Aventura lui Alexandru Răuță (31 de ani) la Campionii FC Argeș s-a încheiat mai repede decât se aștepta. Atât el, cât și clubul sau suporterii săi.
Mijlocașul ajuns în vară la echipa din orașul natal nu a mai intrat în calculele antrenorului Eugen Neagoe pentru partea a doua a sezonului de Liga 2 și clubul a ajuns la un acord cu el privind rezilierea contractului.
Este al doilea jucător de care CFC Argeș se desparte oficial după instalarea pe banca tehnică a lui Neagoe.
După despărțirea de fundașul argentinian Facundo Rizzi, la care Eugen Neagoe a renunțat după doar primul meci disputat de Campionii FC Argeș cu el antrenor, ”principalul” a decis, în contextul în care rezultatele înregistrate de echipă sunt modeste, iar accederea în play-off-ul competiției ține de un miracol, să înceapă deja curățenia de iarnă.
Alexandru Răuță, unul dintre cei mai experimentați jucători din lot, nu a mai intrat în calculele lui Eugen Neagoe, iar mijlocașul și clubul au ajuns la un acord privind rezilierea amiabilă a contractului semnat la finalul lunii iulie a acestui an, înainte de startul sezonului Ligii 2.
”Clubul nostru și fotbalistul Alexandru Răuță au ajuns astăzi la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă.
Mijlocașul în vârstă de 31 de ani a jucat 8 meciuri în toate competițiile pentru FC Argeș. Mult succes în carieră!”, a transmis Campionii FC Argeș.
După o jumătate de an la Ohod Club, în Arabia Saudită, aceasta fiind prima sa experiență fotbalistică în afara României, Alexandru Răuță s-a întors în țară, în Liga 2, unde ultima dată a evoluat în 2015, pentru CS Mioveni (8 jocuri în prima parte a sezonului 2015-2016). În eșalonul secund, mijlocașul central defensiv a mai jucat în cariera sa pentru fosta FC Argeș, timp de trei sezoane (2010-2013), și CS Mioveni, în două sezoane și jumătate (2013-2015). În Liga 1 a jucat pentru Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași, FC Voluntari, Dinamo și FC Hermannstadt. În prima ligă a adunat 194 de jocuri și nu a înscris niciun gol.
”Am vrut să revin acasă și să pun umărul la promovarea echipei în Liga 1. Am avut oferte din Liga 1, însă mi-am dorit să stau aproape de familie. Consider că nu este un pas înapoi revenirea la Pitești. FC Argeș este o echipă mare și trebuie să revină în prima ligă, unde îi este locul. Vin cu sufletul și vreau să ajut echipa în momentele grele. Va fi un sezon greu, un sezon disputat, sunt echipe care și-au propus promovarea. Și noi ne-am făcut echipă bună și sper ca la sfârșitul sezonului să ne bucurăm de revenirea în Liga 1. Suporterii trebuie să fie conștienți că vor fi și momente grele. Suntem o echipă în formare, un grup nou, iar omogenitatea se face în timp. Piteștenii trebuie să aibă răbdare cu noi și să ne fie alături la fiecare meci. Dacă ai publicul în spate, poți face multe în fotbal”, spunea Alexandru Răuță la momentul în care semna cu CFC Argeș.
Pentru CFC Argeș a apucat să joace în 8 meciuri de Liga 2, de fiecare dată intrând ca titular și de șase ori a fost înlocuit. A totalizat 555 de minute pe teren. În cele două jocuri disputate de echipă în aceste sezon al Cupei României, 2-1 cu Vedița și 0-1 cu FC Bihor, nu a făcut parte din lot.
Ultima prezență în lot și pe teren a avut-o la meciul cu CSM Slatina (1-1), din etapa a 10-a, chiar primul disputat de echipă cu Eugen Neagoe antrenor. Atunci a fost integralist. Apoi, ”principalul” l-a anunțat pe mijlocaș ca fiind accidentat.
Tot după jocul cu Slatina, Neagoe a renunțat la Rizzi, cu toate că în momentul instalării sale ca antrenor spunea că nu se gândește la o evaluare a jucătorilor în acel moment.
În conferința de presă susținută miercuri de club, înaintea ultimul meci oficial din 2023, Eugen Neagoe spunea că a vorbit cu patru sau cinci jucători, nu mai știa exact câți, cărora le-a transmis că nu se va mai baza pe ei în continuare. Nu le-a dat însă numele. Apoi, la ceva timp distanță, CFC Argeș a transmis despărțirea de Alexandru Răuță.
”Toți oamenii care sunt responsabili, care conduc acest club, în vară, când au sosit acești jucători, și-au pus mari speranțe, pentru că mulți dintre ei erau jucători cu jocuri de Liga 1. Inclusiv suporterii și-au pus mari speranțe mari. În acest moment, dacă ne uităm pe clasament, lucrurile stau total diferit față de tot ce s-a vorbit în urmă cu șase luni. Acum, în acest moment, nu pot să vă spun cine va pleca, cine va rămâne. Cu siguranță vor fi plecări. Deja cu vreo patru jucători, dacă nu greșesc, cu vreo patru sau cinci deja am avut discuții, i-am anunțat că nu mă voi baza pe ei în continuare. Sunt jucători care, din păcate, și pentru noi, și pentru ei, nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor noastre, chiar dacă sunt jucători cu foarte-foarte multe jocuri în Liga 1. Eu le-am mulțumit frumos pentru tot ce au făcut pentru FC Argeș, dar ajungem la un moment dat ca drumurile noastre să se despartă”, a spus Neagoe.
În afară de Răuță, alți jucători din lot care se încadrează în descrierea făcută de Eugen Neagoe și care ar putea fi cei cărora antrenorul le-a comunicat că nu se mai bazează pe ei sunt: Ionuț Balaur (34 ani, 16 minute într-un meci), Adrian Scalatache (36 ani, 178 minute în patru jocuri) sau Cristian Balgiu (29 ani, 281 minute în patru meciuri).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-intalneste-csc-dumbravita-in-etapa-15-din-liga-2-19294620
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-revine-la-mioveni-pentru-jocul-cu-cfc-arges-19294630
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-etapei-a-15-a-a-ligii-2-19294595
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-concluzii-dupa-ceahlaul-cfc-arges-2-0-19293779
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-neagoe-a-explicat-de-ce-a-renuntat-la-facundo-rizzi-19293640