Președintele AJF Gorj nu vrea să decidă la ”masa verde” campioana județeană: ”Ținem măcar meciurile de baraj.” Jocurile și le-ar dori pe stadionul din Târgu Jiu

Marius ANGHEL 04 Jun. 2020, 14:03 Liga 4
Președintele AJF Gorj nu vrea să decidă la ”masa verde” campioana județeană: ”Ținem măcar meciurile de baraj.” Jocurile și le-ar dori pe stadionul din Târgu Jiu

Până la stabilirea unui regulament clar privind reluarea competițiilor de amatori după această pandemiei de COVID-19, așa cum este, de exemplu, Liga a 4-a, Asociațiile Județene de Fotbal încearcă în această perioadă să hotărască modul în care ar putea încheia principalul campionat pe care îl organizează, astfel încât să stabilească o campioană, iar aceasta să meargă apoi la barajul pentru promovare în Liga 3.

Dacă AJF Suceava și AJF Bihor au decis să își încheie campionatele în această ediție și să le anunțe campioane pe Siretul Dolhasca, respectiv CA Oradea, în timp ce AMFB a anunțat că vrea play-off între primele patru clasate, AJF Gorj își dorește meciuri de baraj pentru a stabili câștigătoarea Ligii a 4-a, respectiv reprezentanta la promovarea în Liga 3.

Președintele AJF Gorj: ”Sunt împotriva declarării campioanei Ligii a 4-a la masa verde”

Președintele Mihai Prunariu nu vrea să numească la ”masa verde” campioana Gorjului din acest an 2020, astfel că își dorește disputarea unei serii de meciuri de baraj între echipele de pe primele locuri. Deocamdată nu a stabilit încă o dată pentru aceste meciuri și nici cine va participa cu exactitate.

”Liga 4 nu aș vrea să o încheiem la masa verde, și aceasta este și recomandarea FRF. Aș vrea ca, dacă putem relua campionatul în iulie sau august, aș vrea să-l continuăm. Dacă nu, va trebui să ținem măcar meciurile de baraj între primele clasate și cele care își doresc să promoveze. Sunt împotriva declarării campioanei la masa verde”, a spus președintele AJF Gorj, Mihai Prunariu, la Accent TV.

”Depindem de restricțiile care sunt impuse, dar probabil la sfârșitul lunii iulie le vom organiza. Spun probabil, pentru că noi, la finalul lunii iulie și începutul lunii august trebuie să dăm campioana județului și câștigătoarea Cupei României. În funcție de ce se va întâmpla vom decide în Comitetul Executiv al AJF Gorj. Vom stabili o dată, dar ne vom consilta și cu federația de fotbal ca să luăm cea mai bună decizie”, a mai spus Prunariu, care ar vrea ca aceste meciuri de baraj să fie organizate pe stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Această ediția a Ligii a 4-a are 14 etape disputate dintr-un total de 26, iar primele cinci clasate sunt echipele:

1. Știința Turceni 14 12 1 1 43-7 37 puncte (foto)
2. Petrolul Bustuchin 14 10 2 2 66-12 32
3. Vulturii Fărcășești 14 9 4 1 46-12 31
4. Petrolul Țicleni 14 8 2 4 36-17 26
5. Avântul Baia de Fier 14 7 3 4 43-35 24

stiinta turceni - liga 4 gorj
Știința Turceni este lider în Liga a 4-a Gorj după 14 etape disputate în această ediție.

Foto: Știința Turceni

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-frf-ingheata-campionatul-ligii-3-si-schimba-formatul-barajului-promovarii-din-liga-4-care-e-situatia-promovarii-si-retrogradarii-din-liga-3-si-cum-ar-putea-ajunge-mai-no-19131781

Marius ANGHEL 04 Jun. 2020, 14:03 Liga 4
Pe aceeași temă