia, cu o eroare. Unirea Dej a fost pe locul 6 în Liga 2, cu 4, altfel ar fi jucat baraj de promovare.
Întorcându-ne puțin în spate, la conferința de presă în care președintele Consiliului Județean Dâmbovița și primarul Târgoviștei au prezentat noua conducere administrativă a Chindiei, cât și noul antrenor principal, acolo, cei prezenți în fața presei locale au răspuns și la câteva întrebări legate de bugetul echipei pentru transferuri, datoriile clubului sau ce jucători din vechiul lot mai au contract. Răspunsurile nu au fost cele mai amabile, de exemplu edilul Cristian Stan pierzându-și cumpătul la una dintre întrebări, intervenind peste Cordoș. Tot el, ceva mai devreme, la o altă întrebare, a părut că râde sătisfăcut de situația în care fusese pus președintele CJ.
La conferință, președintele Chindiei, Andrei Cordoș, a fost întrebat despre bugetul de transferuri pe care îl are pentru a forma lotul. Noul conducător a dus discuția spre marketing și apoi a spus că nu poate spune ceva concret privind bugetul.
”Apropo de buget, am discutat și despre această chestie. Eu sunt foarte încrezător că ceea ce s-a promis, ceea ce am discutat ne vom ține de cuvânt. Toți, alături de autorități locale ș.a.m.d. Noi ne-am creionat și un buget de marketing, de care avem nevoie să dezvoltăm, pentru că marketingul ne va ajuta, pe noi, personal. Este o sursă importantă pentru a ne îmbunătăți bugetul. În momentul de față nu pot să dau detalii concrete, pentru că încă lucrăm la acest lucru. Va mai dura o zi, două, o săptămână, până când vom putea să arătăm transparent punct cu punct despre ceea ce este vorba în bugetul nostru”, a răspuns Cordoș.
Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ştefan, i s-a adresat o întrebare despre situația financiară a clubului. Acestuia i-a luat câteva secunde să înceapă să răspundă.
”Nu este treaba președintelui Consiliului Județean. Eu reprezint o instituție, și anume Consiliul Județean Dâmbovița, care este parte dintr-o asociație, alături de Primăria Municipiului Târgoviște și de Universitatea Valahia Târgoviște. Nu cred că este de datoria noastră și nu cred că chiar la prima conferință de presă cu noua echipă să începem să ne aducem aminte de ce am avut în urmă. E o situație financiară pe care a prezentat-o asociaților (n.r. – A prezentat-o Marcel Ghergu, președintele demisionar), am avut discuția pe care am avut-o, bineînțeles că o cunoaștem cu punct și virgulă, dar nu cred că astăzi… Astăzi cred că trebuie să vorbim de viitor, nu de trecut. Dar, în același timp, atât Consiliul Județean Dâmbovița, cât și Primăria să știți că știm ce avem de făcut pentru a acoperi acele datorii pe care le avem în momentul de față la club. Am făcut deja un plan pentru a acoperi acele datorii, să nu ne împiedice pentru bugetul viitor, de promovare în Liga 1”, a spus Ștefan.
A intervenit și primarul Cristian Stan, care pe durata răspunsului lui Corneliu Ștefan s-a dat mai în spate și a fost tot timpul cu zâmbetul pe buze. Tonul pe care a intervenit a fost unul zeflemitor.
”Haideți să privim puțin spre viitor. Asta e ideea, asta e ideea începutului. Ce a fost, a fost! Ne-am asumat, vom trece peste și vom face tot ce depinde de noi ca echipa să promoveze. Așa, dacă ne întoarcem… Aveți puțină încredere în noi”, a spus Cristian Stan.
O altă întrebare a fost legată de situația jucătorilor, cine dintre cei din lotul cu care s-a retrogradat mai are contract cu clubul. O întrebare pertinentă, la care orice suporter al acestei echipe aștepta un răspuns.
”Sunt patru jucători în momentul de față. Doi dintre ei, Șerban, Ioniță, care mai au contract cu noi un an, respectiv doi. Corinus și Eșanu, care, în momentul de față, au anumite probleme pe care trebuie să le discutăm, dacă vor rămâne alături de noi sau nu. Restul au plecat”, a răspuns Andrei Cordoș.
”Restul au plecat?”, a fost următoarea întrebare, una care l-a făcut pe primar să intervină. Cristian Stan a gesticulat nemulțumit și și-a ieșit din fire. ”Eu mă retrag! Au retrogradat! Suntem… Încercăm să construim ceva. Parcă ar fi câștigat Champions League și au plecat. Adică… serios”, a spus Stan, gesticulâng larg.
”Nu mi se pare ceva aiurea că 11 jucători au plecat la echipe din SuperLigă?”, a fost următoarea întrebare pentru primar. ”Deci contractele au expirat an de an la finalul sezonului, cu două-trei excepții, care sunt și acum. În fiecare an. Deci nu a fost un contract multi-anual, cu câteva excepții, pe care le avem și acum, cu jucătorii noștri. Și apoi, cred că este, și îmi cer scuze că am intervenit, ca noua conducere, cu stafful tehnic să vină cu o formulă de echipă care să corespundă pretențiilor pe care le au”, a răspuns primarul Stan.
A intervenit și Andrei Cordoș, care a spus că a organizat această conferință mai mult pentru a se cunoaște cu jurnaliștii locali, pentru a-i ruga să fie alături de echipă, și că multe lucruri nu au reușit să le pună la punct, deoarece timpul a fost foarte scurt de când au fost numiți în funcții!
Ar mai fi de precizat că dintre cei prezenți la conferința de presă nu au vorbit deloc vicepreședintele Lorin Petrescu, directorul sportiv Eduard Stăncioiu și team-managerul Irinel Voicu.
Foto principal: Petronel Tudor / Info Ialomița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-acord-cu-un-fotbalist-experimentat-19275805
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-plamada-prima-achizitie-a-chindiei-pentru-liga-2-am-avut-mai-multe-contacte-dar-m-am-simtit-dorit-cu-adevarat-la-targoviste-exclusiv-19275764
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-prezentat-oficial-de-chindia-targoviste-19275652
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-cordos-este-sigur-ca-va-readuce-chindia-in-elita-fotbalului-romanesc-avea-sansa-de-a-dezvolta-un-proiect-practic-de-la-zero-politica-de-transferuri-si-cei-patru-jucatori-car-19275631
https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-si-a-prezentat-oficial-noua-conducere-administrativa-si-tehnica-presedintele-cj-dambovita-pornim-la-targoviste-reconstructia-micului-ajax-surpriza-un-italian-cunoscut-in-19275599