I-a priit la Severin! Viitorul Pandurii a învins CS Mioveni, a ajuns la șapte partide consecutive fără înfrângere și începe să spere la play-off. ”Sper să nu ne oprim aici”

Mircea OGLINDOIU 22 Oct. 2023, 14:54 Liga 2

Pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, Viitorul Pandurii a dispus, duminică, în etapa a 10-a a Ligii 2, cu scorul de 1-0 de CS Mioveni și s-a apropiat la un singur punct de ultimul loc care asigură calificarea în play-off-ul de promovare.

Fundașul Jozic a pus în repetate rânduri probleme Mioveniului, Njifakue a adus victoria pentru Viitorul Pandurii

După o primă repriză modestă la Severin, în care niciuna dintre echipe n-a expediat vreun șut pe spațiul porții, gorjenii au fost mult mai activi în partea secundă, mai ales prin fundașul dreapta Davide Jozic. Croato-elvețianul a avut prima ocazie a partidei în minutul 65, când a reluat balonul în transversală, din 10 metri, iar peste 3 minute l-a întins pe portarul Flavius Croitoru cu un șut din 16 metri.

Tot Jozic a centrat, în minutul 71, și pentru lovitura de cap a lui Albert Voinea, respinsă de portar de sub transversală. Jozic a mai trimis un șut pe spațiul porții adverse, dar golul a picat de abia în ultimul minutul al timpului regulamentar, când camerunezul Aziz Njoya Njifakue a marcat, din 7 metri, cu o lovitură de cap, la colțul lung, după cornerul executat de Alex Gîrbiță.

S-a încheiat 1-0 și Viitorul Pandurii a ajuns la șapte partide consecutive fără înfrângere în Liga 2, interval în care a bifat trei victorii și patru remize. Pentru CS Mioveni a fost primul eșec după o serie de patru rezultate pozitive, dintre care în ultimele trei câștigase.

Bogdan Chiriac, după victoria cu CS Mioveni: ”Ne apropiem de zona verde”

După acest succes, gorjenii au urcat pe locul 8, la egalitate cu Ceahlăul (locul 7), la un singur punct sub CS Mioveni, ocupanta locului 6, ultimul care asigură accederea în play-off la finalul sezonului regular.

”Trei puncte importante în economia clasamentului, trei puncte meritate. Băieții și-au dat toată energia pentru această victorie. Chiar dacă prima repriză nu a fost așa cum ne-am dorit, din punct de vedere al agresivității, al determinării, în partea secundă am reglat lucrurile, băieții au respectat ceea ce le-am transmis la pauză și cred că a fost o singură echipă pe teren: Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Suntem fericiți pentru acest succes, împotriva uneia dintre echipele bune din campionat. Cred că am reușit să formăm un grup puternic. Ne apropiem de zona verde (n.r. – play-off). Ne dorim să menținem această linie cât mai mult posibil. Sper să nu ne oprim aici”, a spus antrenorul secund al gorjenilor, Bogdan Chiriac.

Acesta a dat indicații de la marginea terenului pe tot parcursul meciului, deoarece antrenorul principal Călin Cojocaru a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene și a fost nevoit să stea în tribună.

Urmează meciul cu CS Tunari, echipă neînvinsă de patru etape, cum era și CS Mioveni

În etapa a 11-a, Viitorul Pandurii va juca în deplasare cu CS Tunari (sâmbătă, ora 11:00), ocupanta locului 17, echipă care în această rundă a remizat la CSM Reșița (scor 1-1) și are o serie de patru meciuri fără eșec.

”Urmează un meci în deplasare, împotriva unei echipe care are cuțitul la os. Sunt convins că vom avea un meci foarte greu la Tunari, dar sper să contabilizăm încă trei puncte”, a conchis Chiriac.

Partida cu CS Mioveni s-a jucat la Drobeta Turnu Severin, deoarece mai multe zone afectate ale gazonului de la stadionul din Târgu Jiu se înlocuiesc.

Foto: Justinel Stăvaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-cupa-romaniei-corvinul-a-invins-chindia-si-in-liga-2-19289354

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-tunari-al-patrulea-rezultat-pozitiv-in-liga-2-1-1-cu-csm-resita-19289424

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-chindia-si-viitorul-pandurii-cs-mioveni-in-etapa-10-a-ligii-2-19289301

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-10-liga-2-19289095

https://liga2.prosport.ro/seria-1/destainurile-lui-gabi-torje-interviu-de-impact-cu-fostul-dinamovist-19289287

Mircea OGLINDOIU 22 Oct. 2023, 14:54 Liga 2
Pe aceeași temă