ASU Poli este prima echipă din Liga 2 care și-a reluat antrenamentele în 2021, de marți, 5 ianuarie, fără mari noutăți în lot. Pe lângă transferul lui Cristian Bocșan și câțiva juniori aduși să se antreneze cu echipa mare, alb-violeții l-au mai adus și pe portarul George Păduraru, care se despărțise recent de Ripensia. Dan Alexa a spus că se poartă discuții pentru două transferuri și a recunoscut că financiar, clubul nu are mari resurse.
Deși antrenorul dorea să facă un stagiu de pregătire în Antalya, după ce Turcia a fost inclusă pe lista la întoarcerea din care trebuie să se stea în carantină, clubul a renunțat la idee.
Dan Alexa își păstrează însă ambițiile. ”Ne reunim cu gânduri mari. Ne dorim foarte mult să ne antrenăm bine, să facem pași cât mai corecți în perioada aceasta. E o perioadă foarte importantă. Sperăm să arătăm o formă bună încă de la început, pentru că sunt jocuri puține și forma fizică și mentală trebuie să o avem de la început. Am vrut să plecăm într-un cantonament în Antalya, dar riscăm foarte mult. Din Turcia intri 14 zile în carantină. Nu știm ce se putea întâmpla. Am prefera să rămânem pe plan local la Timișoara. Vom face un cantonament aici. Vom sta la hotel 12 zile”, a punctat Alexa.
Lotul echipei ASU Poli prezent la reunirea din 5 ianuarie 2020: Otto Hindrich, George Păduraru, Mario Cuzmanovici – Doru Andrei, Sabin Iosif, Jose Casado, Sergiu Popovici, Nicolae Sofran, Călin Jurj, Dorin Codrea, Alin Manea, Denis Radu, Raul Vidrăsan, Petre Ivanovici, Cristian Bocşan, Claudiu Pamfile, Alin Ignea, Ioan Mera, Cristian Scutaru, Alexandru Munteanu, Mircea Axente, Rareș Bîrloveanu, Alexandru Gaşpar, Ilie Velcan, Robert Ehling, Ionuț Coadă, Luchian Gologan şi Tudor Moţiu.
Stjepan Plazonja, Emanuel Fişteag şi Marko Deronja au absentat motivat. Moţiu, Gologan, Ehling, Velcan, Gaşpar şi Bîrloveanu sunt tineri din generaţiile 2003 şi 2004 ale Politehnicii.
Altfel, din informațiile Liga2.ro, sponsorul adus de Alexa ar fi dorit să monteze câteva patinoare prin oraș, aspect cu care primarul Fritz nu a fost de acord, din cauza pandemiei. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care la Poli nu e tocmai o abundență financiară.
Alexa mai vrea să transfere doar doi fotbaliști. ”Ne dorim să transferăm doi jucători pe două poziții. Doi jucători care cred că ne pot ajuta. Sunt jucători buni, care mai au oferte în afară de noi și e normal să-i luăm destul de greu. Vrem să luăm un mijlocaș și un atacant. Români. Am încercat și pista Serbia-Croația, pentru că sunt jucători buni care sunt foarte combativi. Și financiar, nu sunt jucători foarte scumpi. Problema la jucătorii sârbi sunt actele, că durează ceva. Suntem, într-adevăr, în discuții și cu un atacant sârb. Vom vedea dacă putem să-l aducem. Ne trebuie întăriri. Financiar suntem un club care nu stăm foarte bine, dar suntem foarte corecți, avem banii la zi în momentul acesta. Încercăm să aducem jucători care să ne poată ajuta”, a explicat ”Chirurgul”.
Cel mai probabil, portarul Marko Deronja, care a apărat doar în meciul cu Miercurea Ciuc, va pleca.
”Zilele viitoare încercăm cu Deronja să reziliem. A venit Păduraru de la Ripensia. Pe Deronja vom încerca să-l dăm undeva unde să joace. E un portar cu experiență și e normal să-și dorească să joace. Noi, cu Borbei și Otto am încercat să păstrăm un junior în poartă și să mergem pe linia aceasta. Deci i-ar fi foarte greu să apere”, a precizat Alexa despre sloven.
ASU Poli a încheiat prima parte a sezonului cu următorii portari în lot: Otto Hindrich (18 ani), Emanuel Fișteag (23 de ani), Marko Deronja (25 de ani) și Mario Cuzmanovici (16 ani).
La 34 de ani, căpitanul Ioan Mera a prins prima aniversare la treabă.
”E prima dată când prind o reunire de ziua mea. Nu am prins niciodată, tot începeam în 6 sau 7 ianuarie. Mă bucur că am prins, am adus și o bere băieților, pentru că merităm cu toții. De astăzi începem treaba. Ne așteaptă un mini-retur cu șase meciuri foarte grele. Sper să acumulăm cât mai multe punct și să intrăm în play-off. Până atunci vom avea un meci de Cupa României, nu știm cu cine. Ne dorim să ne calificăm mai departe și în Cupă. Sper să putem să facem aceste lucruri pe care ni le dorim tot clubul”, a spus Mera, care în prima parte a sezonului a jucat în 13 meciuri și a înscris un gol.
Primul meci amical al Politehnicii va fi în data de 18 ianuarie, cu Pobeda Dudeștii Vechi. Apoi, în 21, va fi amical la Reșița, iar în 26, la Timișoara, cu Viitorul Pandurii. Pentru 30 e programat un meci cu Ripensia, despre care Alexa a spus că e posibil să fie anulat, dacă vor găsi alt adversar pentru 3 februarie.
În jurul datei de 10 februarie se vor juca optimile Cupei României, fază în care ASU Poli este calificată. Reluarea campionatului Ligii 2 este programată în jurul datei de 20 februarie.
Foto: Leczki Jozsi și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-politehnica-s-a-despartit-de-inca-doi-jucatori-ambii-fusesera-imprumutati-de-la-cluburi-din-liga-1-19163520
https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-poli-a-facut-o-mutare-in-stafful-lui-dan-alexa-fostul-capitan-cristian-galan-e-noul-antrenor-secund-al-alb-violetilor-19163457
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/sandu-tabirca-a-fost-numit-la-centrul-de-copii-si-juniori-al-asu-politehnica-dupa-ce-frf-a-renuntat-la-colaborarea-cu-el-19163506