ASU Politehnica Timișoara a mai paraft un transfer din străinătate. De data aceasta nu mai este vorba despre un jucător din fosta Iugoslavie, ci de un spaniol. Jose Casado, fost jucător al celor de la FC Botoșani, vine să întărească linia de mijloc a echipei lider în Liga 2 după cinci etape.
Numele complet al noului jucător este Jose David Casado Garcia și are 32 de ani. A mai evoluat la FC Botoșani în sezonul 2015-2016, formație în tricoul căreia mijlocașul central a prins 321 de minute. Ca junior, a fost legitimat la Barcelona și Sevilla. A mai jucat la Ungaria, la Kazincbarcikai, în Slovacia, la Gabčíkovo, Michalovce şi Spartak Trnava, club pentru care a jucat și în Europa League. De asemenea, a trecut prin Cehia, la Pribram şi Zlate Moravce, dar şi în Germania, la FC Espanol Karlsruhe. Ultima sa echipă a fost Penya Deportiva, din eșalonul al treilea spaniol.
Spaniolul a precizat că e încântat că a venit la un club istoric. Reamintim că ASU Poli nu are palmaresul vechii Poli, și este un club fondat ca studențesc, în primii ani ai acestui mileniu. Din 2012, a fost preluat de galeria alb-violetă.
”Sunt încântat că am ajuns aici, la Politehnica Timişoara, un club istoric al României. Sperăm să ne îndeplinim obiectivul în acest sezon. Trebuie să luptăm pentru a ne câştiga meciurile şi pentru a obţine promovarea în prima ligă!”, a declarat noua achiziție a Politehnicii.
Casado a venit liber de contract și a semnat cu Poli pe un an.
Vara aceasta ASU Poli i-a mai adus pe Victor Lolea, Doru Andrei, Claudiu Pamfile, Stjepan Plazonja, Alexandru Popescu, Emanuel Fișteag, Marko Deronja și Petre Ivanovici.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-borbei-a-plecat-de-la-asu-poli-la-lecce-revine-rares-murariu-ce-spune-dan-alexa-exclusiv-19149959
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-netelevizata-pentru-prima-data-de-cand-a-revenit-in-liga-2-a-fost-preferata-recea-programul-etapei-a-6-a-19150159