Aerostar Bacău a pregătit încă o ”dublă”. Moldovenii vor juca din nou două partide în aceeași zi, în cantonamentul de la Miercurea Ciuc. De ce s-a apelat la această strategie

Răzvan STÎNGĂ 29 Jan. 2021, 15:50 Liga 2
Aerostar Bacău a pregătit încă o ”dublă”. Moldovenii vor juca din nou două partide în aceeași zi, în cantonamentul de la Miercurea Ciuc. De ce s-a apelat la această strategie

Aerostar Bacău are ca obiectiv în acest sezon salvarea de la retrogradare, iar antrenorul Daniel Munteanu a apelat la un mod de pregătire puțin atipic. Până acum, moldovenii au disputat de două ori câte două meciuri amicale pe zi și mai pregătesc încă două, tot în aceeași zi, în cantonamentul pe care îl desfășoară la Miercurea Ciuc.

Aerostar Bacău va disputa din nou două amicale în aceeași zi, cu AFC Odorheiu Secuiesc și CSM Focșani

Sâmbătă, Aerostar Bacău va evolua contra a două echipe din Liga 3, AFC Odorheiu Secuiesc și CSM Focșani. Prima partidă este programată de la ora 11:00, urmând ca după-amiază să aibă loc a doua. Vice-președintele Valerian Voicu a vorbit despre strategia pe care a abordat-o Daniel Munteanu în această iarnă, cu câte două amicale pe zi.

Consider că această formulă, cu două meciuri pe zi este benefică pentru jucători. Una este să bifezi o repriză, alta să joci 90 de minute.

Pregătirile decurg bine, lucru care ne dă încredere în privința obiectivului fixat: salvarea de la retrogradare. Mai ales că lotul s-a întărit în această iarnă, un mijlocaș precum Yaniv Segev și un atacant ca Alex Popescu având rolul de a ajuta echipa în partea a doua a campionatului”, a spus vice-președintele Valerian Voicu, citat de Deșteptarea.

Aerostar Bacău a organizat ”două” duble în această iarnă și a adunat șase meciuri amicale 

Până acum, Aerostar Bacău a mai avut două astfel de împerecheri, cu câte două amicale pe zi. În primă fază a evoluat contra echipelor CSM Ceahlăul, scor 3-1, și Bucovina Rădăuți, scor 2-3, iar la altă dată au jucat împotriva Petrolului, scor 0-0, și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, 1-1.

În afara acestor ”duble”, trupa lui Daniel Munteanu a mai disputat alte două meciuri de verificare, cu Kids Tâmpa Brașov, pe care a învins-o cu 6-1, și cu Șomuz Fălticeni, scor 3-2.

Aerostar Bacău a început cantonamentul de la Miercurea Ciuc, marți, 26 ianuarie, și îl finalizează săptămâna următoare, vineri, 5 februarie.

Aerostar Bacău debutează în Liga 2 contra Unirii Slobozia 

Aerostar Bacău este în coada clasamentului în Liga 2, pe penultimul loc, 20. Are doar 9 puncte în 14 meciuri. Din sezonul regular, Aerostar Bacău mai are de disputat șase meciuri în 2021, cu Unirea Slobozia (acasă), Metaloglobus București (deplasare), Pandurii Târgu Jiu (acasă), Turris Oltul Turnu Măgurele (deplasare), Concordia Chiajna (acasă) și CS Mioveni (deplasare).

Foto: Cristian Stavri/ Sport Pictures și Aerostar Bacau

https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-si-aerostar-bacau-au-dat-o-la-pace-pe-un-frig-patrunzator-cele-doua-au-remizat-intr-un-amical-disputat-la-tarlungeni-19166788

https://liga2.prosport.ro/seria-1/aerostar-bacau-a-inceput-cantonamentul-de-la-miercurea-ciuc-daniel-munteanu-isi-tine-in-priza-jucatorii-cu-trei-meciuri-amicale-dintre-care-doua-in-aceeasi-zi-19166595

https://liga2.prosport.ro/seria-1/90-de-straini-in-prima-parte-a-ligii-2-petrolul-a-utilizat-cei-mai-multi-doua-echipe-n-au-avut-niciunul-56-sunt-debutanti-29-au-marcat-19166324

 

 

Răzvan STÎNGĂ 29 Jan. 2021, 15:50 Liga 2
Pe aceeași temă