Octavian Benga a izbucnit la adresa DSP Timiș! ”Poli Timișoara a ajuns bătaia de joc a lor. Suntem țara lui Papură vodă. Fraierii își asumă responsabilitățile, iar șmecherii se bucură sau nu se bucură că mor oameni.” Flavius Cioca, acuzat direct

Anda DELIU 21 Oct. 2020, 21:04 Cupa României
Octavian Benga a izbucnit la adresa DSP Timiș! ”Poli Timișoara a ajuns bătaia de joc a lor. Suntem țara lui Papură vodă. Fraierii își asumă responsabilitățile, iar șmecherii se bucură sau nu se bucură că mor oameni.” Flavius Cioca, acuzat direct

ASU Poli s-a impus cu 4-3, după prelungiri, la Ghiroda, în turul 4 al Cupei României, după ce adversarul a scăpat de carantinare, deși echipa a fost declarată oficial focar de coronavirus. Antrenorul Octavian Benga a tunat și fulgerat la adresa Direcției de Sănătate Publică Timiș, deoarece nici pe Ghiroda și nici, cu o zi înainte, pe Ripensia, instituția nu le-a băgat în carantină, așa cum a procedat cu Poli. Antrenorul îl acuză pe directorul Flavius Cioca că nu aplică aceeași unitate de măsură.

Octavian Benga, despre problemele de la ASU Poli: ”Suntem dezmembrați total ca și lot, numeric”

Octavian Benga e pus într-o situație foarte dificilă ca antrenor, dar, chiar și așa, continuă seria de victorii pe banca echipei ASU Poli! ”A fost o victorie foarte grea! Pentru meciul acesta i-am pierdut pe Mera, suspendat din campionat, și pe Manea, accidentat la meciul de la Târgu Jiu. După ce că suntem dezmembrați total ca și lot, numeric, am fost fost nevoit astăzi să folosesc cred cinci jucători de 2003-2004, de 16 ani. S-a văzut în unele momente că am avut probleme. Am întâlnit totuși o echipă bună, cu mulți jucători care au jucat mulți în Liga 2. Eram și convins că va fi un meci dificil. Cred că a fost un meci spectaculos numai datorită golurilor, numărul mare. Jocul în sine nu a fost un joc plăcut, a fost un joc modest. Terenul execrabil, nu se putea juca pe acest teren. Îi felicit pe cei de la Ghiroda, pentru că ne-au pus probleme mari. Dar pentru a fost foarte-foarte dificil să aliniem un prim «11». Se pare că de la zi la zi voi fi pus în dificultate, din ce în ce mai mare!”, a spus Benga despre joc.

Poli nu a fost niciodată declarată focar, pe când Ghiroda da. Cei izolați au fost însă timișorenii

”Căile” DSP-ului sunt, într-adevăr, nebănuite, deoarece cu 11 și 10 cazuri, echipa de baschet SCM Timișoara, dar și echipa de fotbal a Ghirodei au fost declarate focare. ASU Poli, cu 11 cazuri, nu a fost niciodată pe lista de focare, dar a fost carantinată! Ghiroda, în schimb, nu! Ceea ce îl contrariază și pe Benga.

”Aș vrea să trag un semnal de alarmă, pentru că Poli Timișoara totuși este un brand. Am ajuns bătaia de joc a DSP-ului, a țării. Nu se poate ca noi să stăm două săptămâni izolați, iar contacții, inclusiv eu, am stat șapte zile izolat. Nu ne-au lăsat soțiile să meargă la lucru. Mie nu mi-au lăsat copilul să meargă la grădiniță. Am avut o responsabilitate. Dar DSP Timiș și domnul Cioca, care este șeful DSP-ului, văd că judecă cum vrea dânsul. Unii sunt fraieri, noi, Poli Timișoara, suntem fraieri de serviciu. N-am nimic cu Ghiroda, Ripensia sau alte echipe, dimpotrivă, dar alții sunt șmecheri. Nu este corect, nu este cinstit, pentru că n-ai cum să nu ai contacți într-un focar cu zece persoane. Acești jucători se află în vestiar, în autocar, vin cu mașinile. Se judecă greșit. Să nu ne mirăm că mor oamenii, pentru că unii avem responsabilitate, adică fraierii! Suntem și noi printre acei fraieri și alții fac ce vor. Ne merităm soarta. Suntem țara lui Papură vodă! Fraierii își asumă responsabilitățile, iar șmecherii se bucură sau nu se bucură că mor oameni”, a declarat, nervos, antrenorul Politehnicii.

Concordia Chiajna, SCM Gloria Buzău și Ripensia sunt dintre echipele din Liga 2 cu cazuri de COVID-19 descoperite în această săptămână și care au putut juca, fără să fie băgate în carantină sau alți jucători din lot, considerați contacți, să fie izolați. De curând, Rapid, Viitorul Pandurii și CSM Reșița au avut și ele probleme cu noul coronavirus, dar li s-a permis de către DSP să joace.

Poli, ca în mitul lui Sisif. ”În vară domnul Cioca era foarte drastic. L-am și felicitat. Acum văd că s-a întors roata. Cu unii e foarte drastic, cu alții e la polul opus”

Benga a mai sugerat că simte că directorul DSP nu tratează toate echipele la fel. ”Trebuie să judecăm cu aceeași măsură, pentru că la fotbal este concurență. Nu este fair-play. Noi suntem din Legenda lui Sisif. În fiecare zi, în fiecare săptămână ridicăm boovanul pe munte, după care o luăm de la capăt. Asta este! Nu ne plângem. Vrem să tragem un semnal de alarmă că nu suntem bătaia de joc a nimănui. Să nu mai postăm că mor oameni, pentru că li se dă voie unora. Sunt mulți oameni care respectă regulile. Dar nu se poate alții să facă ce vor, pentru că nu avem responsabilitate. Sper așa. Pe parcurs, domnul Cioca să ne mai lase să jucăm. Avem meci și sâmbătă, avem și miercuri. Să nu mai taie din jucătorii, pentru că până la urmă vom juca cu juniorii de 2006-2007. Acesta nu este mai este fotbal, nu mai esti nimic corect. Pur și simplu este o debanadadă totală. Sunt dezamăgit total. Dacă aș fi pierdut astăzi nu aș fi fost dezamăgit, dar sunt despre ce se întâmplă în jurul nostru. Cu dovezi foarte clare! O echipă este găsită seara și următoarea zi joacă. Nici măcar nu se face o anchetă, se face așa din pix. Este o bătaie de joc la adresa tuturor românilor care respectă. Sunt oameni în spitale care muncesc zi și noapte și nu mai fac față. Îl felicit pe domnul Cioca pentru cum dă cu barda. În vară domnul Cioca era foarte drastic. L-am și felicitat. Acum văd că s-a întors roata. Cu unii e foarte drastic, cu alții e la polul opus. La extreme. E păcat că suntem terfeliți așa! Suntem bătaia de joc a DSP Timiș și a domnului Cioca în mod special”, a mai adăugat Benga.

În etapa următoare a Ligii 2, a 9-a, ASU Poli joacă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 11:00, cu CSM Slatina.

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/calificare-cu-emotii-si-chin-obtinuta-de-asu-poli-in-16-imile-cupei-romaniei-dupa-un-meci-cu-prelungiri-jucat-la-ghiroda-antrenorul-invinsei-se-simte-frustrat-19153682

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/cupa-romaniei-turul-4-ultimele-11-meciuri-au-loc-astazi-de-la-ora-1430-metaloglobus-petrolul-si-concordia-chiajna-cs-mioveni-sunt-cele-mai-importante-dueluri-19153510

 

Anda DELIU 21 Oct. 2020, 21:04 Cupa României
Pe aceeași temă