Petrolul a început de astăzi, 17 ianuarie, cantonamentul montan de la Tărlungeni, acolo unde va rămâne până la finalul lunii. Trupa ploieșteană are în lot 27 de jucători și stă cazată la Săcele, la Hanul Mureșenilor.
În acest stagiu de pregătire, Viorel Moldovan își va testa jucătorii în trei meciuri amicale, cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (20 ianuarie), AFC Odorheiu Secuiesc (23 ianuarie) și Dunărea Călărași (28 ianuarie).
Cu Petrolul au mers în cantonament 27 de jucători.
Noutățile sunt reprezentate de Silviu Pană (mijlocaș, 29 de ani), Ștefan Bărboianu (fundaș, 33 de ani), ambii foști la Turris Oltul Turnu Măgurele, Vlad Mitrea (mijlocaș, 19 ani), împrumutat de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Viorel Lică (fundaș, 25 de ani), fost la Farul Constanța, și Romario Moise (mijlocaș, 24 de ani), împrumutat de la Astra.
În plus, a fost menținut în lot juniorul Rafael Popovici, prezent și la reunire.
Totodată, deși ieri clubul anunțase că îl va ceda sub formă de împrumut pe camerunezul Serge Ekollo (foto, în duel pentru minge cu Pol Roige) la Dunărea Călărași, acesta a fost menținut în lot și luat în cantonament.
portari: Georgi Kitanov, Raul Avram, Nicolai Cebotari;
fundași: Ștefan Bărboianu, Alberto Olaru, Bart Meijers, Viorel Lică, Marian Huja, John Steve Mondragon, Adrian Nicolae, Antoniu Manolache, Valentin Țicu;
mijlocași: Nir Lax, Amidu Salifu, Silviu Pană, Romario Moise, Serge Ekollo, Vlad Mitrea, Pol Roige, Mihai Constantinescu, Mario Bratu, Rafael Popovici, Vlad Bogdan, Armando Vajushi, Alexandru Saim Tudor;
atacanți: Valentin Balint, Vasile Buhăescu.
Din cauza unor probleme medicale, au rămas la Ploiești să-și continue programul de recuperare jucătorii Sergiu Arnăutu (foto, în stânga), atacant de 30 de ani readus de Petrolul de la Concordia Chiajna (inflamație a tendonului ahilean), Robert Enache (accidentare la genunchi) și Sory Diarra (întindere musculară, suferită în jocul test de ieri, cu CSO Plopeni).
Aceștia se vor alătura colegilor lor în momentul în care vor fi pe deplin apți pentru a duce antrenamentele la intensitate normală.
Dacă în privința renunțării la Serge Ekollo s-a revenit pentru moment, acesta fiind luat în cantonament, din lotul Petrolului nu mai face parte însă fundașul Andrei Răuță (25 de ani), utilizat în șase meciuri în acest sezon.
Jucătorul adus în urmă cu un an n-a mai intrat în vederile staffului tehnic și nu se mai antrenează cu prima echipă, situația sa contractuală urmând să fie rezolvată în perioada următoare.
La fel s-a întâmplat și cu Joeri Poelmans, Brian Mendoza, Mihai Nițescu, Steve Leo Beleck și Manuel Botic. Dintre aceștia cinci, doar cu Botic și Beleck ajungându-se, până acum, la un acord privind rezilierea amiabilă.
https://www.youtube.com/watch?v=xHVBvenEXsM&fbclid=IwAR11846CCWFINK22Rxx3sDNIwsKTGSZvgqXv5exqUWPcJKabip7D3732qus
Foto și video: Petrolul Ploiești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-inceput-ca-din-tun-anul-a-facut-instructie-cu-metalul-plopeni-in-primul-amical-al-perioadei-de-pregatire-19165100
https://liga2.prosport.ro/seria-1/date-istorice-legate-de-participantele-esalonului-secund-csm-resita-e-cea-mai-familiarizata-cu-liga-2-u-cluj-farul-si-petrolul-sunt-in-top-la-sezoane-si-puncte-acumulate-19165084
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-romario-moise-si-viorel-lica-la-primele-impresii-dupa-venirea-la-petrolul-cei-doi-au-planuri-mari-si-nu-concep-ratarea-promovarii-am-venit-sa-indeplinim-obiectivul-19164962
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-a-pus-pe-liber-doi-jucatori-sunt-primele-plecari-din-acest-an-dar-mai-urmeaza-inca-trei-comunicatul-clubului-19165045