Încă un ex-iugoslav la ASU Poli. Timișorenii au achiziționat un fotbalist sloven

Anda DELIU 23 Sep. 2020, 22:11 Liga 2
Încă un ex-iugoslav la ASU Poli. Timișorenii au achiziționat un fotbalist sloven

ASU Politehnica a adus un portar nou, de data aceasta din străinătate. Cel mai nou transfer al timișorenilor este Marko Deronja, care vine să întregească numărul portarilor din lot, compartiment la care vara aceasta de la echipa antrenată de Octavian Benga au plecat Mario Contra și Rareș Murariu, la FC Botoșani, respectiv Gaz Metan Mediaș.

Marko Deronaj are 24 de ani, dar a schimbat deja destul de multe echipe pentru vârsta sa. Portarul ce măsoară 19,1 metri a apărat în țara sa la Olimpija Ljubljana, SD Sencur, NK Tolmin şi NK Kranj. A fost legitimat și în liga secundă din Slovacia, la echipe precum VSS Kosice, FK Haniska şi Poprad, dar și în ligi inferioare din Germania și Austria, la echipe precum TSV Kastl şi ASKÖ St. Michael/Bleiburg. Ultima sa echipă a fost Lommel SK, în liga a doua belgiană.

Deronaj a semnat cu ASU Poli pentru un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon.

Săptămâna trecută, ASU Poli și-a mai adus un portar, pe Emanuel Fișteag, ultima dată la Orțișoara.

Slovenul visează la promovare cu ASU Poli

Cel mai nou transfer al alb-violeților crede că Poli se poate bate la promovare.

”Am reuşit deja să vizitez oraşul. Timişoara e foarte frumoasă, îmi place mult! Ştiu că Politehnica e un club mare în România, am auzit despre acest club înainte să vin, ştiu că Dare Vršič a jucat aici acum mai bine de zece ani. Echipa e bună, sunt jucători cu experienţă, dar şi tineri care vor să facă lucruri importante în cariera lor şi cred că e un mix bun pentru toată lumea. Clubul e în primele cinci clasate şi sper să continue să evolueze bine pentru că Politehnica merită să fie sus şi totodată în prima ligă!”, a spus Marko Deronja.

Perioada de transferuri nu e încheiată, iar cei de la Poli spun că aceasta nu este ultima mutare realizată. Alb-violeții l-au adus vara aceasta, împrumut de la FC Hermannstadt pe croatul Stjepan Plazonja.

Șapte transferuri efectuate de echipa timișoreană

ASU Poli a bifat opt transferuri pentru noua ediție a Ligii 2. Pe lângă Marko Deronaj au venit Claudiu Pamfile (fundaș, ex Minaur Baia Mare), Stjepan Plazonja (atacant, împrumut FC Hermannstadt), Victor Lolea (mijlocaș, ex juniori CSM Reșița), Doru Andrei (mijlocaș, ex Comprest GIM), Alexandru Popescu (atacant, ex U Craiova 2), Rareș Toader (mijlocaș, ex FCSB 2) și Emanuel Fișteag (portar, ex Ortișoara).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/asu-politehnica-a-facut-un-nou-transfer-inaintea-meciului-cu-csm-resita-noul-jucator-al-timisorenilor-face-si-modelling-ce-se-intampla-cu-rares-murariu-19148445

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costurile-de-organizare-ale-unui-meci-de-liga-2-explicate-de-la-cei-de-asu-poli-pizza-ocupa-un-loc-de-cinste-19149017

https://liga2.prosport.ro/seria-1/accidentare-teribila-pentru-calin-jurj-in-meciul-de-la-resita-jucatorul-politehnicii-a-terminat-meciul-pe-teren-desi-era-lovit-serios-iar-apoi-a-fost-operat-de-urgenta-19148883

Anda DELIU 23 Sep. 2020, 22:11 Liga 2
Pe aceeași temă