Campionii FC Argeș a trasat programul de pregătire pentru pauza de iarnă, înainte de începerea părții secunde din Liga 2. Piteștenii nu știau unde vor organiza al doilea cantonament, pentru că unul dintre ele, cel intern, a fost stabilit de la finalul anului trecut, dar au renunțat la cel din afara granițelor până la urmă.
Stagiul de pregătire va avea loc în apropiere, la Curtea de Argeș, deși Eugen Neagoe declara că ar vrea și un cantonament în afară și a discutat cu conducerea în acest sens.
Campionii FC Argeș se va reuni la 10 ianuarie, iar ulterior va face analizele medicale, două zile mai târziu. Șapte zile va dura cantonamentul programat deja la Curtea de Argeș, unde Eugen Neagoe va pune accentul pe pregătirea fizică. Va debuta la 18 ianuarie și se va încheia la 25.
Până atunci, piteștenii se vor pregăti acasă și au programat și meciuri amicale, șapte la număr. Dintre acestea, cinci vor avea loc contra unor formații din Liga 2 și două contra unor echipe din Liga 3. Creșterea va fi progresivă, primii doi adversari fiind cei din divizia inferioară.
Interesant este faptul că testele programate de Eugen Neagoe vor avea loc după cantonament. Primul a fost stabilit pentru 30 ianuarie, cu AFC Câmpulung Muscel (locul 2 în Seria 5 din Liga 3), după care vor urma cele cu Flacăra Horezu (locul 6 în Seria 4 din Liga 3, la 1 februarie), Concordia Chiajna (3 februarie), Metaloglobus (7 februarie), CSM Slatina (10 februarie), CS Mioveni (13 februarie) și Steaua (17 februarie).
”Staff-ul tehnic al echipei FC Argeș a stabilit programul de pregătire din această iarnă. Alb-violeții se vor reuni miercuri, 10 ianuarie, la Pitești, urmând ca două zile mai târziu să efectueze vizita medicală la Policlinica Sportivă Chiajna.
După o săptămână de antrenamente pe plan local, FC Argeș va merge în cantonament la Curtea de Argeș. În cele opt zile pe care le vor petrece în orașul Basarabilor, piteștenii vor pune mare accent pe pregătirea fizică. În această perioadă precompetițională, echipa noastră are programate și 7 amicale. Primele două jocuri de verificare din această iarnă vor fi împotriva unor formații de liga a treia, urmând ca în celelalte cinci să întâlnească adversari din eșalonul secund. Liga 2 se va relua pe 24 februarie, FC Argeș urmând să întâlnească pe FC Csikszereda, la Miercurea Ciuc. După 15 etape jucate din acest sezon competiţional, Argeșul ocupă locul 15, cu 18 puncte acumulate, cu cinci mai puțin decât Viitorul Pandurii Târgu Jiu, ocupanta locului 6, ultimul care asigură prezența în play-off.
Programul de pregătire al echipei FC Argeș:
10 ianuarie – Reunirea lotului
12 ianuarie – Vizita medicală
11-17 ianuarie – Antrenamente Pitești
18-25 ianuarie – Cantonament Curtea de Argeș
Programul meciurilor de verificare:
30 ianuarie – AFC Muscelul Câmpulung (Liga 3)
1 februarie – Flacăra Horezu (Liga 3)
3 februarie – Concordia Chiajna (Liga 2)
7 februarie – Metaloglobus București (Liga 2)
10 februarie – CSM Slatina (Liga 2)
13 februarie – CS Mioveni (Liga 2)
17 februarie – CSA Steaua (Liga 2)
#Locațiile și orele de disputare ale celor șapte meciuri amicale vor fi anunțate ulterior”, a anunțat Campionii FC Argeș.
Referitor la venirile de jucători, CFC Argeș nu a anunțat astfel de detalii. Chiar dacă de la echipă au plecat mijlocașii croați Domagoj Babin și Josip Mihalic, clubul nu a făcut publică momentan vreo achiziție.
Însă, Eugen Neagoe a mărturisit că ar dori să aducă la Campionii FC Argeș fotbaliști români, plecările lui Babin și Mihalic fiind alte două ale străinilor pe care i-a găsit în lot în momentul venirii sale. Pe parcursul campionatului de Liga 2, de la instalarea sa pe banca tehnică, Neagoe a decis să renunțe și la Facundo Rizzi, dar și la un jucător român cu experiență, Alexandru Răuță.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/florin-stinga-antrenor-secund-la-petrolul-19296755
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ionut-tanase-s-a-despartit-dupa-un-an-si-jumatate-de-csc-dumbravita-19296766
https://liga2.prosport.ro/seria-1/david-sala-vine-la-cs-tunari-de-la-universitatea-craiova-19296753
https://liga2.prosport.ro/seria-1/robert-raducioiu-s-a-despartit-de-csc-selimbar-19296749