Petrolul a terminat prima săptămână de cantonament desfășurat la Săcele și Tărlungeni cu încă o victorie într-un meci amical. Fotbaliștii echipei ploieștene au jucat, sâmbătă, pentru a treia zi consecutivă, de această dată contra echipei din Liga 3 AFC Odorheiu Secuiesc, pe care au învins-o la două goluri diferență, cu 3-1. Au avut însă ceva probleme în prima repriză, pentru că primele 45 de minute s-au terminat la egalitate, 1-1.
Petrolul a deschis scorul după ceva mai bine de jumătate de oră de joc, minutul 34, prin nou-venitul Viorel Lică, grație unei lovituri de cap în urma centrării din flanc a lui Saim Tudor. Avantajul ploieștenilor a rezistat doar cinci minute, pentru că Rajmond Balint a restabilit egalitatea cu un șut de la mare distanță, 25 de metri, în vinclu, potrivit FC Petrolul.
Viorel Moldovan a schimbat mai mulți jucători în a doua repriză și asta a început să se resimtă pe teren. La 12 minute de la reluare, Petrolul a beneficiat de o lovitură de pedeapsă, dar Armando Vajushi a tras slab și portarul a parat. Tot el însă a executat o altă lovitură de la 11 metri în minutul 64, pe care de această dată nu a mai ratat-o.
Scorul final, 3-1, a fost stabilit în minutul 81, când Viorel Lică și-a trecut în cont ”dubla”. Fundașul venit în această iarnă de la Farul, unde în sezonul trecut a fost golgheter, a înscris tot cu o lovitură de cap, dintr-un corner executat de Vajushi.
Petrolul în prima repriză: Avram – Alb. Olaru, V. Lică, Huja, Manolache – Vl. Mitrea, Sil. Pană – M. Bratu, Ekollo, Saim Tudor – Val. Balint
Petrolul în a doua repriză: Avram – Bărboianu, Meijers, V. Lică, Țicu – Mih. Constantinescu, Nir Lax, Pol Roige, Vajushi – Val. Balint (Vl. Bogdan 85), Buhăescu
Antrenor: Viorel Moldovan
AFC Odorheiu Secuiesc: Moroz – Partene, Mitra, Berkeczi, Negotei, Suto, Ţepeş, Balint, Szfarli, Szocs, Simo
Au mai jucat: Bencze – Racz, Stoian, Barta, Vekas, Turcu, Hodgyai
Antrenor: Florin Stîngă
Pentru Petrolul urmează în cantonamentul de la Săcele alte două meciuri amicale, cu Aerostar Bacău și cu Kids Tâmpa Brașov. Partidele au loc miercuri, respectiv joia următoare.
Petrolul a mai disputat până acum trei meciuri amicale. Le-a câștigat pe toate, 7-0 cu CSO Plopeni, 2-0 cu SC Popești Leordeni și 2-1 cu Dunărea Călărași.
Foto: Cristian Stavri / Sport Pictures
Video: Petrolul Ploiești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-petrolul-si-dunarea-calarasi-disputa-acum-un-meci-amical-in-cantonamentul-de-la-tarlungeni-s-a-deschis-scorul-19165990
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-petrolul-joaca-acum-primul-amical-din-cantonamentul-de-la-sacele-cu-sc-popesti-leordeni-11-le-cu-care-a-inceput-viorel-moldovan-19165827
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-l-a-pus-pe-liber-si-pe-andrei-rauta-fundasul-si-clubul-au-reziliat-contractul-pe-cale-amiabila-19165709