Paul Mitrică (23 de ani) a coborât în Liga 3 după ce a fost consemnată despărțirea de Viitorul Pandurii. Mijlocașul născut la Brașov se va bate însă pentru promovarea în Liga 2, ajungând la un acord cu formația CS Tunari, liderul Seriei 4.
Informația a fost confirmată chiar de CS Tunari, care a anunțat și că a reluat pregătirile sub comanda antrenorului Alin Ilin. Referitor la Mitrică, el a început fotbalul la FC Brașov, iar la seniori a debutat la AFC Hărman, în Liga 3.
În vara lui 2018, Mitrică a făcut trecerea în Liga a 2-a, la Luceafărul Oradea, iar patronul din umbră al formației bihorene, Nicolae Sarcină, avea să-l mute, la începutul anului 2020, la altă echipă condusă de el, tot în Liga 2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, numită Energeticianul la acel moment.
”Arsenal Tunari a dat startul pregatirilor pentru a doua parte a campionatului
Claudiu Herea, Bogdan Șandru, Lambru Cosmin si Paul Mitrică, aduși in această perioadă de transferuri, au efectuat primul antrenament cu echipa, sub privirile antrenorului Alin Ilin”, a anunțat CS Tunari pe pagina de Facebook.
În actualul sezon de Liga 2, Paul Mitrică a evoluat în 15 din cele 16 meciuri, doar de patru ori a început ca titular, a acumulat un total de 608 minute și a marcat un gol, cel care a adus victoria în meciul cu Minaur, 2-1 la Baia Mare.
CS Tunari e pe locul 1 în Seria 4 a Ligii 3, cu 31 de puncte, la patru peste locul 2, SC Popești Leordeni, și la 11 de locul 3, Flacăra Moreni. CS Tunari a terminat anul cu 10 victorii, un egal și două înfrângeri, cu un golaveraj de 34 de goluri marcate și numai opt primite.
Seria 4 a Ligii 3 e formată din nouă echipe după retragerea echipei Astra din campionat.
În ultima rundă din 2022, a 15-a, CS Tunari a trecut cu 6-2 de FCSB 2. În prima etapă din 2023 va juca pe terenul formației Real Bradu, locul 4 cu 19 puncte.
După cum a anunțat și clubul în comunicatul de prezentare al lui Paul Mitrică, au mai semnat anterior și alți jucători importanți, Claudiu Herea (32 de ani, ex Metaloglobus), Bogdan Șandru (33 de ani, ex CS Blejoi) și Cosmin Lambru (24 de ani, ex CS Blejoi).
CS Tunari a modificat și la nivelul conducerii, anunțând cooptarea în club a lui Vasile Avram, fost arbitru, pe postul de consultant pe probleme administrative și management:
”Suntem onorați și bucuroși sa anunțăm venirea domnului Vasile Avram in familia Arsenal Tunari
Domnul Vasile Avram va ocupa funcția de consultant pe probleme administrative și management la Arsenal Tunari”.
CS Tunari a stabilit și partidele amicale premergătoare reluării Ligii 3. A programat șapte confruntări de tip test, printre care și două cu formații din Liga 2, Concordia Chiajna, Unirea Slobozia.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-miscari-de-trupe-la-poli-iasi-inca-doua-plecari-de-la-echipa-si-tinerii-care-l-au-impresionat-pe-leo-grozavu-19257949
https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-victorie-la-scor-cu-cs-paulesti-19257891
https://liga2.prosport.ro/liga-3/unirea-branistea-pleaca-in-cantonament-in-spania-19257843
https://liga2.prosport.ro/liga-3/soimii-lipova-isi-intareste-atacul-inclusiv-cu-unul-dintre-jucatorii-plecati-de-la-csm-slatina-aradenii-au-visat-la-gavra-si-dau-un-mijlocas-la-csc-dumbravita-19257838
https://liga2.prosport.ro/liga-3/bogdan-lobont-a-fost-ofertat-de-unul-dintre-liderii-din-liga-3-pretentiile-fostului-portar-i-a-uluit-pe-conducatorii-clubului-exclusiv-19257800