S-a decis campioana și în Liga 4 Olt. ACS Lupii Profa merge în barajul de promovare după un sezon cu 119 goluri marcate

Andrei PASCU 24 May. 2025, 14:23 Liga 4
S-a decis campioana și în Liga 4 Olt. ACS Lupii Profa merge în barajul de promovare după un sezon cu 119 goluri marcate

Liga 4 Olt și-a desemnat campioana sezonului 2024-2025, formația pe care o va trimite în barajul de promovare în Liga 3. ACS Lupii Profa nu mai poate rata locul 1, astfel că se pregătește pentru dubla care o poate urca în eșalonul al treilea.

În etapa a 25-a a sezonului, din 26 programate, ACS Lupii Profa a trecut cu 8-0 de Viitorul Osica de Jos, în deplasare.

A fost stabilită campioana din Liga 4 Olt

ACS Lupii Profa a înregistrat 21 de victorii, două remize și două eșecuri, cu 119 goluri marcate și 21 primite. A acumulat 65 de puncte, având un avans de opt puncte peste locul 2, Viitorul Știința Drăgănești Olt. Locul 3 în clasament este ocupat de Academica Balș, care a adunat 54 de puncte.

Antrenorul echipei ACS Lupii Profa este Constantin Mitrache, care acum trebuie să pregătească dubla de baraj pentru promovarea din Liga 4 în Liga 3. Adversară îi va fi Voința Crevedia, care s-a impus în Liga 4 Dâmbovița.

Voința Crevedia nu a avut emoții în privința titlului de campioană până la final, consemnând, la ora actuală, când a jucat 26 de meciuri, un avans de 22 de puncte peste locul 2, Viitorul Voinești.

Liga 4, aproape de final. Se decid campioanele

Liga2.ro a mai scris despre campioanele din județele din acest an din Caraș-Severin (FC Nera Bogodinț), Arad (Unirea Sântana), Galați (Voința Cudalbi), Tulcea (Pescăruşul Sarichioi), Brașov (CSM Săcele), Buzău (Carpați Nehoiu), Brăila (Victoria Traian), Constanța (CS Agigea), Vaslui (Sporting Comstar Vaslui), Ialomița (FC Rovine) și Teleorman (CSL Nanov).

Turul meciurilor de baraj pentru promovarea din Liga 4 în Liga 3 va avea loc la 22 iunie, iar întâlnirile retur șapte zile mai târziu, la 29 iunie.

Foto: ACS Lupii Profa

Andrei PASCU 24 May. 2025, 14:23 Liga 4
Pe aceeași temă