Ceahlăul bifează a patra achiziție. Ucraineanul venit din prima ligă lituaniană l-a convins pe Cristian Pustai: ”Suntem mulțumiți de el”

Narcis POHOAȚĂ 08 Feb. 2024, 18:21 Liga 2

ACSM Ceahăul Piatra Neamț este foarte aproape de a realiza a patra achiziție a iernii.

Aflat în probe încă de la începutul stagiului de pregătire din Antalya, ucraineanul Denys Taraduda l-a convins pe antrenorul Cristian Pustai și va semna contractul cu gruparea nemțeană la revenirea în țară.

Denys Taraduda va semna cu Ceahlăul

În vârstă de 23 de ani, fundașul central ucrainean Denys Taraduda a făcut joncțiunea cu lotul nemțean încă de la începutul cantonamentului din Antalya și a evoluat în toate cele patru meciuri amicale disputate de Ceahlăul până acum.

Cristian Pustai a fost convins de calitățile ucraineanului, iar conducerea clubului a decis să-l legitimeze pe jucătorul venit de la formația DFK Dainava, din prima ligă lituaniană.

”Așteptăm validarea de la Federația Lituaniană de Fotbal și dacă totul va fi în regulă vom semna contractual cu Denys Taraduda. Suntem mulțumiți de el și după ce vom primi validarea jucătorul va semna contractul cu noi”, a declarat președintele Cătălin Anton pentru Liga2.ro.

Patru achiziții reușite de Ceahlăul în această iarnă

În vârstă de 23 de ani, Denys Taraduda este liber de contract după despărțirea de echipa lituaniană DFK Dainava. În carieră, fundașul central ucrainean a mai evoluat la formațiile JK Trans Narva (Estonia), VPK-Ahro Shevchenkivka (Ucraina), SKA Khabarovsk (Rusia), Vorskla Poltava și FC Dnipro Dnipropetrovsk (ambele din Ucraina), la aceasta din urmă fiind promovat de la juniori.

Taraduda va fi a patra achiziție realizată de ACSM Ceahlăul în această iarnă, după Alexandru Core (fundaș central, împrumut de la Politehnica Iași), Marius Constantin (fundaș central ultima dată la CFC Argeș) și Alexandru Buziuc (atacant, despărțit de Steaua).

Amical cu CSM Reșița pentru nemțeni, în Antalya

Ceahlăul va disputa vineri ultimul meci amical în cantonamentul din Antalya, în compania colegei de campionat CSM Reșița, iar sâmbătă delegația echipei moldave va reveni în țară.

Formația pregătită de Cristian Pustai a disputat până acum patru amicale în Turcia și a înregistrat două victorii și două remize, astfel: 2-2 cu FC Homburg (liga a patra Germania), 2-0 cu Rapid Viena II (liga a treia Austria), 1-1 cu Tobol Kostanay (prima ligă Kazahstan și deținătoarea Cupei) și 1-0 cu Gremio Esportivo Mauaense (Brazilia, Divizia a 4-a Sao Paulo) – gol Patrick Petre.

Înainte de plecarea în Turcia, Ceahlăul a mai disputat un meci test cu echipa din Liga 3 FC Bacău, trupa lui Cristian Pustai învingând cu 4-0.

Foto: Sonotra Photography / ACSM Ceahlăul Piatra Neamț

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-reclamata-la-frf-de-un-angajat-aflat-in-concediu-medical-19299117

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ceahlaul-a-obtinut-a-doua-victorie-in-amicalele-din-turcia-19298949

Narcis POHOAȚĂ 08 Feb. 2024, 18:21 Liga 2
Pe aceeași temă