Petrolul și-a anunțat cinci jucători că nu mai contează pe ei. Viorel Moldovan are încă un antrenor secund în staff, iar echipa a decis unde merge în cantonament

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 11 Jan. 2021, 16:28 Actualizat: 11 Jan. 2021, 16:33 Liga 2

Petrolul își continuă antrenamentele pe plan local și din această săptămână nu se va mai baza pe cinci jucători care au făcut parte din lotul din prima parte a sezonului. Joeri Poelmans, Brian Mendoza, Mihai Nițescu, Steve Leo Belek și Manuel Botic nu mai sunt doriți de Viorel Moldovan.

Echipa ploieșteană a anunțat că l-a cooptat în stafful tehnic pe Ciprian Pura (51 de ani), ca antrenor secund, și că va merge în cantonament la Săcele, se va antrena la Tărlungeni și va susține trei meciuri amicale cu formații din Liga 1, Liga 2, respectiv Liga 3.

”Găzarii” s-au antrenat la Brazi

După patru zile de pregătire și una în care au primit liber, duminică, petroliștii au revenit la antrenamente de astăzi, 11 ianuarie, într-un decor cu adevărat de iarnă.

Viorel Moldovan și-a dus jucătorii la Brazi, comună de lângă Ploiești, pentru ”o porție de alergări prin zăpadă, iar programul, pentru luni și marți, rămâne unul de semicantonament, cu câte două antrenamente zilnice. Miercuri va fi o singură ședință de pregătire, joi este programat testul medical, la Institutul Național de Medicină Sportivă, iar sâmbătă se intenționează disputarea unui prim joc-test în 2021, contra formației de eșalon trei CSO Plopeni”, a anunțat Petrolul.

Poelmans, Mendoza, Nițescu, Beleck și Botic nu mai sunt doriți la Petrolul

Tot de astăzi, din lotul Petrolului nu mai fac parte Joeri Poelmans, Bryan Mendoza, Mihai Nițescu, Steve Leo Beleck și Manuel Botic. Aceștia ”au fost înștiințați că nu mai intră în vederile staffului tehnic”, astfel că se vor antrena separat până când situația lor contractuală va fi stabilită de cele două părți.

  • Belgianul Joeri Poelmans (fundaș, 25 de ani) a apucat să joace pentru Petrolul în 5 meciuri (o dată titular, 111 minute), la fel și austriacul Manuel Botic (mijlocaș, 22 de ani), acesta din urmă apucând să fie de două ori titular, cu 152 de minute în total disputate pe teren, și cu un gol marcat, în victoria cu 2-0 cu Rapid.
  • Puștiul Mihai Nițescu (mijlocaș, 19 ani) nu a apucat să debuteze în Liga 2 pentru Petrolul, în timp ce camerunezul Steve Leo Beleck (atacant, 27 de ani), ultima achiziție făcută de ploieșteni în 2020, a jucat în patru meciuri (225 de minute), de trei ori ca titular, fără să și înscrie.
  • Argentinianul Bryan Mendoza (mijlocaș, 27 de ani), chiar dacă a jucat cel mai mult dintre cei cinci la care se renunță acum, 786 de minute în zece meciuri în care de nouă ori a intrat ca titular, nu l-a convins pe Viorel Moldovan că merită păstrat și pentru partea a doua a sezonului.

Petrolul s-a mai despărțit și de Răzvan Matiș (19 ani), mijlocașul ”under” care a fost rechemat de Viitorul, clubul de care aparținea contractual.

Ciprian Pura devine al doilea antrenor secund al lui Viorel Moldovan

În schimb, ”găzarii” înregistrează o nouă venire la echipă, de această dată în cadrul staffului tehnic.

De astăzi, Viorel Moldovan îl va avea ca antrenor secund și pe Ciprian Pura, care revine, astfel, la trupa ploieșteană.

Fost jucător al Petrolului, Pura a activat în ultima perioadă în cadrul Academiei Petrolului, iar la prima formație a mai fost antrenor secund în stagiunea 2017-2018, sub comanda lui Octavian Grigore.

Din stafful Petrolului mai fac parte, pe lângă antrenorul principal Viorel Moldovan, Francisc Dican (antrenor secund), Cătălin Grigore (antrenor de portari), Stelian Isac (preparator fizic), Răduță Ghioca (asistent medical), Silviu Coșieru, Vivian Negoiță (ambii sunt masori) și Costel Ilie (team manager).

Petrolul merge în cantonament la Săcele, dar se antrenează la Tărlungeni!

Cât privește cantonamentul, Petrolul a decis să stea cazată la Săcele, la hotelul ”Hanul Mureșenilor”, și să facă antrenamente la Tărlungeni.

În județul Brașov se va pleca în ziua de 17 ianuarie, duminică, și se va sta două săptămâni, perioadă în care vor fi disputate meciuri amicale cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (20 ianuarie), AFC Odorheiu Secuiesc (23 ianuarie) și Dunărea Călărași (28 ianuarie).

Programul ar putea suferi modificări în funcție de condițiile atmosferice.

Foto: Petrolul Ploiești

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 11 Jan. 2021, 16:28 Actualizat: 11 Jan. 2021, 16:33 Liga 2
Pe aceeași temă