Pe lângă concluziile trase despre prima parte a anului 2023, cea în care Campionii FC Argeș a retrogradat din prima ligă după trei ani petrecuți în elita fotbalului românesc, Viorel Tudose, principalul sponsor al echipei piteștene, a vorbit în interviul acordat Ziar Top și despre aspecte care l-au deranjat la trupa alb-violetă în parcursul din Liga 2.
Sponsorul principal de la CFC Argeș, fără o funcție oficială în cadrul clubului, a spus că a cerut ”anumite rapoarte, anumite analize” despre modul în care se comportă jucătorii, însă a rămas cu cerutul, fiindcă nimeni nu l-a ascultat. Pe de altă parte, Tudose dă detalii din casă și spună că este nemulțumit că la antrenamente se vine cu 5 sau 10 minute înainte.
”Eu am solicitat în repetate rânduri anumite rapoarte, anumite analize privind modul în care jucătorii se comportă, dacă au fost acte de indisciplină, dar eu am zis, eu am auzit. Am rămas cu cerutul. Nu am primit nici măcar o foaie. Nu este normal ce se întâmplă. Nu este normal ca jucătorii să vină la stadion cu numai 5 sau 10 minute înainte de antrenament”, a spus Viorel Tudose, care nu a precizat clar cui a cerut aceste rapoarte.
În primele 15 etape ale acestui sezon, echipa a fost antrenată de Alexandru Pelici, Eugen Beza și Eugen Neagoe, acesta din urmă fiind în continuare în funcție și căruia nu i s-a impus promovarea în prima ligă în vară.
De când a fost instalat Eugen Neagoe antrenor, de la CFC Argeș au plecat doi jucători, fundașul argentinian Facundo Rizzi și mijlocașul Alexandru Răuță. ”Principalul” anunța faptul că a mai transmis și altor fotbaliști că nu se mai bazează pe ei, fiindcă ”nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor noastre”.
Pe de altă parte, Tudose spune că nu este de acord cu multe schimbări la nivelul lotului în această iarnă și că ar vrea să-i lase pe actualii jucători ”să se umilească singuri”.
”Eu nu sunt de acord cu o revoluţie la nivelul lotului în această pauză competiţională. Eu nu mă simt umilit că suntem pe locul 15 în Liga 2. Vă spun şi de ce. Eu iubesc de mic copil acest club. Pentru mine, FC Argeş înseamnă cu totul altceva, eu iubesc aceste culori, iubesc acest club. Din păcate, sunt anumiţi jucători care au venit aici doar pentru că e un loc călduţ. Vă spun sincer că eu i-aş lăsa să se umilească singuri până la final. Să îşi ducă crucea”, a declarat Viorel Tudose, citat de Ziar Top.
A povestit și o întâmplare trăită în acest sezon: ”Să vă spun o situație incredibilă. Un jucător a făcut adevărat circ în vestiar pentru că a întârziat salariul vreo trei zile. M-a sunat pe mine. I-am spus: «Băiatul meu, cred că ai greșit numărul.» Nu se poate așa ceva. Este vorba despre un jucător pe care Alexandru Pelici l-a dorit foarte mult. Am fost de câteva ori la Brașov după el.”
În final, principalul sponsor al CFC Argeș și-a amintit de două rezultate obținute de echipă sub comanda lui Eugen Neagoe, remiza cu CSM Slatina (1-1), la debutul noului antrenor, și înfrângerea de la Piatra Neamț cu Ceahlăul (0-2).
”Nu pot să ne bată nişte jucători care vin cu trotineta la stadion. Cu tot respectul pentru jucătorii de la Ceahlăul. Dar nu poţi să iei bătaie de la nişte jucători care vin cu trotineta la stadion şi mănâncă la KFC. Să te duci la Ceahlăul şi să nu joci chiar nimic, este incredibil. Nişte greşeli aproape imposibil de imaginat. Vă dau şi un exemplu. Înaintea meciului cu Slatina am vorbit cu domnul Eugen Neagoe şi îmi spunea ce a pregătit la faze fixe, atât pe defensivă, cât şi pe ofensivă. Și am luat gol chiar din corner. Aşa ceva nu este posibil”, a mai spus Tudose.
Ce spune Eugen Neagoe după eșecul cu Ceahlăul: ”Un joc foarte slab al nostru, cel mai slab joc al nostru de când sunt eu aici. Dar asta este situația, trebuie să ne asumăm. Știam care sunt problemele încă de când am venit aici, am spus din prima zi că va fi foarte greu, nu vorbim de promovare. Trebuie să ne organizăm, să fim lucizi, să luăm deciziile corecte și în iarnă să întărim lotul. Sigur, deja să ne gândim ce vom face la primăvară și anul următor, asta este clar ce se vede în acest moment. Nu va fi o iarnă grea. De ce? Sunt schimbări care se fac în cadrul unei echipe. Nu am venit când echipa era pe primul loc sau pe 2, știam toate aceste lucruri, ne-am asumat cu toții. Acum, dacă este cineva care are altceva de spus și nu-i convine ceva, poate să spună, dar discuțiile pe care le-am avut au fost că știm că va fi foarte dificil. Am spus că vom face tot ce depinde de noi, dar azi am văzut că este aproape imposibil.”
Foto: Campionii FC Argeș
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-un-nou-presedinte-19295900
https://liga2.prosport.ro/seria-1/viorel-tudose-analiza-la-rece-la-final-de-an-2023-19295852
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-in-topul-campionatelor-secunde-din-europa-ca-medie-de-varsta-19295550
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-rauta-s-a-despartit-de-cfc-arges-19294646