CSM Slatina nu a avut emoții în al patrulea meci amical al perioadei de pregătire, reușind să treacă ușor de Sporting Roșiori, într-un test disputat pe un teren sintetic al Complexului Sportiv ”1 Mai” din Slatina.
S-a terminat 3-1 pentru echipa din Liga 2, după 0-0 la pauză.
Potrivit informațiilor oferite de CSM Slatina pe pagina de Facebook, Daniel Oprescu a utilizat în întâlnirea cu ocupanta locului 2 în Seria 6 a Ligii 3 toți jucătorii din lot, punând în teren, în cele două reprize, ”garnituri” diferite.
Pentru echipa din Slatina au marcat Robert Gherghe, minutul 48, Constantin Radu, minutul 58, şi Dorin Toma, minutul 85. De partea cealaltă, pentru Sporting Roșiori a punctat Florin Cazan, în minutul 79, cu un șut superb, de la aproximativ 30 de metri.
Însă, meciul putea avea cu totul altă evoluție în cazul în care Sporting Roșiori ar fi primit, în minutul 40, o lovitură de la 11 metri, conform Info Expres TV. A fost un henț în careul Slatinei, însă arbitrul a lăsat jocul să continue.
În partida cu Sporting Roșiori, CSM Slatina a mizat și pe un nou jucător, pe extrema Adrian Niță (19 ani), jucător care aparține de FCSB și care în Liga 2 a mai activat sub formă de împrumut la Turris Oltul Turnu Măgurele și Unirea Constanța.
Niță, născut chiar la Slatina, a prins 13 meciuri în Liga 2 pentru Unirea Constanța în prima parte a sezonului și a marcat un gol. A punctat în partida din runda a 13-a a stagiunii regulare, chiar cu CSM Slatina, scor final 1-0.
E posibil ca Adrian Niță să fie în probe la CSM Slatina, așa cum s-a întâmplat în debutul acestui an și la Concordia Chiajna, însă Eugen Trică nu l-a păstrat în lotul pentru cantonamentul din Turcia.
În această campanie de achiziții, cu CSM Slatina au mai semnat ucraineanul Mykhaylo Plokhotnyuk (ex Poli Iași), Alexandru Ciocâlteu (ex CS Comunal Șelimbăr), Marian Anghelina (ex Viitorul Dăești), ucraineanul Yevhen Smirnov (ex FC Sfîntu Gheorghe / Moldova) și Alexandru Silveanu (ex CS Comunaș Șelimbăr).
În actuala perioadă de pregătire de iarnă, CSM Slatina a mai disputat trei meciuri amicale. A început cu Minerul Costeşti, pe care a învins-o cu 3-0, după care a întâlnit Universitatea Craiova, în fața căreia a cedat cu scorul de 0-5, și Cetatea Turnu Măgurele, în fața căreia s-a impus cu 2-0.
Până ca Liga 2 să se reia, CSM Slatina mai are jocuri de verificare cu Progresul Spartac (deplasare, 11 februarie), Steaua (15 februarie) şi CS Comunal Şelimbăr (acasă, 18 februarie).
Foto: CSM Slatina
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-a-imprumutat-un-jucator-in-liga-3-19259752
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-si-a-refacut-moralul-dupa-esecul-dur-cu-u-craiova-cu-o-victorie-cu-cetatea-turnu-magurele-19259540
https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-refuzat-sa-joace-cu-dinamo-si-a-ajuns-sa-intalneasca-u-craiova-csm-slatina-a-pierdut-la-scor-amicalul-cu-echipa-din-superliga-oprescu-era-normal-sa-fim-depasiti-la-toate-capitolele-19259437
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-explica-de-ce-a-decis-sa-nu-mai-joace-amicalul-cu-dinamo-pica-si-testul-cu-steaua-19259187
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-alte-amicale-anulate-19259167