Chindia atacă promovarea în Liga 1 cu un veritabil atacant de careu, om de gol care i-a lipsit în ultimii ani!
Și nu este vreun fost jucător cu meciuri pe prima scenă, ci un puști crescut în propriul Centru de copii și juniori. Rareș Mihai a înscris deja 11 goluri în acest sezon în tricoul Chindiei, nouă în campionat și două în Cupa României. A marcat inclusiv pe Arena Națională, în întâlnirea din Cupă cu Dinamo (scor 2-5).
Rareș Mihai a punctat de două ori în ultimul meci oficial disputat de Chindia, 4-1 acasă cu SC Popești Leordeni, joi seară, în derby-ul de clasament al rundei a 13-a a Ligii 2, între două clasate pe podium.
La final, Chindia a urcat în fotoliul de lider al campionatului, unde va rămâne cel puțin până luni, când joacă Știința Poli Timișoara (14:30, cu ACSM Reșița).
”Mă bucur foarte mult că am reușit să ne impunem. Nu a fost un meci atât de ușor pe cât ar arăta-o scorul. Am întâlnit o echipă care este surpriza campionatului, am câștigat și ne-am distanțat un pic de ei. Sper ca anul acesta să fie anul nostru. Mă bucur că am ajuns pe primul loc. Sper să ramanem acolo până la final, să promovăm din postura de campioni”, a declarat atacantul la conferința de presă de după partida cu ilfovenii.
Jucătorul Chindiei a ținut să îi mulțumească antrenorului principal, Leo Grozavu, pentru șansa acordată, aceea de a juca tot mai mult într-un context în care în lotul echipei se regăsesc atacanți cu mare experiență și mult mai bine plătiți. ”Mă așteptam să înscriu multe goluri. Muncesc mult la antrenamente, am și încrederea lui Mister și a conducerii și le mulțumesc pe această cale”, a comentat Mihai.
Atacantul a reușit prima sa dublă pentru Chindia într-un meci oficial. A ajuns la 9 reușite în 13 jocuri disputate în acest sezon de Liga 2. A înscris câte o dată în partidele cu Metaloglobus (3-1), CS Afumați (3-0), CSC Șelimbăr (4-0), Unirea Slobozia (1-0), Concordia Chiajna (3-2), AFC ASA Târgu Mureș (4-2) și CSL Ștefăneștii de Jos (3-0) și de două ori împotriva celor de la SC Popești Leordeni (4-1).
A dat 2 goluri și în cele 3 partide disputate în acest sezon în Cupa României, unul contra SCM Râmnicu Vâlcea (5-4, d.l.d.) și altul cu Dinamo (2-5).
Rareș Mihai a fost trimis vara trecută la Flacăra Moreni, în Liga 3, mai mult peste voia antrenorului principal de atunci, Ilie Poenaru. Mihai a înscris 14 goluri în prima parte a sezonului și a fost readus în lotul Chindiei în pauza de iarnă, la solicitarea lui Poenaru. Dinspre Moreni s-a transmis ulterior că mutarea a redus șansele echipei la promovarea în Liga 2.
În sezonul trecut, Mihai a avut 11 meciuri în Liga 2 pentru Chindia și a înscris 1 gol, plus două prezențe în barajul de promovare pierdut la lovituri de departajare împotriva Farului.
În sezonul 2024/25, atacantul a avut 18 partide în care a fost folosit în campionatul Ligii 2 și a marcat tot 1 dată. Debutul la Chindia și în Liga 2 la avut în sezonul 2023/24, când a fost folosit în 4 jocuri.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures