Campionii FC Argeș a pus punct, miercuri, 10 ianuarie 2024, vacanței de iarnă și a sunat adunarea pentru începerea pregătirilor părții a doua a sezonului 2023-2024 de Liga 2, competiție în care trupa piteșteană se află pe un rușinos loc 15 după 15 etape și are șanse mici de calificare în play-off-ul de promovare.
25 de jucători a avut Eugen Neagoe la dispoziție la primul antrenament condus în 2024, iar singura noutate a fost prezența portarului Alexandru Silveanu, fost în prima parte a campionatului la colega CSM Slatina. Au fost și absenți, dar motivați, după cum a informat clubul.
Reunirea echipei conduse de Eugen Neagoe a avut loc miercuri, 10 ianuarie, la Sala Sporturilor Trivale, iar primul antrenament din acest an a fost desfășurat tocmai la Bradu, pe stadionul cu teren sintetic al comunei argeșene situate la sud-est de orașul Pitești, rămasă din vară fără echipă în Liga 3.
”La prima ședință de pregătire din 2024, una de reacomodare la efort, antrenorul Eugen Neagoe a avut la dispoziție 25 de jucători. Singura noutate a fost portarul Alexandru Ionuț Silveanu (20 ani), fotbalist care în prima parte a sezonului a fost legitimat la CSM Slatina. De la reunire a lipsit motivat mijlocașul Dorian Bertrand, acesta urmând să ajungă la Pitești în cursul zilei de joi. Tehnicianul alb-violeților nu se va putea baza în pregătirea de iarnă pe fundașul Esteban Orozco, convocat la reprezentativa Guineei Ecuatoriale pentru Cupa Africii pe Națiuni, competiție care se va desfășura în perioada 13 ianuarie – 11 februarie”, a informat clubul alb-violet.
CFC Argeș nu a specificat dacă Silveanu este în probe sau a semnat ori va semna un contract cu clubul. Portarul originar chiar din Pitești, în vârstă de 20 de ani, a fost al treilea goalkeeper în lotul echipei CSM Slatina în prima parte a sezonului. A evoluat într-un singur meci, 60 de minute contra Ceahlăului, într-o partidă în care a intrat pe teren în minutul 30, când scorul era 0-0, și care s-a încheiat cu rezultatul de 4-0 pentru nemțeni. În cariera sa a mai jucat în Liga 2 pentru Concordia Chiajna (14 meciuri în 2021-2022) și CSC Șelimbăr (4 meciuri în 2022-2023).
Pentru CFC Argeș, în prima parte a sezonului, în cele 15 meciuri, au jucat în poartă Cătălin Straton (34 ani, 7 meciuri), Andrei Bucur (20 ani, 7 meciuri) și George Micle (22 ani, 1 meci). Toți au fost la reunire și dacă va rămâne Silveanu probabil se va renunța la unul dintre ei.
Până în data de 17 ianuarie, echipa alb-violetă se va pregăti la Pitești, iar apoi va merge, până în data de 25 ianuarie, într-un cantonament la Curtea de Argeș, devenită o locație obișnuită pentru stagii de pregătire. Ulterior, ”vulturii violeți” vor susține șapte amicale.
”Piteștenii vor efectua vizita medicală vineri, la Policlinica Sportivă Chiajna, iar apoi își vor continua pregătirea pe plan local până pe 17 ianuarie. În perioada 18-25 ianuarie, alb-violeții vor merge în cantonament la Curtea de Argeș. După terminarea acestui stagiu de pregătire centralizată, FC Argeș are programate 7 meciuri de verificare, adversarii echipei noastre urmând a fi două formații de eșalon inferior și cinci colege de liga a doua”, a informat clubul.
portari: Cătălin Straton, Andrei Bucur, George Micle, Alexandru Silveanu,
fundași: Andrei Tofan, Ionuț Balaur, Grigore Turda, Bogdan Lazăr, Adrian Scarlatache, Radu Ciuciulete, Mario Tudose, Adrian Grigore-Huideș, Denis Bujor,
mijlocași: Ionuț Rădescu, Florian Haită, Cristian Balgiu, Andrei Panait, Patrick Dulcea, Robert Boboc, Mario Mitoi,
atacanți: Yanis Pîrvu, Andrei Zătreanu, Bogdan Rusu, Valentin Buhăcianu, Milcho Angelov,
absenți motivat: Dorian Bertrand, Esteban Orozco.
10 ianuarie – reunire
12 ianuarie – vizita medicală
11-17 ianuarie – antrenamente Pitești
18-25 ianuarie – cantonament Curtea de Argeș
30 ianuarie – AFC Muscelul Câmpulung(Liga 3)
1 februarie – Flacăra Horezu(Liga 3)
3 februarie – Concordia Chiajna(Liga 2)
7 februarie – Metaloglobus București(Liga 2)
10 februarie – CSM Slatina(Liga 2)
13 februarie – CS Mioveni(Liga 2)
17 februarie – CSA Steaua(Liga 2)
Locațiile și orele de disputare ale celor șapte meciuri amicale vor fi anunțate ulterior
De când l-a numit antrenor principal pe Eugen Neagoe și până acum, CFC Argeș s-a despărțit de fundașul argentinian Facundo Rizzi și mijlocașul Alexandru Răuță, chiar înainte de încheierea meciurilor din 2023, dar și de mijlocașii croați Domagoj Babin și Josip Mihalic.
Momentan, clubul nu a anunțat oficial nicio achiziție, iar antrenorul spune că are făcută deja lista cu cei la care vrea să renunțe sau cu cei pe care și-i dorește ca noutăți. Neagoe a mai spus asta și în trecut, însă cel puțin rezilierile decurg foarte greu.
”Eram nerăbdător să începem treaba, cred că și băieții, suporterii cu atât mai mult. Eu sper să fie un an reușit, iar cei care iubesc această echipă să revină foarte rapid lângă noi. FC Argeș reprezintă o comunitate destul de importantă, o echipă de mare tradiție. Suntem obligați să facem totul ca FC Argeș să revină cât mai rapid în prima ligă. Trebuie să ne pregătim cât mai bine, iar la ora primului joc oficial să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Vor fi plecări și veniri. Am discutat cu oamenii din conducere, am făcut o listă, știu ce probleme am avut și ce nevoi avem. Suntem obligați să facem anumite modificări pentru că așa este la fotbal”, a spus Neagoe la reunire.
Antrenorul pare să-și schimbe percepția privind finalizarea acestui sezon de la o zi la alta. Ba spune că nu mai șase la play-off, ba că sunt. Neagoe își dorește o clasare cel puțin pe locul 6, ultimul calificabil în play-off, pe ultima sută de metri, cu toate că până la finalul sezonului regular mai sunt doar patru etape, iar CFC Argeș nu mai stă la mâna sa, ci la a multor echipe din fața sa.
”Dacă vom reuși să câștigăm cele patru jocuri, vom avea acea mică șansă care încă mai există la play-off. Trebuie să încercăm să ajungem acolo. Dacă nu vom reuși în această ediție de campionat, trebuie să ne consolidăm și să atacăm promovarea sezonul viitor”, a mai spus Eugen Neagoe.
CFC Argeș iernează abia pe locul 15 în Liga 2, cu 18 puncte acumulate în 15 meciuri, iar locul 6, ultimul care duce în play-off, este ocupat de Viitorul Pandurii, cu 23 de puncte. Contra trupei din Târgu Jiu, echipa piteșteană a remizat în sezonul regular, la scorul de 0-0.
În ultimele patru etape din sezonul regular, echipa lui Neagoe mai are jocuri cu FK Miercurea Ciuc (deplasare), Progresul Spartac (acasă), Corvinul (deplasare) și CSM Reșița (acasă). Pentru CFC Argeș, acasă înseamnă stadionul din Mioveni.
Altfel, în ziua reunirii, clubul piteștean a anunțat despărțirea de directorul sportiv Răzvan Tunaru și de organizatorul de competiții Gabriel Alexe, considerați vinovați pentru eșecurile din 2023, de retrogradarea din prima ligă și de evoluția modestă a echipei din prima parte a acestui sezon de Liga 2.
https://www.youtube.com/watch?v=Tzbq1PMcRDM
Foto și video: Campionii FC Argeș
https://liga2.prosport.ro/seria-1/razvan-tunaru-si-gabriel-alexe-s-au-despartit-de-campionii-fc-arges-19297144
https://liga2.prosport.ro/seria-1/esteban-orozco-merge-la-cupa-africii-19296943
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sebastian-micu-va-juca-la-csm-slatina-19296902
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cfc-arges-risca-sa-ramana-fara-sponsorul-principal-19296852