Un număr din ce în ce mai mare din Asociațiile Județene de Fotbal tind să finalizeze sezonul prin disputare de meciuri în Liga 4, într-o anumită variantă pe care o consideră cea mai bună din punct de vedere sportiv și care nu pune în pericol sănătatea jucătorilor. Astfel, după Cluj, Gorj, Caraș-Severin, Maramureș sau Călărași, AJF Olt a anunțat că va termina sezonul actual tot în acest mod, cu ajutorul sistemului play-off, la care vor participa primele patru echipe din clasamentul la zi, CSO Petrolul Potcoava, ACS Oltul Curtișoara, AS Unirea Radomirești și AS Viitorul Osica de Jos.
Întrecerea va începe, potrivit comunicatului emis de oficialii Asociației Județene de Fotbal Olt, cu punctajul pe care echipele l-au acumulat pe durata sezonului, adică a unui tur și două etape (16). Play-off-ul se va juca în sistem tur-retur, astfel că fiecare echipă va disputa căte șase meciuri, trei acasă și trei pe teren advers. Locurile 5-15 nu vor mai evolua în actuala stagiune. Sezonul se va încheia pentru ele, iar din această cauză nu vor exista echipe retrogradate în Liga 5.
”Locurile 1-4 din clasamentul actual (CSO Petrolul Potcoava, ACS Oltul Curtișoara, AS Unirea Radomirești, AS Viitorul Osica de Jos), cu punctele acumulate până în prezent, play-off tur-retur, șase jocuri pentru fiecare echipa. Pentru locurile 5-15, îngheţare clasament actual, fără să retrogradeze nicio echipă”, se arată pe site-ul AJF Olt într-un comunicat emis luni, 15 iunie.
CSO Petrolul Potcoava este lider detașat în Liga 4 Olt. După disputarea a 16 etape a câștigat 15 meciuri și a remizat într-o singură partidă. Locul 2, ASC Oltul Curtișoara, are 42 de puncte, în timp ce AS Unirea Radomirești și AS Viitorul Osica de Jos vor începe play-off-ul cu câte 28 de puncte.
Clasamentul complet:
Federația Română de Fotbal le-a dat mână liberă Asociațiilor Județene de Fotbal și Asociației Municipale de Fotbal București să-și desemneze campioanele din Liga 4, care vor merge la barajul pentru Liga 3. Să stabilească totul după propriile reguli și să anunțe echipa campioană până pe 27 iulie.
Foto: Petrolul Potcoava
https://liga2.prosport.ro/seria-1/comitetul-de-urgenta-al-frf-a-aprobat-documentul-care-amendeaza-echipele-in-cazul-incalcarii-protocolului-medical-sanctiunile-ajung-pana-la-100-000-de-lei-19135662
https://liga2.prosport.ro/liga-4/modurile-inedite-prin-care-ajf-tulcea-vrea-sa-inchida-sezonul-la-liga-4-cele-doua-variante-luate-in-calcul-depind-de-deciziile-frf-19135611
https://liga2.prosport.ro/liga-4/liga-a-4-a-hunedoara-se-reia-doar-daca-testarea-impotriva-covid-19-nu-va-fi-obligatorie-cristian-petrean-nu-avem-cum-sa-le-impunem-echipelor-acest-lucru-cele-tei-variante-aprobate-19135572
https://liga2.prosport.ro/liga-4/ajf-urile-trebuie-sa-si-desemneze-campioana-si-reprezentanta-in-cupa-romaniei-mai-devreme-decat-fusesera-anuntate-initial-de-frf-cand-vor-avea-loc-barajele-pentru-promovarea-in-liga-3-19135265
https://liga2.prosport.ro/liga-4/ajf-caras-severin-si-a-dat-acceptul-pentru-reluarea-ligii-4-in-ce-format-s-ar-putea-decide-reprezentanta-judetului-in-barajul-de-promovare-19135197